Cristian GHINEA

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, s-a arătat deranjat pentru că, după cum spune domnia sa, e prima oară când Comisia Europeană îşi permite să critice un parlament naţional al unui stat membru. La prima vedere, pare un om de stat care apără onoarea ţărişoarei în faţa intervenţiilor străine. Nu mă îndoiesc că multă lume a interpretat astfel intervenţia sa. Însă cine cunoaşte situaţia îşi dă seama imediat că este vorba de neştiinţă, în cel mai bun caz, sau de minciună gogonată, în cel mai rău.

Şi asta din simplul motiv că nu e prima dată când Comisia critică un parlament naţional şi, oricum, nu e prima dată când Comisia critică parlamentul nostru. Genul acesta de atitudine băţoasă pe principiul ”să-şi vază Europa de trebile ei” mergea pe vremuri. Acum, este total anacronică tocmai pentru că am intrat în Uniunea Europeană. Iar UE este o organizaţie de state care au fost de acord să-şi pună la comun suveranitatea. De aici o interdependenţă crescută a acestor state. Cu alte cuvinte, având o piaţă comună, instituţii comune, fonduri comune, politici comune, nici un stat membru UE nu mai poate face doar ce îl taie capul. Din simplul motiv că acţiunile unui stat afectează alte state membre ale aceluiaşi club. În calitatea sa de gardian al tratatelor UE, Comisia Europeană critică frecvent statele membre care nu reuşesc să ducă la îndeplinire angajamentele pe care şi le-au luat. Şi, deşi ne place să ne considerăm victime, acest lucru se întâmplă şi altora. Anumite studii despre transpunerea directivelor UE în legislaţia naţională vorbesc despre întârzieri în circa 20% din cazuri. Italia şi Grecia sunt printre codaşe dar şi alte state păţesc la fel atunci când schimbările cerute de directivă sunt importante. Şi când se întâmplă aşa, Comisia face rapoarte critice la adresa acestor state. Dacă parlamentele sunt cele care întârzie adoptarea legislaţiei, atunci ele sunt cele criticate. Iar în cazul nostru, Parlamentul este cel care blochează anchetele de mare corupţie în loc să le lase să ajungă în faţa instanţelor, aşa cum ar fi normal. România ca stat şi-a asumat această obligaţie prin tratatul de aderare. Deci Comisia îşi face treaba: aminteşte României că a promis ceva şi arată cu degetul spre cei care blochează îndeplinirea promisiunii. Dacă am vrut să intrăm în UE, trebuie să acceptăm practicile acestui club. Ideea că parlamentele naţionale sunt dincolo de orice critică dinspre Bruxelles este absurdă.

Mai mult chiar, domnul Văcăroiu spune că e prima dată când se întâmplă aşa ceva. Iată ce spunea Comisia în raportul asupra României din mai 2006: „în februarie 2006, Senatul a încercat să împiedice DNA să ancheteze parlamentarii. Au existat încercări în Senat de a schimba procedurile de nominalizare şi revocare ale procurorilor. Aceasta ar fi subminat responsabilitatea sistemului de justiţie şi ar fi scăzut capacitatea operaţională a DNA”. Apoi, în raportul din octombrie 2006, Comisia spune din nou: „A crescut cantitatea şi calitatea investigaţiilor non-partizane derulate de DNA în cazuri de mare corupţie. Dar este nevoie de voinţă politică clară pentru a demonstra ireversibilitatea progreselor înregistrate în lupta cu corupţia. Parlamentul a avut câteva tentative de a submina acest efort”.

Pe scurt, nu e prima dată când Comisia critică parlamentul în această chestiune. La limită, aş putea să cred că domnul Văcăroiu nu prea ştie ce se întâmplă în Uniunea Europeană, deci face afirmaţii în necunoştinţă de cauză. Dar mi-e greu să cred că nu ştie ce a scris Comisia în rapoartele precedente despre instituţia pe care o conduce. De aceea, pot spune că domnul Văcăroiu pur şi simplu minte.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Minciunile domnului Văcăroiu.

Comentarii