Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Cea de XX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, organizat de Muzeul Bucovinei în incinta Muzeului Satului Bucovinean de pe platoul Cetăţii Sucevei, a reunit cca. 80 de artizani şi meşteri populari din mai multe judeţe ale ţării.
Exponate inedite: masa-butoi şi cele două polonice îngemănate
Încă de la intrare, unde s-a instalat meşterul cioplitor Florin Cramariuc, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Bucovina, am remarcat faptul că acesta s-a prezentat la ediţia jubiliară a târgului cu câteva exponate inedite.
Este vorba de masa-butoi şi de cele două polonice îngemănate, pe care starostele meşterilor populari bucovineni le-a aşezat la vedere printre produsele muncii sale.
Florin Cramariuc a realizat hibridul masă-butoi pornind de la o întâmplare cu un butoi în care a avut vin, pe care era nevoit să-l mute din loc în loc prin gospodărie, aşa că s-a gândit să-l utilizeze ca masă aşezând pe el un blat din scânduri. Exponatul adus la jubileul târgului sucevean are şi o „ascunzătoare” care permite şi folosirea interiorului butoiului.
Piesa cioplită, care îmbină cele două polonice îngemănate, este, deopotrivă, ritualică, utilitară şi decorativă. Poate fi folosită la amestecul a două licori, care, luate fiecare cu câte un polonic, se vor amesteca întrucât există un orificiu de comunicare între găvane. „Simbolic reprezintă comunicarea soţ-soţie”, spune meşterul aducând în discuţie lingurile legate ale mirilor când primesc Sfânta Împărtăşanie.
Văzând că sunt în căutare de noutăţi, Florin Cramariuc mi-a spus că la târg participă în premieră un meşter glăjar din Ardeal, care a venit cu steagul de breaslă al sticlarilor. „Cândva şi la Suceava erau multe bresle de meşteşugari şi ar fi de dorit ca măcar o parte dintre ele să se reactiveze, pentru că ar constitui o ofertă interesantă pe piaţa turismului”, a spus el.
Meşterul glăjar şi steagul Breslei sticlarilor din Transilvania
L-am găsit pe meşterul glăjar Alexandru Rotar, din Târgu Mureş, lucrând în atelierul mobil de prelucrare a sticlei. Nu-i trebuie decât o sursă de foc - un arzător pentru modelarea sticlei la flacără - şi câteva pensete şi cleşti, scule pe care, în mare parte, şi le confecţionează singur. Arătându-mi steagul de breaslă, Alexandru Rotar a spus că se află într-un „periplu naţional de reprezentare a Breslei Sticlarilor din Transilvania”, cu scopul de a atrage atenţia şi de a sublinia faptul că „ar fi păcat să se piardă această uimitoare meserie”. „Vrem - spune el - să adunăm sticlarii, să ne organizăm, să ieşim în evidenţă”.
Este descendentul unei familii de sticlari cu originea în Arpaşu de Sus, din Depresiunea Făgăraşului, o localitate dintr-o zonă în care toate satele se ocupau de glăjărie. „Dintr-un loc se aducea nisipul, dintr-altul lemnul pentru foc, în altul se făcea potasa - explică el - şi toţi oamenii aveau de lucru”. Confecţionarea pieselor decorative sau utilitare din sticlă, cu dimensiuni mai mari sau mai mici, este un adevărat spectacol. „Pot să fac orice din sticlă”, spune glăjarul, adăugând că este meşter popular, dar şi artist plastic (membru al Filialei Mureş a Uniunii Artiştilor Plastici), precum şi membru al Ordinului Cavalerilor Lup (Nobilul Sticlar Alexandru), ordin care anul trecut a participat la Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” de la Suceava.
Jucării dinamice „care fac ceva, care mişcă” şi „jucării logice” din lemn
Un alt meşter venit la târg cu o ofertă atrăgătoare era Bedö Zoltan, din Odorheiul Secuiesc. Pe masa lui erau etalate o mulţime de jucării din lemn, care de care mai interesante. Pentru Bedö Zoltan confecţionarea de jucării este un „un fel de hobby”, întrucât este profesor de fizică. Pasiunea sa este electronica şi a realizat câteva invenţii în domeniu. S-a ocupat de aeromodelism şi rachetomodelism la Cubul Copiilor din Odorheiul Secuiesc, dar de 14 ani confecţionează jucării din lemn, cu precădere jucării dinamice, „care fac ceva, care mişcă”, dar şi „jucării logice” (cubul magic, litere Lego), „care pun la încercare intuiţia, inteligenţa, creativitatea”.
A inventat câteva jucării stimulativ-educative (pentru cunoaşterea formelor geometrice, a culorilor…), a testat piaţa şi s-a apucat de treabă. Foloseşte ca material de lucru lemnul de fag, de plop, de brad sau de frasin şi vopseaua pe bază de apă, care nu este toxică. „Străbunicul meu a fost tâmplar şi se pare că, genetic, am moştenit ceva de la el”, spune profesorul-meşter arătându-mi cum funcţionează câteva din jucăriile realizate de el.
Meşterul cuprar şi cazanele burduhoase de ţuică, cu serpentine strălucitoare
Dar, cu siguranţă, cel mai vizibil participant al târgului a fost meşterul cuprar Nicolae Căldărar, din comuna Brateiu, judeţul Sibiu. Cazanele burduhoase de ţuică, cu serpentine strălucitoare, ceaunele pentru gulaş, „ceaunele de spumă” şi cele pentru magiun, carafele, tigăile, ibricele, dar şi cristelniţele de botez executate din tablă de cupru, înşiruite de-a lungul aleii, nu puteau fi trecute cu vederea de vizitatorii târgului. „Meserie moştenită din strămoşi - spune el - lucrez de la vârsta de opt ani, la fel şi băiatul meu, mare cuprar, facem totul manual, cu ciocanul, dintr-o bucată. Batem foaia de cupru, o punem pe foc, iar o batem…”.
Nicolae Căldărar este autorizat (PFA) şi îşi vinde produsele pe la târgurile de meşteri din ţară, de la care are numeroase diplome de participare.
„Facem şi tăblărie - spune meşterul - confecţionăm găleţi şi cazane din tablă zincată, dar asta nu-i aşa de bănoasă”.
„Am venit la Suceava ca să mai distrez lumea, că prea se gândeşte numai la bani”
Dintre meşterii populari care vin de mai mulţi ani la târgul de la Suceava (i-am reîntâlnit acum pe Szilveszter Ferenc, din Harghita, cu obiecte confecţionate din os, pe Iulian Mihalachi, din Bălţăteşti - Neamţ, cu covoare şi carpete ţesute din lână, pe Adrian Iftime Iacob, din localitatea Oglinzi - Neamţ, cu măşti tradiţionale, pe Maria Bruj, din Prundu Bârgăului şi pe Maria Târlă, din Frasin, cu cusături, sau pe meşterii lemnari fălticeneni Viorel Marian şi Nucu Benţa, cu linguri şi icoane din lemn…) am stat de vorbă cu Gheorghe Ţugui, din Vorona.
Bucuros de revedere, meşterul, care a adus produsele sale mai mult ca să le expună întrucât, aşa cum a precizat el, „măştile mele tradiţionale sunt pentru cumpăna dintre ani”, a spus că „am venit la Suceava ca să mai distrez lumea, că prea se gândeşte numai la bani”.
Cu regretul mărturisit că tradiţiile şi obiceiurile dispar încetul cu încetul deoarece tinerii nu mai vor să înveţe meşteşugurile tradiţionale şi pleacă din ţară („nu se mai face ucenicie la meşteşuguri, am lăcrimat când am fost la Cajvana după nişte sumane şi cântă cucuvelele…”) Gheorghe Ţugui, cu cavalul la îndemână (cu care s-a acompaniat), a cântat doina Mioriţei.
„Am reînfiinţat Datina - spune el - cu încă un supravieţuitor al vechii formaţii şi cu câţiva băieţi tineri, pentru că vreau să aduc în actualitate muzica veche. Am multe doine la naftalină şi le voi readuce la viaţă. Astăzi se cântă muzică de petrecere, de distracţie, doina nu se mai aude şi tinerii nu mai ştiu să-şi jelească morţii”.
Şi Gheorghe Ţugui a cântat doina Mioriţei acompaniindu-se cu cavalul cel vechi făcut de Ion Constantin din Vâlcea, „un valoros instrumentist care a plecat dintre noi”.
Şi fiindcă, aşa cum a spus el la final, „broasca nu cântă pe uscat”, a închinat un pahar de tărie vărsând o picătură în memoria celui care i-a făcut cavalul şi spunând că astăzi, din păcate, nu se mai fac astfel de lucruri.
