Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 23 sep 2010 - Anul XV, nr. 224 (4515)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Vintage

Trubaduri ai altor vremuri

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O prezenţă inedită a putut fi remarcată marţi după-amiază în faţa Muzeului de Istorie din municipiul Suceava.

 

„Chanteurs de rue”

Patrice Giraud (cu numele artistic Crevecoeur) şi Pascale Barouline, doi „chanteurs de rue” (cântăreţi de stradă) francezi, care au participat zilele trecute la ce-a de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii Mecanice (organizat de Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional Moldova - Iaşi), i-au determinat pe câţiva trecători să se oprească fascinaţi de muzica produsă de o cutie muzicală pe roţi, o flaşnetă (orgue de barbarie) care reda cu sonoritate ritmată melodii de pe cartele de carton perforate.

Melodii de ieri şi de azi, de la muzică renascentistă la vals şi de la polcă şi tangou la jazz, melodii din repertoriile lui Aristide Bruant, Georgius Frehel şi Edith Piaf, la cele ale lui Charles Aznavour, Serge Gainsbourg, Georges Brassens sau Nino Ferrer.

 

Din atmosfera cu fum de ţigară şi aromă de absint a unei „guinguette” din Montmartre

Învârtind cu o mână manivela flaşnetei (un automat muzical de tipul orgii cu tuburi sonore, apărut pentru prima dată în Italia la începutul sec. al XVIII-lea şi devenit rapid foarte popular în Franţa, unde era utilizat de cântăreţi ambulanţi şi de invalizi) Patrice Giraud (informatician de profesie) cânta vocal, însoţindu-şi totodată prestaţia cu o gestică pe care i-o permitea cealaltă mână neocupată, pe melodiile redate de pe cartoanele perforate.

I se alătura, cu o voce de şansonetistă desprinsă parcă din atmosfera cu fum de ţigară şi aromă de absint a unei „guinguette” (cârciumioară) din Montmartre, Pascale Barouline, zâmbitoare şi retrasă la doar câţiva paşi distanţă.

 

Cu şapcă şi bretele de lumpenproletar  parizian

Cu şapcă pe cap, cu cămaşă cu bată brodată şi bretele de lumpenproletar  parizian care-i susţineau nădragii dungaţi, Patrice Giraud alegea cu grijă cartoanele perforate din cutiile păstrate în sertarele de dedesubtul flaşnetei şi le introducea în caseta din care, prin învârtirea manivelei, începeau să curgă sonor melodiile.

Melodii triste, nostalgice, sau melodii vesele pe care, în pauzele dintre cântece, le prezenta auditoriului oferind totodată explicaţii cu privire la modul de funcţionare al flaşnetei, instrument realizat (în anul 1991, dar cu designul şi toate caracteristicile instrumentelor vechi) de unul dintre cei mai faimoşi constructori de astfel de automate muzicale vetuste, Jean-Paul Erman.

 

Câteva clipe de nostalgică delectare

Cei doi „chanteurs de rue” (care au venit cu...o Dacia Logan, cu număr de Franţa) au rămas peste noapte la Suceava, urmând să plece apoi la Gura Humorului pentru a vizita mănăstirile din zonă.

Trubaduri ai altor vremuri, întâmpinaţi peste tot cu curiozitate şi simpatie (au fost prin Slovenia, Republica Moldova şi Ucraina) Patrice Giraud şi Pascale Barouline le-au oferit celor care i-au ascultat (iar unii i-au şi răsplătit, printre ei fiind şi rapsodul Grigore Leşe, care s-a aflat marţi la Suceava) câtva clipe de nostalgică delectare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Trubaduri ai altor vremuri.
 Vizualizări articol: 821 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Trubaduri ai altor vremuri5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei