Lucian AVRAMESCU

Patimile, suferinţele, postul fac timpul să pară mai lung, mai încet, scurgându-se din clepsidrele lui cu greutate. De aceea, probabil, Săptămâna Mare, care este Săptămâna Patimilor, neavând nici o zi în plus faţă de alte săptămâni, s-a îmbogăţit cu această apreciere. În Săptămâna Mare toate bisericile creştin-ortodoxe bat, din înălţimea clopotniţelor, toaca. Clopotele amuţesc. Uneori toaca este plimbată de un prelat, învelit în negru, în jurul bisericii. M-a fascinat de copil priceperea personajului cu barbă de-a cânta la acest instrument simplu, cu sunete înfundate, dar care se aud peste văi, până hăt departe. Răstignirea lui Iisus, decisă de un tribunal încropit la ceas de noapte, este primul eveniment mare de la rădăcina creştinătăţii. Al doilea, luminos şi înverzit ca smicelele de salcie, este cel al Învierii. Iisus s-a supus caznei la care l-a obligat Tatăl Ceresc şi păcătoşenia din noi. De notat că prima gravă încălcare a dreptului roman s-a petrecut judecându-l noaptea pe Iisus şi condamnându-l la moartea prin răstignire, sfârşit rezervat îndeobşte tâlharilor. Dreptul roman interzicea desfăşurarea actului de justiţie sub cortina întunericului. Specialiştii în drept, între care regretatul profesor universitar Tudor R. Popescu, au descoperit şi alte numeroase încălcări ale normelor de drept în vigoare la acea vreme. Azi încălcările se petrec şi la lumina zilei şi la întunericul nopţii. Nimeni, însă, nu mai este, nici măcar la figurat, răstignit. De câteva zile joacă rolul răstignitului Sorin Oprescu. Listele lui de susţinători sunt pe alocuri orfane de elementele esenţiale de identificare. Adică unii au iscălit adeziunea şi şi-au dat adrese gen "cum intri în Bucureşti, pe dreapta". Rezultatul? Biroul Electorat Central, alcătuit fireşte numai din sfinţi, a găsit de cuviinţă să îl retrimită pe doctor acolo unde îi e de fapt locul - la spital. Chiar! Ce o fi căutând omul ăsta, care se laudă că este mare chirurg, că toată viaţa şi-a dedicat-o bolnavilor, în politică? Dacă ai ajuns faimos într-o meserie aflată la o înaltă preţuire publică, dacă bolnavii te caută pentru prestigiul verdictului tău profesional, de ce să mai alergi ca disperatul pe coridoarele Parlamentului, să te îmbrânceşti cu Vanghelie, să moţăi în şedinţe fără sfârşit când suferinzii te cer lângă patul lor? Înseamnă că, iartă-mă, Doamne, Oprescu nu prea e doctor. Rolul de răstignit nu-l prinde deloc. Boceşte la televizor, ameninţă că scoate poporul de simpatizanţi la porţile justiţiei, dă din mâini. Ce i-o fi trebuind unui om care a rostit jurământul lui Hipocrates, balamucul din Primăria Capitalei? Aici se joacă la ruletă cel mai mare buget, de câteva miliarde de euro. Înţeleg să se bată, pentru gospodărirea acestor bani, tipi cu lipici la bancnotă, gen Blaga sau Piedone, dar o somitate medicală, obişnuită doar cu bisturiul care extirpă cangrene şi suferinţe!

Prin ţară, mai pe la Ploieşti, mai pe la Suceava, mai pe la Slobozia, Piatra Neamţ sau Râmnicu Vâlcea, unii, abonaţi şi ei la funcţia şi virtutea de primar, au fost lăsaţi din braţe în ultima clipă, fie de partide, fie de susţinătorii financiari. Şi ei pozează în răstigniţi ai sorţii, iar noi am fi obligaţi la o lacrimă de compătimire. Să fim serioşi şi zgârciţi cu întrebuinţarea lacrimilor noastre. Să ne drămuim plânsul pentru patimile Fiului Omului, cel cu adevărat răstignit în numele ticăloşiei noastre. Săptămâna Mare să rămână mare fiindcă aşa a rânduit-o, de două mii şi ceva de ani, calendarul credinţei creştine. Să lăsăm o vreme bocetele politice. După Paşti, apostolii doctrinelor pestriţe din România vor reveni pe scene şi ne vor intoxica, dacă am scăpat de indigestiile abundenţei de meniu, cu vesela lor elocinţă plângăcioasă.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pe cine mai răstignim?.

Comentarii