Lucian AVRAMESCU

Filfizonul Tsipras are un singur merit – acela de a fi pus o talpă FMI. Are însă cusurul scârbos că acum cere aceluiaşi FMI şi celorlalte instituţii bancare alte 50 de miliarde de euro împrumut. Altfel n-are cu ce-şi plăti salariile bugetarilor, cei care l-au susţinut în ample hore în Piaţa Omonia şi pensiile care, cea mai mică la ei e cât cea mai mare la noi şi triplul pensiei mele. E bine ca pensia să fie mare, dar dacă ai cu ce s-o plăteşti. Ai noştri ar fi avut cu ce s-o plătească dacă nu îndestulau toate coropişniţele bugetului de ani şi ani, de 25 de ani.

Mi-e scârbă de premierii care se împrumută de miliarde şi miliarde, dând în campanii în dreapta şi în stânga daruri otrăvite, daruri furate de la cei dăruiţi.

Sunt un om care nu se împrumută. Am împrumutat eu pe alţii când am avut, din studenţie începând, iar unul a uitat până azi să-mi dea îndărăt banii mei din bursă. Bunicul meu, ţăran autodidact, a făcut ceva avere, fiind un om extrem de chivernisit. Nu s-a împrumutat niciodată la bănci şi la nimeni. Când din economiile lui făcute cu ţârâita putea să investească, investea. Adică îşi cumpăra un petec de pământ. Cu roadele acelui pământ cumpăra altul. Ce s-a ales de truda lui? A lăsa-o urmaşilor, care urmaşi nu prea ştiu ce să facă şi cum să utilizeze acele terenuri. Dovadă că în mare măsură s-au împroprietărit alţii cu ele. Dar el, bătrânul, nu s-a împrumutat. N-avea chef să îmbogăţească băncile. Era un primitiv, mi-a spus cineva. O fi fost. Am citit însă această filosofie economică la mari gânditori ai lumii.

Ce a făcut Grecia, pe care o cunosc, mai ales în splendida ei antichitate elenă, dar pe care am bătut-o cu pasul şi-n zilele noastre de multe ori, cu banii, cu sutele de miliarde împrumutate de la FMI, de la Germania, de la Franţa, de peste tot? A cheltuit fără să facă un alt Acropole, cum au făcut strămoşii lor din antichitate. A risipit. Risipeşte, ca doctrină de partid trâmbiţată, acest Tsipras, cu figura lui de filfizon de Ferentari. Risipeşte şi promite paranghelii. Din ce bani? Din cei pe care-i cere el acum.

Guvernul român cere şi el alţi bani. Înţeleg că zece miliarde de euro. În ce condiţii şi pentru ce, fiindcă cei 20 de miliarde luaţi de tandemul Băsescu-Boc s-au evaporat? Ce s-a făcut cu atâta bănet? România, singura ţară care a plecat cu datorii zero după revoluţie, nu e împrumutată ca Grecia, dar la economia pe care n-o are şi la gândirea pe care n-o are decât demagogic, va ajunge ca Grecia şi, să scuipăm în sân, mai rău decât atât. Grecii au, din antichitatea elenă, băţoşenie. Noi nici băţoşenie n-avem să ne batem la o adică, să sărim la gâtul celor care ne-au împrumutat în condiţii dezavantajoase. Păi de ce le-aţi semnat şi de ce le-au semnat grecii dacă erau dezavantajoase şi dacă în acele contracte de împrumut scria că dai la un moment dat banii îndărăt?

La noi miroase de la o poştă a demagogie. O aud pe madam Plumb lăudând salarii mărite şi pensii îmbelşugate! Care, că eu primesc după patruzeci şi ceva de ani de muncă în presă o mizerie de mărunţiş, în timp ce un şmecheraş ca Liviu Negoiţă, fost primar, are vilă la lacul Como, iar lumea politică din România, indiferent de culoare, se scaldă în avuţie? De unde dai, madam Plumb, că până acum ai dat doar din gură, iar ţie şi neamurilor tale le-ai umplut sacul?

De ce furaţi, mă, în halul ăsta? De ce fură grecii mă interesează mai puţin decât mă interesează furtul masiv, urât, jegos, continuu al politicienilor români. E aşteptat Ponta ”să se aşeze în fruntea la toate”. Adică la ce? În fruntea jafului? Mesajele lui sunt ale unui răzbunător. Mesajele lui sunt tsipriste. Sunt convins că, tot făcându-şi frecţie la piciorul bolnav de DNA, Ponta a sondat, prin ai lui, piaţa din ţară. Se cheltuieşte enorm, aud, pe lupta prin mijloacele moderne de socializare, iar presa e cumpărată în mare măsură. Piaţa politică e testată abil şi toxic. Fiecare cuvânt e testat, iar proştii, gata preparaţi în foi de viţă să aplaude şi să aclame.

Detest marii burjui internaţionali bancari. Dar mai mult decât pe ei, detest premierii şi politicienii de vârf care îndatorează ţările lor pentru a fura pentru ei şi a mitui, jalnic de tot, sărăcimea, fără să facă nimic, NIMIC pentru ţările lor. Mari oraşe industriale sunt pustii şi nu s-a pus în loc furnica minusculă a unui atelier cu trei muncitori. Am prieteni în Brăila, în Ploieşti, în Iaşi. Un ieşean pe care l-am cunoscut acum câteva zile, bărbat la pensie, mi-a spus aproape plângând că şi-a vizitat uzina în care a lucrat de la 17 ani şi unde a muncit o viaţă şi care este o ruină şi un cimitir.  Nici măcar fiare nu mai sunt. Ce-aţi făcut, mă, cu banii, că mie şi lui nu i-aţi dat, tsiprişii dracului?