Lucian AVRAMESCU

Seara de miercuri a stat sub ninsoarea de vorbe electorale, monotone și știute, ale președintelui Băsescu, trezit de ocările pe care i le trimite neîntrerupt, de două săptămâni, strada. Strada cere demisia președintelui, demisia Guvernului, alegeri anticipate. Președintele, care a dormit pesemne în acest timp, n-a văzut, n-a auzit nimic și a turuit, mai bine de o jumătate de ceas, despre cât de bine ne-a condus el și guvernul lui, despre cum am biruit criza și mai ales despre ce victorii mărețe ne așteaptă în viitor sub aceeași neclintită cârmuire. Surzenia prezidențială la strigătul străzii e desăvârșită, totală, fără fisuri. Bună ziua, babă Floare! Ia, la Gheorghe, cu mâncare! Du-te naibii, că ești surdă! Ia, îi duc și-un pic de urdă! – e dialogul umoristic pe care-l recita bunică-mea din partea mamei, țărancă, atunci când amenda umoristic absența comprehensiunii. Cum stăm cu demisia, domnule Băsescu, pe care v-o cere strada? – întreabă o jurnalistă. Creșterea economică e cea mai mare din Europa, răspunde președintele, citând statistici și prefigurând amețitoare ascensiuni sub, firește, înțeleapta sa experiență de vaporean. Curajoasa ieșire a președintelui, în holul Palatului Cotroceni, nu în Piața Universității, unde își dorea ciclice ședințe cu parlamentul ad-hoc al trecătorilor, ne-a lămurit că el, Udrea, Boc, Hoară și toată încrengătura de sugative ale banului public nu se vor da duşi cu una, cu două. Curajul, mi-a spus un amic, de a face câțiva pași până la microfon, în incinta din Deal, a venit de la buletinul meteorologic, știut de președinte. Enervarea pe care o va produce discursul se va consuma în case, în blocuri, în birouri. Trenurile nu vor circula, șoselele vor fi blocate, iar cei câțiva care se vor încumeta să iasă în stradă, revoltați pe bună dreptate, insultați încă o dată, cu o obrăznicie fără margini, n-au decât să facă gripă și gâlci. Să-și plătească spitalizarea, conform noii legi a sănătății, nescoasă încă de pe site-ul Cotrocenilor, sau să-i ia dracu’. Nu se sperie gașca portocalie de câțiva degerați care mai speră că mafia va pleca de la putere. Nu, nu va pleca decât alungată de furia uriașă a maselor care, când va da firul ierbii sau mai devreme, vor putea ieși din case. Ferească Cel de Sus de ce e mai rău. Nu-mi doresc așa ceva, dar cei ce seamănă vânt vor culege, ca întotdeauna, furtună.
De câteva zeci de ore, România de sub Băsescu a devenit și România de sub ninsori și viscol. Iarna noastră cea adevărată a revenit. Dacă Băsescu e un semn de anormalitate, așa cum o strigă mii de oameni și o gândesc milioane de cetățeni, iarna – cu zăpadă, cu viscol – e un semn de normalitate. O jumătate de metru de zăpadă, spunea fericit un fermier, înseamnă salvarea anului agricol ce va urma. Plătim această bucurie cu niște drumuri blocate, cu probarea – a câta oară? – a neputințelor gospodărești ale celor îndrituiți să rezolve disconfortul înzăpezirii, cu absențe de la slujbă, deplasări anevoioase, anularea unor întâlniri. Sunt din păcate și necazuri mai mari, situații medicale delicate, cum declară un medic de salvare la televizor. Iarna e trecătoare. Doar puterea lui, spune Traian Băsescu, după ce și-a făcut curaj și și-a recăpătat suflul, este eternă. Nici eternitatea nu e veșnică, domnule din Deal, ia aminte!