Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 8 nov 2014 - Anul XIX, nr. 261 (5770)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   8 imagini |   ø fişiere video

Universitatea „Ştefan cel Mare”

Lansarea manualului „Arte vizuale şi abilităţi practice pentru clasa pregătitoare şi clasa I”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a organizat joi lansarea lucrării „Arte vizuale şi abilităţi practice pentru clasa pregătitoare şi clasa I”, un manual realizat de artistul plastic şi profesorul dr. Cosmina Maria Dragomir, proiect iniţiat şi susţinut de Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor Ortodocşi „Sfântul Grigorie Palama” din Bucureşti.

 

„Un instrument didactic extrem de folositor pentru învăţători”

Lucrarea, care este rodul unei munci de cercetare care a durat şapte ani, conţine o colecţie impresionantă de creaţii plastice, care se încadrează în cel puţin 25 de secţiuni artistice şi tehnici de lucru.

Apreciată de prof. Ioan Dumitru Puiu, inspector pentru învăţământul primar din cadrul IŞJ Suceava, ca fiind „un instrument didactic extrem de folositor pentru învăţători”, lucrarea, pentru elaborarea căreia autoarea a consultat specialişti în diverse domenii care au contribuit la abordarea integrată, modernă, holistă a secţiunilor artistice (psihopedagogi, critici şi istorici de artă, filologi, artişti, muzicieni, actori, fizicieni, jurişti, teologi), vine, aşa cum a subliniat lector univ. dr. Oana Ruxandra Hrișcă, „în completarea ofertei existente în domeniu pe piaţa autohtonă cu forţa ineditului şi unicităţii prezentării conţinutului ştiinţific într-o formă atractivă”.

 

„O expunere completă şi sistematică a informaţiilor teoretice şi practice din sfera artelor plastice la nivelul micilor şcolari”

„Cosmina Dragomir - a accentuat Oana Ruxandra Hrișcă - pe baza experienţei personale şi de cercetare doctorală în domeniu, realizează o expunere completă şi sistematică a informaţiilor teoretice şi practice din sfera artelor plastice la nivelul micilor şcolari”.

Expunerea vizuală originală şi conţinutul ştiinţific bine elaborate facilitează transformarea acestei lucrări într-un valoros ghid de instruire, dedicat tuturor celor care au răbdarea şi iubirea necesară pentru a stimula manifestarea expresivităţii plastice, indiferent de vârstă.

„Pentru Cosmina Dragomir - a precizat Oana Ruxandra Hrișcă - această carte destinată exprimării copiilor prin intermediul artelor este un pretext de a se juca în mod creativ cu concepte artistice, idei, tehnici, materiale. Este, cum o descrie ea însăşi, o carte leagăn-tobogan, o carte de aventuri undercover”.

 

„Manualul acesta este o perspectivă spirituală, este o carte ortodoxă”

„Cosmina Dragomir - a reliefat Oana Ruxandra Hrişcă - este adepta unei pedagogii libere, neîngrădite, nu doar printr-o singură metodă de învăţământ ci prin întreg ansamblul metodologic şi continuu îmbogăţit cu rezultatele din experienţa didactică proprie”.

Tehnicile şi modelele practice prezentate de Cosmina Dragomir sunt etalate în etape clare, susţinute imagistic prin lucrări selecţionate din 10.000 de creaţii realizate de copii pe parcursul mai multor ani ani de predare.

Subiectele tematice expuse în acestă lucrare sunt active, pot fi adaptate, interpretate, regândite în mod original de către fiecare cadru didactic în parte, dar ideea de bază rămâne să stimuleze inteligenţa copilului pe planuri multiple.

Aşa cum a sintetizat la final autoarea lucrării (care a absolvit cu ani în urmă Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, la clasa prof. Camelia Rusu Sadovei), „manualul acesta este o perspectivă spirituală, este o carte ortodoxă”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lansarea manualului „Arte vizuale şi abilităţi practice pentru clasa pregătitoare şi clasa I”.
 Vizualizări articol: 2147 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Lansarea manualului „Arte vizuale şi abilităţi practice pentru clasa pregătitoare şi clasa I”5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei