marţi, 21 feb 2023 - Anul XXVIII, nr. 42 (8266)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9255 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5904 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

La Fălticeni

Lansarea volumului de poezie „Cripta eului liric”

Scriitură a tânărului autor fălticenean Alexandru Cojocariu, volumul de poezie „Cripta eului liric”, apărut la editura Minela, București, a fost lansat sâmbătă, la Galeria Oamenilor de Seamă, din urbea de pe Șomuz.

Așezând laolaltă 35 de creații, dispuse în 86 de pagini de material finit și cu grafica asigurată de un alt tânăr fălticenean, Gabriel Stratulat, volumul reprezintă, după spusele autorului, „o încercare de autocunoaștere, apelând la simulacre în care am inserat atât teme ale cunoașterii, cât și teme ale iubirii, constituindu-se într-o frescă a sinelui”.

Sprijinită de Rotary Club Fălticeni și pregătită de mama autorului, profesoara Mihaela Pînzariu, cea care a și moderat evenimentul, lansarea de carte s-a bucurat de un public extrem de numeros, format din profesori, iubitori de poezie, poeți, amatori de evenimente culturale, elevi și studenți.

Poetul Alexandru Cojocariu se află, deja, la cel de al doilea volum într-o perioadă de circa doi ani, primul intitulându-se „Ospiciu creator”, iar de data aceasta, susținători și critici ai artei sale poetice au fost profesoara Luminița Țăran, coordonatoare a proiectului transfrontalier „Educație fără frontiere” și vicepreședinte al Cenaclului literar umoristic „Țara de Sus”, Constantin Horbovanu, din cadrul Grupului de Inițiativă Literară, precum și profesorul Constantin Bulboacă, președintele Cenaclului literar „Nicolae Labiș”.

Un moment special în cadrul evenimentului a fost reprezentat de intervenția prietenei autorului, Cati, cea care a fost muza poetului Alexandru Cojocariu și care a citit pentru cei prezenți două dintre poeziile cuprinse în volum.

Referindu-se la „costurile” apariției acestui nou volum de poezie, Alexandru Cojocariu a precizat că cele financiare au fost infime, raportat la cele de timp și mai ales la un posibil burn out cu care se poate confrunta orice artist. Totodată, tânărul poet, student la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, a afirmat că nu a precupețit niciun efort în ceea ce a privit iscarea acestor versuri întrucât acestea reprezintă „frământările mele pe plan filosofic și simțeam nevoia să scriu asta. E o carte plină de substrat filosofic, dificil de înțeles, dar plină de sensuri pentru cei care mă cunosc”. În ceea ce privește gândurile sale de viitor, Alexandru Cojocariu a precizat că va atinge un alt palier, mai exact proza, lucrând, în prezent, la un roman. „Este o lucrare unde mesajul nu mai este atât de compact și unde aș putea să mă manifest pe mai multe planuri narative, ceea ce e mai dificil de realizat în poezie”.

Liana SĂVESCU-GHENGHEA

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lansarea volumului de poezie „Cripta eului liric”.
 Vizualizări articol: 414 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Lansarea volumului de poezie „Cripta eului liric”0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei