Alina MIHĂESCU

Noroc cu 1 Martie că mai abate puţin opinia publică de la cele mai animatoare subiecte ale momentului. Nu mă refer la circul din politică; ăsta, din păcate, nu se termină niciodată. Anul acesta, mărţişorul capătă noi valenţe şi reuşeşte să mai distragă atenţia lumii atât de preocupate de performanţele artistice ale conaţionalilor. Ai naibii de cunoscători şi pasionali consumatori ai cinematografiei, românii au sărit, cu mic cu mare, nu să umple sălile de cinema, cum ar fi firesc dacă e să ne luăm după parcursul românesc al ultimilor ani, ci să-şi scoată ochii pe marginea peliculei "Nu mă atinge-mă", de Adina Pintilie, premiată la Berlin cu Ursul de Aur. Ba că e o mizere, ba că nu se înţelege demersul artistic. Nimeni însă nu a văzut filmul. Nici eu, şi de bun-simţ ar fi să nu deschid subiectul. Fără să mă poziţionez în vreuna din tabere, constat că totuşi chestiunea ţine de morală (chiar creştină). Nu de pudoare, să nu ne înţelegem greşit, ci de faptul că avem cu toţii loc sub soare. De ce trebuie mereu să ne convingem unii pe alţii că adevărul ne aparţine? De ce e musai să avem dreptate, să demonstrăm asta şi să ne revendicăm locul de învingător? Repet, nici eu nu am văzut filmul, dar logica-mi spune că la o competiţie de asemenea anvergură nu se califică orice producţie făcută fără noimă, în derâdere, aiurea. Presupun că odată acceptată în festival, pelicula are deja un standard. Despre faptul că e premiată pentru cel mai bun debut am putea spune că e un gest de încurajare. Ba mai mult, filmul a câştigat marele trofeu, Ursul de Aur. Dar de ce să facă specialiştii aşa ceva, câtă vreme n-ar merita? Doar pentru că sunt nişte perverşi? Toţi cei 7 membri ai juriului să aibă probleme de asemenea natură? Complet neverosimil. În mare, am priceput că subiectul e unul tabu. Intimitatea este prin însăşi semnificaţia cuvântului ceva ce n-ar trebui să intereseze pe ceilalţi. Este evident însă că Adina Pintilie nu a avut nicio clipă în intenţie şi nici n-a făcut un film pentru adulţi. Este un subiect ce ţine de natura umană, fie că ne place, fie că nu, dar dacă astfel de imagini şi mesaje ne fac rău, cred că e bine să nu vizionăm un asemenea film. Cine suportă oglinda pusă în faţă, cine poate vedea dincolo de scene şi înţelege personajele emoţional, poate alege, la rândul său, să-l vadă. Sunt ferm convinsă că cei mai mulţi dintre români nu vor viziona acest film. Dintre cei ce-l vor vedea, multora nu le va plăcea. Restul, fie vor fi înţeles ceva, fie se vor face că au înţeles pentru că e cool să nu fii mainstream. Dar apropo de verdicte şi majorităţi: un film premiat nu înseamnă că trebuie să placă maselor. Nu peste tot se aplică reguli de Oscar, nici de Bollywood. Pentru că şcoala europeană de cinematografie este radical diferită de cea americană, un film premiat pe bătrânul continent are toate şansele să nu fie un succes de public. Sunt lucruri diferite şi nici măcar nu trebuie să le înţelegem. Dar e obligatoriu să le respectăm. Și mai ales să ne respectăm!