Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 9 mar 2016 - Anul XXI, nr. 57 (6170)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   12 imagini |   ø fişiere video

Expoziţie de pictură

„Pledoarie pentru maternitate (în clar-obscur)”, la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni a găzduit duminică o manifestare care, sub genericul „Pledoarie pentru maternitate (în clar-obscur)”, care avea în prim-plan expoziţia de pictură realizată de pictorul Gabriel Todică, a reunit artele vizuale cu literatura şi muzica.

Prezentată de directorul instituţiei muzeale, Victoria Melinte, ca un eveniment de întâmpinare a primăverii, expoziţia, care etalează zece lucrări de pictură în ulei având ca temă maternitatea, a fost primită cu bucurie de comunitatea fălticeneană, care a venit cu mic cu mare să-şi susţină concitadinul.

 

Un grupaj de lucrări tematice menite să sublinieze dragostea şi afecţiunea maternă

Autorul lucrărilor, inginer şi economist de profesie, care s-a apucat de pictură din anul 2011, ca autodidact, se exprimă artistic abordând subiecte şi genuri diverse.

Formula care l-a legitimat este cea care l-a consacrat pe pictorul Giuseppe Arcimboldo (1527-1593), care a conturat un univers pictural cu reprezentări antropomorfe imaginare, realizate din combinarea unor elemente vegetale şi faunistice precum şi a unor artefacte care generează împreună impresionante iluzii vizuale.

De data acesta, Gabriel Todică se prezintă în faţa publicului cu un grupaj de lucrări tematice menite să sublinieze dragostea şi afecţiunea maternă, scene realizate după modelul „Madona cu pruncul”, în care conturează chipuri diverse de femei care îşi ţin la piept copilul învăluindu-l cu privirea ocrotitoare a celei care i-a dat viaţă.

 

„Esenţa scenografică” a picturii lui Gabriel Todică

Dacă artistul plastic Mihai Pânzaru PIM, care l-a apreciat pe Gabriel Todică pentru „dârzenia” cu care se dedică multiplelor sale preocupări (literatură, caricatură, pictură...), a remarcat că pictorul fălticenean „abordează portretul ca un omagiu pentru maternitate”, curatorul expoziţiei, artistul plastic Konstantyn Ungureanu BOX, a creionat „personalitatea specială” a acestuia şi „capacitatea sa permanentă de a ne surprinde”.

El s-a referit la „automatismul autodidact” şi la „arta de provenienţă mimetică”, la „pictura intelectualizată pitagoreic” şi la „poetica bufonică a spiritului tradiţional”, dar şi la „esenţa scenografică” a picturii lui Gabriel Todică şi la „mesajul subliminal” al acesteia, concluzionând că artistul are „palmaresul unui debutant repetabil, care ne creează impresia că este mereu la prima întâlnire cu publicul”.

 

Un moment artistic în care muzica şi poezia au contrapunctat referinţele plastice

Evenimentul a conexat un moment artistic în care muzica şi poezia au contrapunctat referinţele plastice, moment la realizarea căruia au contribuit Lenuţa Rusu (piese muzicale şi recital poetic), acompaniată instrumental de Lidia Zugravu (vioară) şi Liviu Chelaru (acordeon) şi completată de membrii Cenaclului literar „Eugen Lovinescu” (Niculina Frundeanu, Cristina Bărăscu, Alexa Paşcu, Coca Maria Udişteanu), care au venit cu tandre poeme cu tematică maternă.

La final, Gabriel Todică a închinat cu emoţie un poem soţiei sale şi le-a mulţumit celor prezenţi pentru participarea la eveniment.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Pledoarie pentru maternitate (în clar-obscur)”, la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”.
 Vizualizări articol: 2126 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
„Pledoarie pentru maternitate (în clar-obscur)”, la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Papanași fierți Sunt moi, pufoși, ușor de digerat și foarte gustoși. Sunt preferați chiar și de cei mai mofturoși meseni, de regulă, așa că pot fi desertul perfect dacă nu vrem să pierdem mult timp în bucătărie, dar ne dorim să ne vedem oaspeții zâmbind... Citeşte