Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 iun 2022 - Anul XXVII, nr. 126 (8043)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Distincție

Pictorul Mihail Gavril, Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Originar din Fălticeni, Mihail Gavril este unul dintre pictorii contemporani de o mare şi rară sensibilitate, care, pe 15 iunie, de Ziua Culturii Fălticenene, va primi titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni, după ce aleşii locali şi-au dat acordul în unanimitate în şedinţa Consiliului Local din după-amiaza zilei de 27 mai. Cu această ocazie pictorul Mihail Gavril va vernisa o expoziţie personală la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”.

Licenţiat în pictură (Academia de Artă „Luceafărul”) şi în artă murală (Universitatea de Artă din Bucureşti), Mihai Gavril este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, având o activitate de peste 40 de ani în domeniul artelor plastice. Creaţiile sale sunt prezente în numeroase expoziţii din ţară şi din străinătate. Începând cu anul 1981, a avut peste 60 de expoziţii personale, atât în ţară, cât şi peste hotare, a participat la peste 100 de expoziţii de grup, la care se adaugă numeroase tabere de creaţie şi stagii de documentare în străinătate. A expus în România, Germania, Luxemburg, Franţa, Elveţia, Belgia, Spania, SUA, Austria şi Suedia.

Lucrări semnate de Mihai Gavril se regăsesc în colecţii particulare sau publice din Belgia, Elveţia, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, România, Spania, Suedia, SUA.

Lucrări de artă monumentală (fresca, sgrafitto, mozaic) au fost realizate la Suceava, Târgovişte, Tulcea, Antileşti – Fălticeni şi Liege (Belgia).

Mihail Gavril picteazăîn acuarelă şi în ulei, pe pânză, pe hârtie, pe piele, pe tablă de inox sau aluminiu. A desenat şi a creat artă monumentală, frescă şi mozaic.

Din septembrie 2009, Mihail Gavril organizează la Antileşti o tabără de pictură, grafică şi sculptură în cadrul căreia pictori, graficieni şi sculptori exploatează din plin o sursă de inspiraţie şi frumuseţe cu adevărat unică.

 

Pictorul Mihail Gavril a rămas ataşat de locurile natale

„Recunoscut pentru creaţiile plastice de reprezentare a spiritualităţii şi credinţei atât româneşti, cât şi din afara ţării, pictorul Mihail Gavril a rămas ataşat de locurile natale, fiind o prezenţă aproape permanentă la manifestările dedicate artei din municipiul Fălticeni.

De formaţie monumentalist, el a rămas ataşat picturii clasice autohtone, fiind legat de nordul Moldovei, realizând restaurări de biserici în această zonă, iar pictura sa, pe care o percepe ca pe o menire de la Dumnezeu, integrează picturi ale locurilor sfinte din ţară şi din călătoriile pe care le-a făcut în Ţara Sfântă, Grecia – Muntele Athos, Italia, Franţa, Spania, Olanda, Elveţia, ale mănăstirilor şi catedralelor celebre pe care le-a vizitat în scopul imortalizării şi aducerii lor, pentru eternitate, în spaţiul plastic românesc, aşa cum remarcă specialiştii în artă care vorbesc despre Mihail Gavril în presa de specialitate.

Creaţia pictorului bucovinean a fost recompensată în anul 2007 cu premiul Fundaţiei Seymour-Obermer la un prestigios Artforum (Montreux, Elveţia) iar în anul 2020 a primit Premiul U.A.P. Pictură, la Bienala Internaţională „Ion Andreescu”.

Numeroasele sale expoziţii din ţară şi din străinătate înmănunchiate într-un CV deosebit de bogat, premiile obţinute de-a lungul timpului, precum şi multitudinea de aprecieri critice favorabile care au fost scrise despre Mihail Gavril de-a lungul celor peste patruzeci de ani de activitate creativă îl recomandă ca pe un pictor foarte dorit în expoziţii, ca pe un artist care creează şi transmite reale valori autentice.

Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni înseamnă în primul rând preţuire, respect, valoare, înseamnă confirmarea identităţii pictorului Mihail Gavril launul dintre oraşele importante ale României, în ceea ce priveşte cultura şi ştiinţa naţională. Înseamnă a pune lucrurile în matca lor firească, serioasă, înseamnă un mod de a-i mulţumi domnului Mihail Gavril pentru că o parte din talentul său artistic s-a reîntors în oraşul în care s-a remarcat încă din şcoala gimnazială. Ţinând cont de cele expuse mai sus, consider că municipiul nostru ar fi onorat să aibă în rândul cetăţenilor de onoare un artist plastic al cărui nume este legat de urbea noastră.”, ne-a spus primarul Cătălin Coman.

 

Mihail Gavril, unul dintre cei mai buni pictori de pe aceste plaiuri

În anul 2009, sub semnătura lui Marius Tiţa a fost publicat albumul „Mihail Gavril. Hotarul nevăzut. Emoţia şi voluptăţile retinei”.

„Mihail Gavril este, înainte de toate şi dincolo de orice, un Pictor, unul dintre cei mai buni pe care i-au dat aceste plaiuri, vreodată. Face pictură de când se ştie şi, pe ce îşi pune penelul, devine Pictură. De când îl ştiu, mă încânt de gândul său profund, de simţirea sa curată, de catedralele pe care le înalţă din tuşe sfinţite, de aurul luminii ce o pune în frescele sale de pe pânză, de albastrul compoziților sale şi de florile sale de măr de Antileşti. În peisajele lui Mihail Gavril foşneşte Bucovina, Ţara Sfântă e un abur de lacrimi şi tămâie iar Athosul e scăldat în mir”, sunt cuvintele cu care Marius Tiţa îl caracterizează pe pictorul fălticenean Mihai Gavril.

La sfârşitul anului 2021, la Muzeul Naţional al Bucovinei a avut loc vernisajul expoziţiei „Hotarul nevăzut - Pictură şi grafică de Mihail Gavril”, prin care artistul şi-a sărbătorit 60 de ani de viaţă şi 40 de ani de carieră artistică. Anul acesta este rândul oraşului natal de a-i aduce recunoştinţă lui Mihail Gavril.

„Cetăţean de Onoare este un titlu onorific acordat de autorităţile locale unei persoane a cărei activitate sau existenţă este legată de viaţa localităţii sau pentru talentul şi serviciile deosebite aduse de aceasta localităţii, judeţului sau ţării. Titlul se acordă unor persoane cu contribuţii recunoscute pe plan naţional şi internaţional în domenii cum ar fi ştiinţă, cultură, artă, sănătate, învăţământ, economie, politic sau sport şi care prin activitatea lor au contribuit sau pot contribui la promovarea valorilor spirituale şi materiale ale municipiului Fălticeni. În calitate de primar, am propus Conferirea Titlului de <Cetăţean de Onoare> al Municipiului Fălticeni, pictorului Mihail Gavril”, a precizat primarulGheorghe Cătălin Coman.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pictorul Mihail Gavril, Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni.
 Vizualizări articol: 831 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Pictorul Mihail Gavril, Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei