Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 2 nov 2010 - Anul XV, nr. 258 (4549)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Franks: Nu am impus cifre privind creşterea salariului minim; acestea ţin de limitele economiei

FMI nu a impus cifre privind creşterea salariului minim, acestea fiind limitate de posibilităţile din economie, iar decizia va fi luată după consultarea Guvernului cu partenerii sociali şi apoi cu FMI şi Comisia Europeană, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

"Nu am impus o cifră anume. Ceea ce am agreat cu Guvernul a fost că ei vor negocia cu partenerii sociali şi se vor consulta cu noi şi cu Comisia Europeană. Pe baza acestor discuţii, va fi luată o decizie", a spus oficialul FMI.

Întrebat dacă, în aceste condiţii, salariul minim ar putea să crească la 800 de lei, de la 600 de lei, Franks a spus că există anumite limite care ţin de posibilităţile unei economii şi trebuie respectate.

"Există limite în economie, cât ar putea suporta. Deci, nu e vorba că noi impunem anumite limite, ci că există limite în ceea ce priveşte posibilităţile economiei", a arătat Franks.

El a menţionat că, în general, dacă salariile cresc foarte repede se pierde competitivitate în economie, care ar putea genera inflaţie suplimentară, astfel că orice majorare salarială ar trebui corelată cu creşterea productivităţii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Franks: Nu am impus cifre privind creşterea salariului minim; acestea ţin de limitele economiei.
 Vizualizări articol: 375 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Franks: Nu am impus cifre privind creşterea salariului minim; acestea ţin de limitele economiei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei