Lucian AVRAMESCU

Cineva îmi scrie, nemulțumit de opțiunile mele politice, care nu concordă cu ale domniei sale, că mă preferă poet. „Ești mai bun în poezie” concluzionează, considerând că mi-a dat lovitura de grație. Cu riscul de a-l dezamăgi, îi răspund că asta îmi doresc și eu. Dragostea mea rămâne poezia. A fost mereu și probabil cu ea îmi voi duce zilele până la sfârșit. Îi aduc și argumentul că zilnic sau aproape zilnic, pe site-ul ampress.ro, postez o poezie, de cele mai multe ori o poezie de dragoste. Nădăjduiesc să le adun într-o carte anul acesta. Iată, făcându-i pe plac și cu speranța să nu-mi supăr prea tare ceilalți cititori, azi alătur acestei introduceri câteva versuri scrise de curând.

Când sunt îndrăgostit, scriu poezie

    Vă văd contrariați, de ce cuvintele mele

    Desenate în aer și uneori pe hârtie

    Aduc un elogiu șoldurilor și sânilor și șoaptelor femeii

    Pe care uneori îl numim poezie.

    Am scris și încă mai scriu despre libertate

    Uneori fac mitralieră din vorbele mele

    Care par unora prea din topor

    Oricum, neduse la bijutier și rebele.

    Și totuși abandonând luptele toate

    Sila de discursurile unor oameni-sicrie

    Teafăr ca o dimineață care așteaptă roua

    Dedic femeii – cui altcuiva? – o poezie.

    Azi am văzut pe deal o pasăre ciudată

    Pe piept purta un pian cu clape împerecheate

    Pasărea-femeie se prefăcea neîncrezătoare când el zbura în jurul ei

    Cred că-i scria versuri, fiindcă zbura în zig-zag pe-nserate.

    Altădată am văzut cerbii desfăcând cetina

    Cu coarnele lor ca o escadrilă de război

    În pajiște îi așteptau ciutele

    Și scena asta era mai puternică decât toate declarațiile de dragoste pe care le rostim noi.

    Da, scriu cel mai adesea un fel de ordine de capitulare

    Toate cărțile mele sunt o declarație de iubire

    Poeții sunt, mi-am zis cândva, de meserie îndrăgostiți

    N-aduc cadouri bijuterii, ci doar buchetele de cuvinte care le stau în fire.

    Vă văd contrariați de ce șoaptele mele

    Desenate în aer și uneori pe hârtie

    Sfârșesc prin a sculpta șoldurile și sânii femeii,

    Fiindcă sunt construit din metalul cerbilor și când sunt îndrăgostit, scriu poezie.

10 aprilie 2013, Sângeru  

Palma ei îmi ține loc de pleoape

   Ce se petrece cu tine, ce-i cu romantismul acesta târziu

   Sacrifici câteva etape de modernitate

   Chiar tu ciopleai ieri în sămânța cuvântului

   și dădeai deoparte cojile toate.

   Explică-ne, ți-a dat inima în clocot din nou?

   Te uiți la primăvară, ca Boticelli, admirându-i sânii goi

   Oamenii au evoluat, se îndrăgostesc de computere

   și amorul se face virtual, nu în doi.

   Am vedenii, răspund, se face că au înflorit zarzării la Sângeru

   Se face că iubita mea îmi ține loc de pleoape

   Cu mâinile ei care mă mângâie extrem de vetust

   Adică nepermis de aproape.

   Se face că oamenii, biciuiți de sărăcie

   Găsesc o alinare în șirul aliniat de cocori

   Că viața a rămas cosmic la fel

   Iar zorii nu apar seara, ci în zori.

   Mi se mai pare că e nevoie de sentimente

   Sentimentul de a iubi arborii și abia mijiții altoi

   și uneori, un coșmar desigur,

   îmi arată că ne putem împrieteni între noi.

   Ce se întâmplă cu tine? - mă întreabă criticii cu îngrijorare.

   Păreai un poet dedat la modernitate!

   Așa e, am probabil vedenii când spun că iubesc și au înflorit zarzării

   Ciudat e că trezindu-mă, toate se arată adevărate.

10 aprilie 2013, Sângeru

Câte veșnicii au trecut de aseară?

   Am făcut o inspecție și un inventar

   Am numărat bătăile inimii în creier, în organul vederii și în vine

   Inima, precum știi, bate peste tot,

   și am constatat că toate bătăile inimii mele duc la tine.

   Mi-am orientat poziția, cu fața la soare sau la lună

   Acolo unde omletele cerești răsar, de la poli la ecuator,

   În mod straniu toate punctele cardinale indicau dorul de tine

   Chiar și în țările unde este imposibil de tradus cuvântul dor.

   Mi-am închis gândurile într-o cușcă sigilată

   Aproape ermetică, sigură ca un depozit bancar

   Apoi le-am dat drumul să zboare

   și ca niște fluturi de noapte toate s-au izbit de orbitorul tău felinar.

   Nu ți-am mai spus de mult că te iubesc.

   Câte veșnicii au trecut de aseară?

   Sunt bolnav, iubito, când o zi

   Acest adevăr e nerostit și face aerul din preajma noastră să doară.

    Mi-am inventariat bătăile inimii, iubito,

    Am făcut monetarul și am luat amprente de respirație ca un detectiv

    Nu mai am încredere în doctori sau vraci

    Iată-mă-s pus de mine însumi pe stativ.

    Am ajuns, iubito, la o unică și cutremurătoare constatare

    Locuiești în toate celulele ființei mele

    În toate la grămadă și, ca o răsfățată regină, în fiecare.

9 aprilie2013, Sângeru