Lucian AVRAMESCU

Cumplita succesiune a morții unor copii, calchiată de la un caz la celălalt – mai toți au rămas nesupravegheați de părinții plecați în străinătate sau de profesorii adânciți într-o țigare – m-a lăsat mut, neputincios și revoltat. După prăbușirea, urmată de înec, a unor fetițe de gimnaziu, în fosa septică a școlii dâmbovițene unde învățau, iată, mai primesc o informație nenorocită – un copil din Sibiu a căzut în closet, de astă dată acasă, și a murit. Reporterul spune că transmite dintr-un cartier locuit de romi. Părinții, observând că nu mai apare copilul, l-au căutat și i-au observat cadavrul în mizeria din hazna. Nici mama și nici tatăl, înțeleg, nu s-au aruncat să-l scoată, viu sau mort, ci s-au grăbit „să anunțe autoritățile” și s-au pus pe așteptat. Autoritățile, sosite la locul tragediei, au consemnat, într-un proces verbal, tragedia, într-un limbaj sec, fără adaosuri de fantezie lingvistică. Sunt convins că starea abulică a părinților nu ține de etnie. Țiganii, cei mai mulți, își apără copiii. Îi cresc, în stilul lor, dar îi cresc. Mai nou, văd asta la mine în sat, la Sângeru, îi duc la școală, ceea ce nu se petrecea în vremea în care mama, Dumnezeu s-o odihnească în pace, era directoarea instituției și alerga zilnic în țigănie să convingă părinții să-și lase copiii să învețe carte. Părinții copilului mort la Sibiu, într-o zonă, zice-se civilizată, mai răsărită decât primitivismul din Regat, n-au intrat în disperări. Cel puțin asta pricep din relatarea de presă. În Dâmbovița, unde mai mare peste județeste un gras pedelist, dascălii n-au părut cutremurați mai mult decât la petrecerea unui accident nedorit. Un pic de anchetă, mai multă agitație a presei decât a autorităților, și gata. Ne mor copiii înecați în rahat. O școală nu și-a priponit bine placa de pe fosa septică, o familie de la Sibiu și-a lăsat țâncul nesupravegheat și a lunecat în materia pâcloasă care devine România. Alți trei minori au fost găsiți înecați într-un șanțdin Argeș. Sforțările operatorilor de pe salvare de a-i învia au fost zadarnice. Mor, în accidente urâte, vlăstare nevinovate ale acestui popor. Nu plătește nimeni, totul trece la rubrica pierderi accidentale, eventual, planificate.

Am intrat, în acești ani, în birouri de-o strivitoare opulență ale unor granguri de talia XXL a acelui gras din Dâmbovița. Pe sub dușumea circulă agent termic, mobilierul e străin, aparatura electronică, de ultim tip. Cele zece telefoane și șapte secretare, mângâiate de aerul condiționat, sunt prelungirea șoferului la scară, zi/noapte, și a limuzinelor cu televizor la bord. Zeci de servitori îi stau și le stau la dispoziție în vilele de protocol unde-și țin ședințele. Într-o lume civilizată, înecarea unor copii în haznaua școlii ar fi dus la demisia măcar a marțafoiului din fruntea banilor din județ. A grasului ăsta care dă interviuri de la nunți. Aș!

Mor, înecați în hazna, copiii României, mulți rămași în grija bunicilor, după ce părinții au dispărut în lumea largă, iar ei stau sub protecția întâmplării. Milioane și miliarde de euro sunt cheltuiţi pe luxul ștabilor și nimic sau mai nimic pentru a opri înecul copiilor în hazna, omorârea lor de câinii vagabonzi, strivirea prin foame, siluirea anilor fragezi care ar trebui să aducă doar zâmbete.