Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 28 sep 2010 - Anul XV, nr. 228 (4519)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Persoanele care deţin porci, oi sau capre ori drujbe şi livezi nu mai primesc ajutoare de încălzire

Persoanele care deţin mai mult de 3 bovine, 5 porci, 20 de oi sau capre ori peste 15 familii de albine nu vor mai primi ajutoare de încălzire, sprijin eliminat şi pentru proprietarii de maşini cu motoare de peste 1,6 litri, depozite bancare ce depăşesc 3.000 lei ori terenuri mai mari de 1.000 mp.

Ajutorul de încălzire va fi eliminat, începând cu perioada de iarnă 2010-2011, şi în cazul persoanelor care deţin utilaje de prelucrat lemnul, precum gater, drujbă sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric, sau echipamente de prelucrare agricolă, precum presă de ulei sau moară de cereale, conform ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a limitat numărul beneficiarilor de astfel de ajutoare.

Persoanele care deţin clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate, cu excepția locuinței de domiciliu, sau terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă (teren intravilan), care depășesc 1.000 metri pătraţi în zona urbană și 2.000 metri pătraţi în zona rurală vor fi de asemenea eliminate de pe lista beneficiarilor de ajutoare.

Plăţile vor fi sistate şi în cazul proprietarilor de terenuri în zona colinară și de șes, respectiv arabil, fâneață şi forestier (două hectare în cazul familiilor formate din 1-3 persoane şi trei hectare pentru familii cu mai mult de 3 membri), vii, livezi, grădini de legume și flori (un hectar pentru familii de 1-3 persoane şi 1,5 hectare pentru familii cu peste 3 persoane), dar şi de terenuri în zona montană, respectiv forestier (două hectare în cazul familiilor formate din 1-3 persoane şi trei hectare pentru familii cu mai mult de 3 membri), vii şi livezi (1,5 hectare pentru familii de 1-3 persoane şi două hectare pentru familii cu peste 3 membri), pășuni și fânețe (4 hectare la familii cu 1-3 membri şi 5 hectare pentru familii cu mai mult de 3 membri).

Pe lista bunurilor mobile pentru proprietarii cărora nu vor mai fi acordate ajutoare de încălzire au mai fost incluse distinct atât utilaje agricole, precum tractor şi combină propulsată, dar şi iahturi, scutere de apă, bărci cu motor, şalupe, autoutilitare, autocamioane de orice fel și remorci, autobuze, microbuze.

Ordonanţa prevede că familiile și persoanele singure care au în proprietate cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în această listă nu vor mai primi ajutor pentru încălzirea locuinței.

 

"Anchetele sociale pot fi efectuate și la sesizarea unor terți"

Vor fi exceptate mijloacele de transport adaptate din proprietatea persoanelor cu handicap, precum și cele necesare pentru uzul personal al persoanelor care locuiesc în Rezervația Biosferei "Delta Dunării".

La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie și, după caz, al persoanei singure, vor fi luate în calcul toate veniturile nete realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, obligații legale de întreținere, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent și alte creanțe legale, cu excepția burselor de studiu și a burselor sociale, precum și a sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială "Bani de liceu".

Pentru verificarea veridicității datelor înscrise în declarațiile pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia, primarii dispun efectuarea prin sondaj de anchete sociale.

Actul normativ aprobat de Guvern stabileşte însă că "anchetele sociale pot fi efectuate și la sesizarea unor terți".

În situația în care familia sau persoana singură beneficiară de ajutor pentru încălzirea locuinței refuză să furnizeze informațiile și documentele pentru întocmirea anchetei sociale sau dacă în urma anchetelor sociale efectuate prin sondaj se constată că la completarea cererii și declarației pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia nu a fost declarat corect numărul membrilor de familie și/sau nu a completat lista bunurilor aflate în proprietate, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează, primarul având obligația să sesizeze organul de urmărire penală.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat, în urmă cu o săptămână, că Guvernul a decis ca persoane care deţin şi alte locuinţe în afara celei de domiciliu, precum case de vacanţă, sau maşini cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 cmc nu vor mai primi ajutoare de încălzire, evaluările indicând că peste 10% dintre cele 3,2 milioane familii beneficiare ar urma să nu mai fie subvenţionate.

Surse guvernamentale au declarat ulterior agenţiei MEDIAFAX că Executivul a discutat varianta ca şi persoanele care deţin depozite bancare în valoare de peste 3.000 lei, suprafeţe de teren mai mari de 1.000 metri pătraţi sau animale de curte, precum vaci şi porci, să nu mai primească ajutoare de încălzire.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Persoanele care deţin porci, oi sau capre ori drujbe şi livezi nu mai primesc ajutoare de încălzire.
 Vizualizări articol: 444 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Persoanele care deţin porci, oi sau capre ori drujbe şi livezi nu mai primesc ajutoare de încălzire0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei