Tiberiu AVRAM

Îţi vine să te ascunzi în munţi, între ultimii copaci rămaşi netăiaţi, dacă faci greşeala să urmăreşti câteva zile la rând dezbaterile de la principalele posturi naţionale de televiziune. La orice talk show te uiţi, pe Antene sau pe Realitatea, în orice dezbatere de aici se vorbeşte doar despre dezastrul din ţară. Titlurile sunt apocaliptice. Criza va mai ţine ani buni, încă două-trei răsărituri de soare şi ajungem în situaţia Greciei, ţara nu mai are bani, chestii din astea. Câteodată, nu prea des, sunt invitaţi specialişti în economie, în finanţe, care spun lucrurilor pe nume. Ce e bine şi ce e rău. Spun şi ceea ce e bine aşa că, după cum spuneam, nu sunt invitaţi prea des. De fiecare dată, însă, sunt invitaţi politicieni, care nu au nici o treabă cu fenomenul, dar bat din gură. Dacă ţara a pierdut în acea zi un leu, politicienii vă vor spune că leul era de aur masiv, de o valoare inestimabilă. Dacă ţara a câştigat în acea zi un leu (şi, prin absurd, moderatorii vor aduce în discuţie subiectul), aceiaşi politicieni vă vor explica faptul că leul acela e unul amărât, fără nici o valoare.

Eu, personal, nu ştiu dacă acest Guvern este bun sau rău. Lucrurile nu merg prea bine, influenţate şi de criză, aşa că aş înclina să spun că nu e prea bun Guvernul actual. Dar, în situaţia actuală, ar exista altul mai bun? Habar n-am. Pot să-mi dau cu părerea, ca orice microbist. Sau ca orice moderator. Doar atât. Dar, întreb şi eu, ajută cuiva dacă mi-aş da eu cu părerea în fiecare zi în ziar despre cât de prost merg lucrurile în ţară? Foloseşte cuiva? V-aţi simţi mai bine dacă am titra pe prima pagină, o dată la două zile: „Mai îndurăm trei ani de criză” sau „România falimentară”, ori tot felul de lucruri de genul acesta? Nu cred.

Acestea sunt teme, subiecte, care, fără nici o îndoială, trebuie dezbătute. Dar altfel. Nu mă apuc eu acum să dau lecţii deontologilor de la Bucureşti. Sunt prea deştepţi ei pentru noi. Dar hai să ne uităm puţin în curtea unor vecini, niţel mai civilizaţi. Cum ar fi ungurii. Anul trecut puteai număra pe degete emisiunile care tratau criza la posturile tv maghiare. Şi era şi la ei, slavă Domnului. Am un amic de etnie maghiară care urmăreşte, seară de seară, emisiunile posturilor tv din Ungaria. Îmi povestea că, de-a lungul anului trecut, de criză s-a vorbit extrem de rar. Credeţi că erau ziariştii unguri neinformaţi? Credeţi că ziariştilor unguri le-a scăpat printre degete subiectul „criza” şi l-au prins doar ai noştri, care, evident, sunt mult mai deştepţi? Nici vorbă, evident. Doar că ziariştii unguri au mai multă responsabilitate. Nu vorbesc despre situaţia din ţară în termeni apocaliptici. O prezintă, profesionist, cu adevărat profesionist, pe canalele de televiziune cu profil economic. Cu cifre, cu date, dar fără a fi bruiaţi de politicieni şi de interesele lor electorale. În rest, vorbesc, tratează subiecte din viaţa omului, mai puţin vagi decât criza. Efectul? Nu se generează această stare de panică generală de la noi. Oamenii au curaj să mai facă un proiect cu fonduri europene, nerambursabile, au curaj să se gândească la viitor. La noi, nu. Nu vedeţi cum stau toţi românii? Ne e frică să mai mişcăm un deget. Ne e frică să facem un pas în lateral, să ne abatem de la drumul pe care îl bătătorim de ani de zile. Ca nu cumva să nu afecteze criza, să nu fim loviţi de criză.

Nu vreau, Doamne fereşte, să minimalizez efectele acestei crize. Dar nici nu pot să mă împac cu această îndobitocire practicată de deontologii de la Bucureşti. Fizionomia românului este, pe zi ce trece, tot mai obosită, mai plină de griji. Şi cum să nu fie când, seară de seară, formatori de opinie din Capitală îşi transmit mesajele isterice către popor?