Fluxul memoriei

Dar să revin la miliţia de la ţară. Am aflat de la mama că la Costâna, imediat după colectivizare, un ţăran care a furat ceva de la colectivă a ajuns la puşcărie. A fost primul şi ultimul, până în 1990. S-a creat o înţelegere tacită între toate organele de partid şi de stat şi ţăranii ceapişti. Chiar şi activiştii nu voiau să se înregistreze cu furturi din avutul obştesc de la ţară. Aşa că secretarii de partid care erau şi primari, preşedinţii CAP, miliţienii, brigadierii, secretarii de primării şi contabilii nu se mai înregistrau cu nici un furt din avutul obştesc. Ţăranii cooperatori, foşti colectivişti, erau cinstiţi, educaţi de partid, deşi furau împreună cu şefii cât putea fiecare. Pedeapsa era subtilă. Nu primeau nimic la sfârşitul toamnei, sau aproape nimic. Prin 1985, regretatul ing. Nicolae Tcaciuc, preşedintele CAP Costâna a pus să se ridice pe dealurile cele mai înalte nişte puncte de observare a hoţilor. Am vizitat şi eu unul. Dar cine să fi stat toată ziua pe aceste observatoare? Seara nu se vedea nimic, când se fura cel mai temeinic. După un timp, punctele de observare erau înjumătăţite, ultimele lemne au fost strânse de conducerea CAP. Dar se mai luaseră şi alte măsuri în timp. Drumurile mici au fost în general blocate. La treierat era un singur punct pe unde treceau camioanele cu sacii de grâu la cântărit. De acolo mergeau toate la gară, fiind cumpărate pe nimic de stat, sau fiind plăţi pentru aratul şi treieratul cu maşinile statului. Asta a fost marea tâmpenie a lui Ceauşescu în agricultură. Parcă prin 1970 unele CAP îşi cumpăraseră maşini proprii şi începuseră să fie chiar rentabile. Dar activiştii tâmpiţi în frunte cu Ceauşescu au luat totul gratis, ceea ce a dus la distrugerea colhozurilor din toate punctele de vedere. Mai mult, banca agricolă împrumuta bani CAP cu dobânzi mari.
Miliţia nu a fost inventată de comunişti. Ea a fost prevăzută încă de Regulamentul organic, după 1830. Miliţia a fost întemeiată prima dată de Cuza, pe post de armată. Comuniştii, după ce au băgat în puşcărie fără discriminare pe toţi ofiţerii fostei poliţii burgheze, au înlăturat şi cuvântul „odios” de poliţist. La ţară erau şi fioroşii jandarmi care băteau ţăranii, fiind slugile boierului şi ale statului capitalist. Nici numele lor nu era pomenit. Dar miliţia populară era un simbol al comunismului. Pe ţăranii care s-au împotrivit colectivizării cine i-a bătut, în prima fază? Miliţia. Pe urmă i-a luat securitatea, care pe atunci nu prea lucra cu acte. Lua omul şi el dispărea. În cel mai bun caz ajungea într-o puşcărie, dar fără nici un act, nici o condamnare. Activiştii de partid erau prezenţi peste tot, ei conduceau de fapt represiunile. Nicolae Ceauşescu trebuia împuşcat numai pentru crimele comise sub directa sa conducere în acţiunea infamă de colectivizare. Şi nu numai el. În 1990 trebuiau judecaţi şi condamnaţi la muncă silnică pe viaţă (cum au făcut bolşevicii cominternişti cu elita poporului român) toţi cei răspunzători de crimele şi abuzurile din timpul colectivizării. Nimic nu trebuia uitat. Dar românii, un popor tâmpit după opinia de atunci a tatălui tuturor cominterniştilor, Silviu Brucan, s-a aruncat ca un câine turbat tot împotriva foştilor puşcăriaşi sau luptători anticomunişti. Omul nou era realizat.
Era prin anii 1990, exact în actuala piaţă 22 decembrie, unde staţionau autobuzele, un cadru metalic gen panou, cu sticlă, închis. Înăuntru se puneau, sub titlul „Lege, legalitate, consecinţe”, dactilografiate, cu poză, diferite cazuri de infractori. Paradoxal, dar acel panou există şi astăzi, vizavi de blocul turn, în mijlocul unui spaţiu verde, rezemat de un copac. E ca o fantomă a trecutului. Numai că, într-o seară din toamna anului 1989, cineva a pus alături de hoţi şi alţi infractori fotografia tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Întâi miliţia, apoi securitatea au făcut ample cercetări, dar nu ştiu dacă cel ce pusese poza iubitului conducător a fost prins. Acum ar trebui să spună cum a făcut-o. Evident că panoul a fost golit de tot şi a fost, mi se pare, încuiat cu un lacăt şi chiar mutat în actualul loc. Nu s-a mai pus nimic în el, dar s-a păstrat ca un corp delict al începutului sfârşitului marelui cârmaci. În autobuze diverşi cetăţeni îl înjurau deschis pe Ceauşescu şi toţi se făceau că nu aud. Luna decembrie 1989 a fost una plină de premoniţii pentru Ceauşescu. Dar el îi dădea înainte cu expresia „când o face plopul pere...”. Şi după 22 decembrie a făcut! Dar ce mai înfieram noi în anii 1950 şi 1960, pe lângă imperialismul american? Sionismul. Bolşevicii noştri cominternişti condamnau sionismul, idee care a stat la baza fondării Israel. Numai că ei, în timp ce condamnau sionismul, au aranjat plecarea tuturor evreilor din România, întărind tânărul stat cu aproape jumătate de milion de oameni.