Jurnalistul şi scriitorul Cătălin Mihuleac, cu care cititorii „Monitorului de Suceava” au prilejul să se-ntâlnească periodic în „Colţul condeierului”, unde, sub genericul „Pufoaica de vară”, îi sunt publicate tabletele, este autorul unui nou volum, cu titlul interogativ „Pamfletul şi tableta. Jurnalism sau literatură?”.

 

Pe „masa de disecţie”

Absolventul de Geologie şi Ştiinţe Economice, care a optat pentru jurnalism şi literatură, şi-a susţinut doctoratul în Litere, iar volumul, editat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, recent apărut la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, dezvoltă teza de doctorat, lucrare întocmită sub conducerea ştiinţifică a prof. univ. dr. Liviu Leonte.
Urmărind traseul prin care pamfletul şi tableta, ca genuri publicistice, şi-au croit „calea de la efemer la peren” către literatură, doctorul (pe bune, în filologie) Cătălin Mihuleac aşează pe „masa de disecţie” corpusul destul de confuz care circumscrie întreaga istorie a celor două destul de greu definibile scrieri, pigulind cu „scalpelul” observatorului exersat „ţesuturile” specifice fiecăreia.

 

De la „orbecăială” şi „confuzie”, la împlinirea visului lui Pamfil Şeicaru

Autorul scanează „cele mai inspirate definiţii ale pamfletului”, „orbecăiala” din jurul tabletei, „confuzia frecventă” dintre pamflet, tabletă, editorial, şi, uzând de o bogată şi bine selectată bibliografie, ne oferă prilejul să navigăm prin istoria gazetăriei româneşti, gazetărie în care a apărut „pamfletarul cu simbrie”, în care s-a cultivat „polemica jurnalistică” şi unde a evoluat manipularea.
Cătălin Mihuleac zăboveşte asupra „Antologiei pamfletului românesc” (antologie care împlineşte „visul lui Pamfil Şeicaru”, dar care, prin autorul ei, rămâne tributară gazetei vadimiste „România Mare”), dedică un capitol întreg „vârstelor publicisticii lui Geo Bogza” (Bogza pamfletarul şi autorul de tablete) şi scrie despre „Creşterea şi descreşterea presei postdecembriste” (cu supremaţia cotidianului „Evenimentul Zilei”, prin ştiri de ficţiune gen „Găina care a născut doi pui vii”).

Şansa pamfletului şi a tabletei

În ultimul capitol al lucrării („Gazete satirice. Pamfletari”) autorul se apleacă asupra unor publicaţii satirice, apărute după 1990, şi vizează câţiva pamfletari şi tabletişti care s-au impus în atenţia publică (Mircea Dinescu, C.T. Popescu, Mircea Mihăieş, Alex Ştefănescu, Ioan Groşan, Tudor Octavian).
Conchizând că „după anii grei de comunism, pamfletul şi tableta au fost reluate exact din locul unde le-au lăsat Caragiale, Arghezi şi Bogza” şi că aceste genuri publicistice „ au fost preluate de o pleiadă de condeieri, unii slujindu-le cu artă, alţii onorabil sau doar ca simpli diletanţi”, Cătălin Mihuleac încheie cu un mesaj de…ecologie jurnalistică.
Accentuând că „un jurnalist de opinie este o persoană exigentă prin definiţie”, autorul militează pentru o „publicistică sănătoasă”, în care „desconsiderarea celui cu care-ţi încrucişezi condeiul înseamnă descalificarea propriei persoane”.
„Satira - încheie el - cu mitocănia pe care deseori o atrage involuntar îşi are capcanele ei. Ironia rafinată, argumentaţia inteligentă şi umorul binevoitor o vor putea înlocui cu succes. Aceasta este şansa pamfletului! Aceasta este şansa tabletei!”.
Cartea este o lectură extrem de utilă pentru toţi cei care activează în domeniul jurnalismului, pentru elevii sau studenţii din acest domeniu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Pamfletul şi tableta. Jurnalism sau literatură?”.

Comentarii