Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Că gazetarii sunt, în general, detestaţi de politicieni, nu miră pe nimeni. E în ordinea lucrurilor. Ziaristul este acceptat doar în formula de aplaudac cu scrisul, de autor de panegirice, iar truda lui la gazetă poate fi recompensată cu un zâmbet aproape amical de un politician a cărui poză cu lauri pe scăfârlie şi cuvinte măgulitoare dedesubt apare pe pagina întâi. Restul – deriziune, fâţâială inutilă care încurcă treburile serioase ale mai marilor naţiei.
Joi, Consiliul Superior al Magistraturii şi-a programat reuniunea anuală de bilanţ şi alegeri. Lucrările se desfăşoară în prezenţa şi sub directa conducere a şefului statului, domnul Traian Băsescu. Iarăşi voi spune că nu se mai miră nimeni de atracţia particulară a preşedintelui pentru tot ce înseamnă Justiţie. Aş zice că trăieşte o dragoste maladivă faţă de procurori iar un ochi al său, care nu doarme niciodată (ca ochiul din ceafă al soacrei din povestea lui Creangă), stă mereu aţintit asupra întregului angrenaj judiciar din România. Dacă am fi răutăcioşi, am găsi explicaţii care nu-l favorizează pe preşedinte. Cine se simte fără prihană, la adăpostul oricărei bănuieli de infracţiune sau păcat, nu visează noaptea procurori şi n-are coşmaruri legate de cât de devotat sau de inamic îi este ministrul justiţiei. Oricum, preşedintele, odihnit, vioi şi jovial, s-a înfiinţat de cu zori la CSM. Anul trecut, înaintea înscrierilor pentru candidatura la postul de preşedinte al CSM, domnul Băsescu, spre stupoarea generală, l-a felicitat pe magistratul Anton Pandrea pentru intenţia de a candida şi i-a urat succes în activitatea viitoare. Pandrea, care părea că nici el nu ştie că va fi şeful CSM, a candidat, iar toţi ceilalţi, vrăjiţi parcă de preferinţa prezidenţială, au votat pentru. Acum nu ştiu ce se va mai întâmpla. Dintr-o transmisie în direct pe care o ascult în radioul maşinii, înţeleg că şeful statului face până una alta ordine în privinţa ziariştilor. Adică, băieţei şi fetiţe (era să scriu „găozari” şi „păsărici”) ia lăsaţi-ne pe noi în pace, uşchiala din sală, că aici nu-i destul aer şi pentru voi. Pandrea, gazdă subalternă, pentru că adevăratul stăpân părea preşedintele însuşi, a întregit şi el pipernicit invitaţia ca ziariştii să iasă afară şi să se uite pe un perete care va arăta imaginile din interior iar o pâlnie sonoră va mulţumi curiozitatea jurnalistică în legătură cu dicuţiile. Nimic nou până acum. Mă rog, aproape nimic. Nu-i nou faptul că ziariştii sunt daţi afară. Îmi aduc aminte o vizită oficială la Împăratul Japoniei a şefului statului român. Bulucul de ziarişti stânşi la uşă a fost preparat şi instruit să stea înăuntru fix un minut. Pentru poze, imagini filmate şi probe de atmosferă. Dacă întârziam o secundă în plus se scufunda probabil Universul iar Împăratul Japoniei suferea un atac de apoplexie. Nu ştiu în cât timp ne-am cărat afară. Acest lucru deci, nu-i nou. Este încetăţenit din Ţara Soarelui Răsare până în Biroul Oval al lui Bush. Nou e că la CSM, munca de caporal a fost preluată ilegitim de Traian Băsescu, sosit acolo „în baza atribuţiilor constituţionale” să asculte un bilanţ şi să-şi dea cu presupusul. Atât şi nimic mai mult. O noutate este şi trierea, ca în lagăr, a reprezentanţilor presei. Ziariştii - afară, cameramanii - înăuntru. Unii ziarişti s-au încăpătânat să rămână înăuntru. Preşedintele s-a încăpăţânat să-i dea afară. Şi i-a dat.
Mă gândesc ca blegul de ce n-a renunţat domnul Băsescu şi la cameramani. Cameramanul este şi el o parte din angrenajul presei. Prin tulumba lui de o tonă, pe care o cară în spinare sau o propteşte pe un trepied, trec spre lume imagini. Imaginile sunt, în cazul de faţă, ale preşedintelui ţării, preşedintelui CSM, domnişoarei procuror general Kovesi. Sunetul captat este al vocilor lor. Preşedintele deci, vrea să fie văzut şi ascultat de naţiune. Nu suportă însă, imixtiunea imbecilă a reporteriţelor şi reporterilor care-şi pot permite obraznic să pună întrebări. Să sesizeze nuanţe. Să critice. Camera de luat vederi nu critică. Poate fi eventual obraznică atunci când, mânuită tendenţios, nu ia profilul cel mai frumos şi eroic al politicianului, arătându-l scălâmb, cu deştul în nas, scărpinându-se după un muc. În rest, camera este inofensivă şi face bine notorietăţii. De ce nu s-ar da o lege, reformistă desigur, perfect acomodată trebuinţelor sufleteşti ale politicienilor, înaintată în regim de urgenţă Parlamentului şi validată instantaneu de preşedinte prin care gazetăria să fie realizată numai de cameramani? Atât şi nimic mai mult. Publicul şi politicianul vor sta faţă în faţă, chiar dacă sunt despărţiţi de sute de kilometri iar mesajul va fi nealterat. Bine a grăit preşedintele: să rămână în sală (în sala politicii româneşti), doar cameramanii. Ziariştii - la cules de căpşuni în Spania.
