Alina MUNGIU-PIPPIDI

Citesc în presă că vom realiza în sfârşit unul din visele dragi lui Ceauşescu, un canal care să lege Bucureştiul de Dunăre. Construcţia canalului va costa circa 450 de milioane de euro, banii urmând sa fie obţinuţi din fonduri europene. Şi toate astea în doar patru ani! Mai rămâne guvernul să dea o hotărâre prin care cursurile inferioare ale râurilor Argeş şi Dîmboviţa să treacă de la Ministerul Mediului în administrarea Ministerului Transporturilor, şi suntem gata. "După finalizare, Bucureştiul va deveni port la două mări: Marea Neagră şi Marea Nordului", a spus un oficial. Avantajele canalului sunt evidente: Capitala va fi conectată la Coridorul VII pan-european. Pe parcursul său vor fi amenajate doua hidrocentrale, cu o putere de 73 de gigawati anual. În plus, 30 de milioane de hectare agricole şi 6.500 de gospodarii de pe malurile râurilor Dîmboviţa şi Argeş vor fi ferite de inundaţii, iar alte 200.000 de hectare vor putea fi irigate. Canalul va fi folosit şi în scopuri de agrement turistic, iar Bucureştiul va intra în circuitul capitalelor dunărene. Şi uite aşa o să îmi rezolv şi eu problema navetei Bucureşti-Berlin, că înainte să pună Tarom un zbor direct o să am canal, şi o să cobor frumos din universitate direct în portul de pe Spree lângă Domul Berlinului, şi o să mă trag cu barca până acasă, mai ales dacă are cineva inspiraţia să transforme insuportabilul bulevard Magheru într-un canal care să lege Snagovul de Dîmboviţa, rezolvând cu ocazia asta şi problema traficului Nord-Sud din capitală.

Oricum, sună frumos şi pozitiv. Prin 2002 tot aşa l-am văzut pe Adrian Năstase la televizor că anunţă darea în folosinţă a autostrăzii Soarelui. Pe loc am mutat o mare conferinţă internaţională pe care o organizam în acel an de la Bucureşti la Mamaia. Era de un 1 mai şi mi-am spus că e o excepţională ocazie pentru oaspeţii mei să vadă Marea Neagră.  Ne-a luat patru ore şi jumătate să ajungem de la Otopeni, şi pe vremea aceea traversarea Bucureştiului era un fleac. Autostrada nu am văzut-o, că şoferul autocarului ne-a spus ferm că preferă prin Feteşti, ca să nu stea după lucrări pentru 30 de km de autostradă. Altfel a fost frumos, am dus la Înviere la catedrală toată trupa internaţională, catolici, protestanţi, evrei şi ce mai erau şi a fost o Înviere cu pescăruşi de toată frumuseţea. E adevărat că la Histria ne-au atacat ţânţarii valuri, dar eu am reuşit să dovedesc că ne tragem din străvechea cultură europeană greco-romană. La întoarcere am făcut cinci ore, că ne-a oprit de două ori poliţia să se afle în treabă.

Anii au trecut şi în 2005, după multe alte conferinţe, am hotărât din nou să mergem la mare, că au deschis francezii primul hotel de firmă de pe litoral. Între timp se mai dăduse o bucată în folosinţă şi am zis că merită să încercăm. Autocarul a făcut iar 4 ore de la Otopeni, eu am făcut trei, record inferior celui stabilit cu un şofer de la TVR când era cât pe ce să întârzii la semnarea tratatului România-Ucraina în 1997, pe care trebuia să îl comentez în direct, iar Dumnezeu ne-a scos în cale coloana cu girofar a lui Petre Roman de care nu ne-am mai dezlipit şi aşa am făcut două ore şi jumătate până la Neptun. Cam atâta a făcut şi preşedintele Băsescu în 2005 când a venit de la Cotroceni să deschidă, şi mi-a spus cu firescul lui obişnuit că preferă maşina elicopterului, că aşa are timp să-şi compună discursul pe drum. Morala: ori ţara e prea mare, ori drumurile nu evoluează.

Aş vrea să fiu optimistă cu canalul Berlin-Bucureşti, că trebuie să gândim pozitiv, acuma că am intrat în Europa. Dar, vedeţi, m-a sunat odată un jurnalist de la International Herald Tribune, un ziar de mare prestigiu. M-a informat că se află la Calafat, unde se pune prima piatră a podului Calafat-Vidin şi dacă nu pot să îi spun câteva cuvinte cu sens despre relaţia istorică româno-bulgară. Eu am fost, cum încerc întotdeauna, de folos fără să mă compromit plecând complet de la adevăr, adică i-am spus că nu există nici o relaţie. Şi aşa am ajuns pe pagina întâi din Herald Tribune, lângă o frumoasă poză cu Dunărea.

De la această scenă au trecut patru ani. Recent am citit tot în presă că sunt şanse să se înceapă în 2008 podul, şi că va dura patru ani, desigur din fonduri europene, dar nu e nimic stabilit. Îmi pare bine că mi-am lăsat mobilul în România, că nu vreau să mă mai găsească nimeni când s-o pune iarăşi a doua piatră. Cum suntem noi, românii, civilizaţia meşterului Manole, sigur va fi iarăşi prima, că pe aceea de la început au luat-o demult unii şi au repus-o în circuitul natural românesc, acela din pricina căruia ce construieşti ziua, noaptea îţi fuge în peisaj. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Basmul cu infrastructura.

Comentarii