Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Haz pe săturate şi aflux de public la spectacolul „Dineu cu proşti” cu inegalabilii Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru, jucat marţi seară, 16 mai, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Piesa de teatru „Dineu cu proşti” de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, s-a dovedit cartea câştigătoare pentru suceveni. Publicul, unul educat, a umplut până la refuz sala mare a Casei de Cultură Suceava şi s-a bucurat de un spectacol plin de savoare, cu o scriitură foarte bună, „împănată” cu răsturnări de situaţii, cu replici amuzante, o poveste bine construită, alertă, care nu a plictisit pe nimeni.
Horaţiu Mălăele, în rolul lui Francois Pignon, prostul binevoitor, trist, supus, în aparenţă, şi Ion Caramitru, în rolul lui Pierre Brochant, un editor versat, cu o soţie discretă, dar nefericită („furată” de la cel mai bun prieten), rol interpretat de Costina Ciuciulică, dar şi „posesor” de amantă (destul de isterică), interpretată de Aylin Cadîr, sunt personajele cheie care şi-au jucat rolurile genial.
O lecţie de viaţă
Descoperim în piesă un grup de intelectuali care pun la cale un joc amuzant pentru ei: în fiecare miercuri seară se întâlnesc pentru un dineu cu proşti. Fiecare dintre ei caută asiduu cel mai prost dintre proşti, prost pe care să îl prezinte în faţa prietenilor, la dineu, într-o competiţie absurdă, din care se alege prostul cel mai prost, prostul perfect. O păcătoasă de sciatică îl ţine pe Pierre Brochant acasă, Pierre, un naiv al înaltei societăţi, dineul fiind amânat, însă nu-l scuteşte de întâlnirea cu Francois Pignon, „trofeul” cu care voia editorul să participe în competiţia cu proşti.
Pe acest fond, autorul piesei ne serveşte o lecţie de viaţă, ne forţează să ne punem întrebarea cine este cel mai prost şi să evităm a ne da cu părerea, a pune etichete despre cei din jurul nostru fără să-i cunoaştem cu adevărat. Horaţiu Mălăele, în rolul prostului, stârneşte hohote de râs, este când supus, umil, când hotărât, cu un aer de superioritate care-l dezarmează pe editor. Mălăele este iubit de public orice ar juca, pentru că însufleţeşte fiecare personaj cu o doză de genialitate. Mişcările comice ale actorului, modulaţiile din vocea sa, care te fac să râzi instantaneu, dialogurile explozive, toate au fost la pachet, un „tot perfect”.
Personajele din piesă gravitează, până la urmă, în jurul lui Francois Pignon, prostul... care nu e prost. Publicul a râs cu poftă pe tot parcursul spectacolului, iar, la final, în picioare, i-a aplaudat la scenă deschisă pe actori, care au revenit cu plăcere pe scenă de mai multe ori pentru a-şi culege laurii.
Nota zece şi pentru public. Nu s-a auzit nici un telefon mobil în timpul piesei, ceea ce pentru Suceava cred că este o premieră. Aceasta este normalitatea. Să nu ne îndepărtăm de la ea.
