Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 18 nov 2008 - Anul XIII, nr. 272 (3953)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Taxa de poluare auto va fi suspendată pe o perioadă de 3-6 luni pentru vehicule noi

Guvernul va suspenda pe o perioadă de 3-6 luni taxa de poluare auto percepută la achiziţia de vehicule noi, pentru a limita importurile de maşini vechi, a anunţat, ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

El a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, că a avut consultări, săptămâna trecută, cu directorul general al grupului Renault România şi al Automobile Dacia privind perspectivele întreprinderii şi că va avea astfel de discuţii şi cu celelalte companii din domeniu, astfel încât să poată fi introduse măsurile adecvate de protejare a industriei interne de profil.

"Eu am spus că importurile de vehicule second-hand vor omorî piaţa internă şi astăzi lucrurile se văd şi au o amploare deosebită. Există o mare îngrijorare la Dacia şi mă bucură că preşedintele a abordat acest subiect. Voi avea o consultare cu preşedintele pe acest subiect şi foarte rapid voi decide la nivelul Guvernului câteva măsuri care să ducă la limitarea acestor importuri. Cea mai eficientă măsură este suspendarea importurilor prin anularea taxei pentru maşinile noi. Practic, păstrăm taxa pentru maşinile second-hand. Vedem cum reacţionează piaţa, o mai extindem încă trei luni, după aceea vedem ceea ce este de făcut, găsim o altă formulă, nu ştiu, dar trebuie făcut ceva fără îndoială", a spus Tăriceanu.

 

Decizia va fi aprobată în următoarea şedinţă de Guvern

El a confirmat informaţia MEDIAFAX, conform căreia a discutat, ieri, cu preşedintele Traian Băsescu pe acest subiect şi a arătat din nou că nu doreşte ca România să fie transformată într-un cimitir de maşini vechi aduse din alte ţări europene.

"Dacă cumva o să îmi spuneţi că a spus Comisia Europeană nu ştiu ce, am să vă spun să-i întrebaţi la rândul vostru pe cei de la Comisie dacă ei sunt responsabili de păstrarea locurilor de muncă în România, că ştiţi atunci când a fost problema cu taxa de poluare ce discuţii am avut. Toată lumea mă întreba: «Dacă spune Comisia Europeană nu ştiu ce?». Dar ce spune Comisia când încep să îşi restrângă activităţile şi locurile de muncă sunt puse în pericol?", a întrebat Tăriceanu în conferinţa de presă.

El a precizat că decizia de suspendare a taxei auto în cazul maşinilor noi va fi aprobată în şedinţa de mâine a Guvernului sau în următoarea reuniune a Cabinetului.

"Va trebui să avem grijă să continuăm programul de stimulare a vânzărilor noi nepoluante prin Programul «Prima de casare» şi va trebui acum, pe final de an, să vedem dacă este cazul să facem nişte redistribuiri ale cotelor rămase neutilizate pentru a ajuta industria autohtonă", a adăugat Tăriceanu.

 

Supracontroale la RAR

Premierul a mai anunţat că va solicita ministrului Transporturilor să verifice, prin "supracontroale", dacă la Registrul Auto sunt respectate condiţiile de verificare tehnică a maşinilor second-hand, arătând că există numeroase informaţii conform cărora maşini care nu corespund din punct de vedere tehnic primesc aprobarea tehnică şi sunt înmatriculate.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, după vizita efectuată la Uzina Dacia Mioveni, că o măsură pentru ieşirea din criza actuală, care afectează şi domeniul auto, ar putea fi suspendarea temporară, pe un interval de şase luni, a taxei de înmatriculare pentru maşinile noi, după modelul Germaniei.

Preşedintele a arătat că situaţia actuală din domeniul auto este "puternic afectată de realităţile pieţei" şi că printre măsurile pentru depăşirea crizei se numără suspendarea temporară a taxei de primă înmatriculare pentru maşinile noi, continuarea programului rabla, supravegherea înmatriculării ilegale a autoturismelor second hand şi creditarea furnizorilor către Dacia.

Surse ministeriale au declarat, săptămâna trecută, că premierul Tăriceanu a spus miniştrilor, în şedinţa Guvernului, că formula de calcul a taxei de poluare auto ar trebui schimbată, deoarece s-a dovedit că aceasta nu a stopat importul de maşini second-hand, principala variantă luată în calcul fiind eliminarea taxei de poluare auto în cazul achiziţionării de maşini noi.

Tăriceanu a susţinut atunci că taxa de poluare auto nu va fi eliminată şi a arătat că Guvernul va analiza un set de măsuri pentru diminuarea efectelor generate de importurile de maşini second-hand, care au creat probleme industriei auto din România.

 

Efectele crizei în industria auto

Criza financiară globală a avut efecte în mai multe sectoare economice din România, precum industria auto, unde compania Dacia şi-a întrerupt de mai multe ori producţia, acuzând scăderea pieţei interne din cauza taxei de poluare auto.

Numărul înmatriculărilor de autoturisme second-hand de import a crescut cu 104,8% în primele zece luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 205.086 unităţi, iar înregistrările de maşini noi au scăzut cu 2,4%, pentru aceleaşi perioade de raportare, la 252.935 automobile, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Taxa de poluare auto va fi suspendată pe o perioadă de 3-6 luni pentru vehicule noi.
 Vizualizări articol: 514 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Taxa de poluare auto va fi suspendată pe o perioadă de 3-6 luni pentru vehicule noi0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Economic national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei