Moş Nicolae, o zeitate populară care face parte din rândul Sfinţilor Moşi, este ipostaziat în calendarul popular - unde este consemnat în data de 6 decembrie - ca prototip al binelui şi al bătrâneţii blajine.
„Chiar dacă în hagiografia creştină - aşa cum scrie etnograful Mihai Camilar - Sf. Nicolae apare ca un personaj real, apărător al credinţei lui Iisus, în calendarul popular el are atribuţii neconforme cu cele ale unui sfânt. El apare înfăţişat în credinţa populară călare pe un cal alb, fiind uneori aducător de zăpadă şi vestitorul iernii, anotimp patronat şi de acest moş cu barbă albă, pe care, atunci când o scutură, ninge”.
Dar dacă pe data de 6 decembrie pământul nu este acoperit cu zăpadă, se spune că „Moşul a întinerit şi iarna va fi destul de grea”.
În imaginarul popular, „Moş Nicolae este un personaj blajin, înţelept şi mărinimos, care ajută văduvele şi orfanii, înlesneşte măritişul fetelor sărace, dar cel mai mult este adorat de copii, cărora le aduce daruri frumoase în noaptea de 5 spre 6 decembrie”.
Moş Nicolae este însă destul de sever cu copiii leneşi şi neascultători, cărora, în loc de daruri îmbucurătoare, le aduce nuieluşe de alun, ca atenţionare de corecţie pentru pozne şi pentru atitudine delăsătoare.
„În noaptea dinspre Moş Nicolae - consemnează Mihai Camilar - se făceau vrăji, farmece şi prognosticări meteorologice”.
Moş Nicolae, care în credinţa populară este considerat ca fiind frate sau chiar fiind identic cu Moş Nicoară, „nu este un divin ascuns, ci unul dezvăluit şi comunicativ cu pământenii”, fiind foarte apropiat oamenilor şi făcându-şi simţită prezenţa atunci când i se cere ajutorul.