Ion DRĂGUŞANUL

O profesoară de desen, Lucia Puşcaşu, are pretenţia că este pictor profesionist. Posibil, dar chestiunea asta numai timpul o poate confirma sau infirma. Şi tot respectiva doamnă de tradiţie bolşevică împarte lumea creatorilor în profesionişti (profesori de desen) şi amatori, adică artiştii plastici adevăraţi (inclusiv unii profesori de desen), dar care sunt retribuiţi pentru exercitarea altor profesii (medici, economişti, ingineri, arhitecţi, jurişti etc.).

E dreptul Luciei Puşcaşu să se considere pictor profesionist.

Dacă nu o doare pe ea, de ce să ne doară pe noi?

Dar bine ar face dacă şi-ar ţine năbădăile bolşevice şi incultura crasă strunite în frâu, că nu de alta, s-ar putea să ne supărăm, dacă va mai copita peste tradiţiile culturale ale Bucovinei.

În ciuda aparenţelor, tradiţiile culturale bucovinene nu s-au format în vremea ocupaţiei austriece, ci în vremea României Mari, adică în perioada interbelică, drept revoltă faţă de cultura „tip plafon”, pe care o impuneau miticii şi lucicele „dă Bucureşti”. Iorga anticipase, încă din 1919, această revoltă a unei intelectualităţi de elită, expresie a unei civilizaţii de acelaşi calibru, dar a reacţionat neinspirat, mai întâi prin ameninţare, apoi prin minimalizare grobiană, care a prins în Bucureştii miticilor de atunci şi în creieraşele lucicelor şi culailor necitiţi din Bucovina de astăzi.

Cele două mişcări culturale bucovinene, cea a artelor plastice şi cea literară, fuseseră premeditate, teoretizate şi în bună parte organizate încă din anii 1924-1931, dar cum bucovinenii, în mod tradiţional, nu sar un şanţ din plin avânt, ci pas cu pas, abia din ianuarie 1932 se pun fundamentele tradiţiei.

Primii s-au mişcat artiştii plastici, care, fără să ştie ce geniu măreţ va păşi, prin Lucia Puşcaşu, peste mormântul uitării lor în Bucovina, au înfiinţat, Duminică, în 31 ianuarie 1932, Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina (SAAAPB), ziua aceea devenind, ulterior, Ziua Artelor Plastice Bucovinene, sărbătorită, până în 1946, spre sfârşitul lunii ianuarie, nu neapărat în 31, că nu-i praznic, ci simbol comunitar al creativităţii.

Scriitorii, pentru că erau mai cătinei decât pictorii şi sculptorii, s-au prefăcut a nu observa programul lui Iancu Nistor, publicat în nr. 1/1932 al „Junimii literare”, şi-abia prin noiembrie 1938 au încropit Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB). Ce-i drept, tinerii scriitori, provocaţi de Nistor, au înfiinţat, încă din 1932, gruparea „Iconar”, care nu era fascistă, cum o stigmatizează, fără să o cunoască, ignoranţii profesionişti (profesori de alfabet şi citire), ci contemporan-europeană şi pragmatică (publica, anual, câte trei cărţi pentru fiecare gen literar). Nici astăzi, de altfel, scriitorii nu-şi valorifică tradiţia culturală pe care cică o continuă (ei nu citesc, ei doar scriu, de asta se şi cheamă scriitori), deşi, decenal, se onorează reciproc cu diplome de gândeşti că toţi îs nepoţii lui Eminescu (deşi au auzit şi de Creangă – şcoala generală, săraca!), nu numai unii.

Pictorii însă, pentru că mai şi citesc (de asta nu-s scriitori), şi-au asumat, în urmă cu vreo trei anişori, SAAAPB, continuând o tradiţie şi prin promovarea înaintaşilor, dar şi prin reluarea unor manifestări tradiţionale (Ziua Artelor Plastice Bucovinene, organizarea de saloane în fiecare anotimp, tipărirea de albume şi de culegeri de cronici şi interviuri etc.). În SAAAPBau intrat şi pictori care trăiesc din lefurile de profesori de desen, dar şi pictori care trăiesc practicând alte meserii.

După trei ani de zile, când deja s-a reconstituit o tradiţie culturală, Lucia Puşcaşu sare la gâtul vicepreşedintelui Vasile Ilie, că de ce ei şi nu ea, profesionista necitită (îi recomand cu căldură SSB), decid asupra Zilei Artelor Plastice, deşi ziua aceasta a fost decisă, nu acum, ci în ianuarie 1932, de Pohonţu, Verona, Nichitovici, Luţia, Chelariu, Marmeliuc etc.

Pe doamna de desen (mă abţin să o recunosc ţaţă) o doare, de fapt, nu Ziua Artelor Plastice Bucovinene, ci titlul de „Pictor al anului 78 al SAAAPB”, mai ales că au fost şi niscaiva părăluţe, care au însoţit diplomele care consfinţesc câte un an expoziţional de excepţie din partea pictorilor-pictori Doina Catargiu şi Cătălin Alexandru Chifan, amândoi membri ai SAAAPB, adică ai unei societăţi de cultură devenită deja tradiţie, din care eu nu fac parte ca „amic”, deşi îi sunt mai mult decât atât, aşa cum nu face parte nici Puşcaşu, ei lipsindu-i exact ceea ce caracterizează şi condiţionează un lider: generozitatea.