Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Bucovineanul Ion Cotleţ reprezintă cea de-a şaptea generaţie a familiei care s-a împământenit trainic în Comăneşti, satul despre care se spune că-şi trage numele de la cumanii veniţi aici, pe la sfârşitul sec. al XI-lea, de pe malurile fluviului Volga.
Stră-strămoşul său, Ilie Cotleţ, venit din Arbore, s-a aşezat la Comăneşti în anul 1801 şi de-atunci numele şi destinul acestei familii s-a contopit cu istoria locului.
Istoria satului, numismatica şi sculptura în lemn sunt pasiunile lui Ion Cotleţ.
O galerie cu portretele primarilor comunei
La peste 50 de ani, Ion Cotleţ îşi împarte timpul, care nu-i consumat de activităţile zilnice, între aceste trei pasiuni, timp pe care-l dozează după priorităţi.
Spre exemplu acum, pentru că întreaga comunitate din Comăneşti se pregăteşte să inaugureze noul sediu al primăriei, primează preocuparea pentru istorie.
În calitate de consilier comunal la Comăneşti (dar şi de fost primar al comunei Botoşana, între anii 1996-2000), Ion Cotleţ şi-a propus să realizeze, spre a rămâne ca mărturie, o galerie cu portretele primarilor din Comăneşti, începând cu sfârşitul veacului al XIX-lea şi până în prezent.
A reuşit să adune de la urmaşii acestora fotografii (unele cu chipurile aproape şterse (imagini care necesită operaţiuni de revigorare), oameni între care se află şi înaintaşii săi care s-au aflat în fruntea obştii, primarii din familia Cotleţ: Ion (1902-1905), Toma (1924-1928 şi 1931-1932) şi bunicul Roman (1934-1937).
Cioburi ceramice strânse pe urma plugului
Pasiunea pentru istoria baştinii sale este veche, încă din anii copilăriei, şi-aşa cum mărturiseşte el a fost stârnită de o vizită pe care a făcut-o ca elev, împreună cu colegii de clasă, în două muzee din zonă: cel al ţăranului cărturar Toader Hrib, din Arbore, şi muzeul pe care l-a realizat învăţătorul Vasile Boca la şcoala din Botoşana.
„Am văzut acolo lucruri pe care le-am întâlnit şi la Comăneşti”, spune el, amintindu-şi de cioburile ceramice pe care le scoteau din pământ, la arat, cuţitele plugurilor.
Aşa că, a început să caute şi să adune pe urma plugului cioburile care i se păreau mai interesante.
Multe dintre cioburile ceramice adunate în anii copilăriei s-au pierdut însă de-a lungul anilor („s-a sfădit” şi cu mama care, făcând curăţenie prin casă, a mai aruncat din ele).
Mărturii despre sat
A strâns mărturii despre satul său, publicaţii vechi (într-una dintre ele, intitulată „Drumul nou”, Nr. 13 din data de 15 iulie 1939, publicaţie editată de Direcţia Învăţământului şi Propagandei din cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, este reprodusă fotografia gospodăriei unchiului său, Toma Cotleţ, primar al comunei în perioada interbelică), diverse documente, fotografii, precum şi o serie de obiecte ca o cheie mare de fier de la curtea boierului Tăutu, cel care a cumpărat satul Comăneşti în anul 1739.
Pasiunea şi curiozitatea l-au îndemnat să stea de vorbă cu oamenii pentru a afla fapte şi întâmplări care nu sunt consemnate nicăieri.
Aşa a aflat de la Gagniuc Gheorghe a lui Japon, care a fost în lagăr în Rusia, cum erau puşi să tragă prizonierii la plug, şi a stat de vorbă cu Nistor Isidor a lui Gherasim, singurul ţăran din Comăneşti care a refuzat să intre în Gospodăria agricolă colectivă.
Colecţia de bancnote şi monede româneşti
Legată de istorie, stârnită tot în anii copilăriei, este şi pasiunea sa pentru numismatică.
Monedele vechi, pe care le-a văzut la muzeul lui Toader Hrib, l-au determinat să caute prin sat, pe la rude, pe la cunoscuţi, pe la prieteni, bani de odinioară, din metal sau hârtie, bani pe care îşi aminteşte, cu regret, că i-a dus la şcoală (pentru că li s-a spus că se va organiza un muzeu) şi s-au pierdut.
Mult mai târziu, prin anii ’80, a reînceput să strângă piese de numismatică, iar în prezent colecţia sa cuprinde circa 400 de monede şi bancnote româneşti, între care şi o bancnotă de 500 lei, emisă în anul 1944 de Comandamentul Armatei Roşii, care a circulat o scurtă perioadă pe teritoriul României cu menţiunea „Primirea în toate plăţile este obligatorie”.
Modele sculptate în... săpun
Dar poate cea mai reprezentativă pasiune a lui Ion Cotleţ este sculptura. Când era la Şcoala Profesională, unde se pregătea pentru meseria de strungar, îi vedea pe colegii de la prelucrarea lemnului cum făceau casete cu ornamente sculptate.
Fiindcă nu avea dălţi, dar voia să demonstreze că poate să reproducă şi el modelele sculptate, a făcut primele încercări cu briceagul în... săpun.
Desenul îi plăcuse de mic copil şi-şi aminteşte cum mama sa, care avea nevoie de serviciile medicale ale asistentei din sat, îi ducea câte-odată acesteia, ca să-i facă o injecţie, desene de-ale lui.
Ajuns strungar, s-a pomenit că un unchi l-a rugat să-i facă nişte dălţi de sculptură. Fiindcă n-a avut timp, a cumpărat câteva dălţi ca să i le dea, pe care însă le-a încercat conturând un portret pe fundul de lemn pe care-şi pregătea mâncarea de burlac.
S-a tăiat la mână, dar s-a ambiţionat să termine chipul de dac pe care îl păstrează şi astăzi.
„Şapte zile de permisie cu foi de drum”, pentru o figurină sculptată
A prins drag de sculptură, şi-a procurat o trusă de dălţi bune şi a început să lucreze.
Cea de-a doua lucrare a fost făcută pentru a o dărui unei fete. În Bucovina fetele oferă de 1 martie mărţişoare băieţilor. A primit de la o fată un mărţişor şi i-a întors gestul pe 8 martie, oferindu-i o lucrare sculptată în basorelief cu chipul unei fetiţe cu codiţe.
A continuat apoi să sculpteze atât în armată, unde, ca furier, dispunea de timp liber şi executa diferite figurine din lemn (pentru o lucrare care a ajuns pe biroul comandantului de unitate a primit „şapte zile de permisie cu foi de drum”), cât şi după ce a trecut în rezervă.
În paralel cu Şcoala de maiştri rulmenţi, pe care a urmat-o timp de doi ani la Braşov, s-a înscris şi la Şcoala Populară de Artă, la secţia sculptură.
În şcoală a dobândit îndemânare, s-a perfecţionat şi a participat la o expoziţie de grup.
Monografia satului Comăneşti
Când s-a reîntors la Suceava a propus conducerii de la Rulmentul un proiect de fântână arteziană, un ansamblu monumental pentru platforma din faţa fabricii.
Era un ansamblu de mari dimensiuni, care presupunea lucrări în inox şi mozaic, care, până la urmă, nu s-a finalizat în forma concepută de el.
Proiectele din anii de juneţe au rămas doar o amintire. Ion Cotleţ continuă însă, în clipele de răgaz, să sculpteze şi astăzi şi are de gând (având ca bază de pornire lucrarea monografică întocmită în anii ’60 de fostul notar Chiril Ştefănescu, manuscris care cuprinde şi arborele genealogic al familiilor stabilite în sat, de la „primii descălecători” şi până la anul 1850) să continue proiectul realizării şi tipăririi monografiei satului Comăneşti.
Cu toată contribuţia la reînfiinţarea comunei, meritele şi le-au asumat alţii
Comăneştiul a fost comună până în anul 1968, după care a intrat în componenţa comunei Botoşana.
Ion Cotleţ este unul dintre cei care s-a implicat logistic şi material, suportând o mare parte din cheltuielile de organizare, în referendumul din anul 2001 pentru reînfiinţarea comunei Comăneşti.
În perioada în care a fost primar în comuna Botoşana (din care făcea parte şi Comăneştiul), Ion Cotleţ a fost la Arhivele Naţionale din Bucureşti şi a adus copia documentului de atestare a satului Comăneşti, datat la cancelaria voievodului Ieremia Movilă la 5 iunie 1601.
Cu toată contribuţia sa la reînfiinţarea comunei, meritele şi le-au asumat alţii.
Ion Cotleţ a organizat cele două întâlniri “Fiii satului”, a pus bazele unei nucleu muzeal la şcoală, şi a propus ridicarea unui monument dedicat eroilor din comună, proiect care nu s-a materializat întru-cât nu a întrunit majoritatea voturilor în consiliul local.
Un semn al istoriei familiei Cotleţ şi a satului Comăneşti
În grădina lui Ion Cotleţ poate fi văzută o cruce de piatră inscripţionată cu scriere chirilică. Crucea (care se observă că a fost ruptă şi recondiţionată) a fost pusă la capătul satului de un strămoş de-al său, Toma.
Pe o parte se vede textul întrerupt în locurile unde a fost frântă crucea: “Această sfântă cruce să ne ferească de toate boalele şi…grindinile, să apere această ţarină care s-au făcut cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Toma…din Comăneşti, pentru a lui şi a tot neamul lui mântuire şi veşnica lor pomenire - Comăneşti, anul 1853”.
Pe cealaltă parte scrie: “Supt umbra ei cine va scăpa de mult folos şi-n bucurie se va adăpa”.
Crucea, care poartă urmele gloanţelor trase de ruşi în primul război mondial, a zăcut frântă vreme de vreo 60 de ani. Prin 1980 un unchi, Vasile Cotleţ, a recondiţionat-o parţial, iar în 2005 Ion Cotleţ a refăcut-o, a repus-o pe soclu în grădină şi a resfinţit-o. Un semn al istoriei familiei Cotleţ şi a satului Comăneşti.
