Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 8 iul 2013 - Anul XVIII, nr. 155 (5362)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   17 imagini |   ø fişiere video

Cultural

Expoziţii, lansări de carte şi CD-uri, în deschiderea Festivalului „Fălticeni Folk”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Concurenţii şi invitaţii ediţiei a doua a Festivalului Naţional “Fălticeni Folk”, alături de câteva zeci de fălticeneni iubitori de carte şi muzică, au participat sâmbătă la vernisajul a două expoziţii, lansarea a patru cărţi şi a două CD-uri cu muzică folk. Este vorba despre vernisajul expoziţiei de grafică „Din lirica poeţilor bucovineni” a graficianului Mihai Pînzaru PIM şi al expoziţiei de metaloplastie a lui Viorel Grigoraş, lansarea cărţilor „Ghinionul de a fi norocos” a lui Sorin Poclitaru, „Poveşti, semnificaţii, armonii” scrisă de jurnalista Clara Mărgineanu, „Cântece de trecut puntea” a lui Ovidiu Mihăilescu, „Dragostea lui Iar”, scrisă de Andrei Maftei şi lansarea CD-urilor Vasile Mardare -„Eu şi prietenul meu” şi Adrian Beznă -„Să-mi laşi pe uşa veche un semn”.

 

„Întâlnirea realizatorilor de sentimente”

Întâlnirea „realizatorilor de poezie, muzică, tablouri şi emisiuni tv, dar care sunt şi realizatori de sentimente”, cu publicul fălticenean a fost una ca între “prieteni vechi care şi-au unit destinele pentru cultură” şi, aşa cum a precizat Adrian Beznă, cei ce şi-au prezentat lucrările au fost nevoiţi să stea la prezidiu din raţiuni pur formale, ei nefiind şi nesimţindu-se cu nimic mai presus decât publicul din sală.

Adrian Beznă, Vasile Mardare şi Sorin Poclitaru au început în urmă cu două luni turneul „Eu şi prietenul meu”, în cadrul căruia doresc să vândă CD-uri pentru a-i ajuta pe folkiştii foarte buni, dar fără posibilităţi materiale să-şi scoată propriile albume.

Clara Mărgineanu a spus că a venit la un festival de folk cu o carte de interviuri şi nu de poezie pentru că între personajele cărţii se regăsesc şi zece folkişti, dintre care trei prezenţi la eveniment, Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu şi Sorin Poclitaru, cartea fiind şi un protest paşnic împotriva anomaliei şi zgomotului din media.

 

Grafică şi metaloplastie

Mihai Pînzaru PIM a spus că participă pentru prima dată în această formulă „caldă, umană, fericită, prietenoasă, firească şi aproape incredibilă că se mai poate întâmpla în vremurile noastre de retrăire a fricii. Iată că vin nişte poeţi, nişte oameni neînfrânţi vreodată şi permanent cutezători şi ne oferă aceste momente irepetabile”. Caricaturistul sucevean a venit la Fălticeni să completeze atmosfera cu 20 de lucrări din cele 70 publicate care fac parte dintr-un prim volum de poezie bucovineană ilustrat de Mihai Pînzaru PIM.

Viorel Grigoraş, autorul expoziţiei de metaloplastie, a fost cel mai scurt vorbitor spunând doar că „mă bucur că de Zilele Humorului am fost scos în oraş”.

„Pentru că s-a spus mai tot ce era de spus despre întâmplarea de astăzi”, Sorin Poclitaru a citit din versurile cuprinse în volumul „Ghinionul de a fi norocos”, după care a precizat că pe toţi cei prezenţi la Fălticeni „îi leagă heirupismul de a ajuta, fără a-i interesa câţi bani primesc”.

 

Ajutor pentru folkişti

Despre folk şi poezie şi calitatea folkistului de a mai scrie cântece de protest şi cântece patriotice a vorbit Vasile Mardare. El a mai precizat că albumul „Eu şi prietenul meu” conţine 12 piese, prima piesă fiind “Iarnă-n Bucovina”, şi a fost produs de Sorin Poclitaru cu banii strânşi din vânzarea cărţii “De dragoste sută la sută la sută”,  apărută într-un tiraj de doar 100 de exemplare ce au fost licitate. O parte din banii obţinuţi din vânzarea albumului “Eu şi prietenul meu” vor fi folosiţi mai departe pentru alte proiecte de muzică folk şi poezie.

La final, Corala Leon Băncilă din Fălticeni a susţinut un mic recital în incinta Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, coriştii conduşi de profesoara Angela Focşa fiind îndelung aplaudaţi.

Evenimentul cultural a fost găzduit la Sala “Aurel Băeşu” din incinta Muzeului de Artă “Ion Irimescu” şi s-a desfăşurat sub patronajul Asociaţiei “Fălticeni Cultural”, condusă de preotul Liviu Mihăilă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Expoziţii, lansări de carte şi CD-uri, în deschiderea Festivalului „Fălticeni Folk”.
 Vizualizări articol: 1072 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Expoziţii, lansări de carte şi CD-uri, în deschiderea Festivalului „Fălticeni Folk”5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei