(...) Eu am intuit încă de atunci această situaţie, am cunoscut-o parţial în slujba mea de teren de la sfatul popular raional Botoşani. De aceea am evitat definitiv un post de profesor la ţară. Adevărul este că la 24 de ani eram mai deştept decât acum.
Unii guralivi erau ţinuţi o zi-două în beciul miliţiei şi se alegeau cu o mamă de bătaie, precum vecinul meu Dumitru Butnar, care, beat fiind, a plâns la moartea lui Stalin chiar lângă primărie şi sediul postului de miliţie. A venit după o zi, vânăt tot la faţă şi a tăcut o bucată de timp. Dar dacă el chiar plânsese sincer la moartea lui Stalin, precum profesoara mea, doamna Vătui?

***

Miliţia populară a făcut multe în comunism. Infractorii de toate felurile, hoţii şi alţi certaţi cu legea, erau bătuţi sistematic la miliţie, până mărturiseau ceea ce trebuiau să mărturisească şi chiar mai multe. În epoca de aur aveau un mecanism automat pe post de boxer, care nu lăsa urme. Miliţienii de aceea aveau şi au şi acum bastoane de cauciuc: să nu lase urme pe corpul infractorilor. În multe oraşe erau folosiţi boxeri sau bătăuşi de profesie. Erau şi printre miliţieni exemplare dure, care băteau cu plăcere. Dar erau şi oameni care se purtau frumos cu oricine.
Despre miliţie cunosc multe amănunte din auzite. Nu am avut niciodată vreun diferend, nu am fost atenţionat, nu mi-a spus nici un miliţian nici un cuvânt, în afara unor discuţii pe teren, ca să spun aşa, în exerciţiul funcţiunii. Nu am fost nici infractor, nici complice, nici martor, am fost deci omul nou, educat de partid pentru miliţie, care a respectat legea şi legalitatea socialistă.
Şi totuşi odată eram să ajung în faţa procurorilor pe post de infractor. Cel care se pregătea să facă procesul verbal de sesizare a procuraturii era un revizor financiar, Baciu, fie-i ţărâna uşoară, care la două delegaţii cu deplasări pe teren în două zile a găsit ora pusă de mine la plecare diferită de cea pusă de şoferul microbuzului muzeului cu care mă deplasam. Fals în acte publice, deşi diurna era de 10 sau 15 lei de atunci pe zi. Eu eram tot pe teren în acea zi, dar m-a salvat directorul meu Nicu Chircă, fost procuror, care i-a explicat cu multă diplomaţie revizorului contabil că eu am lucrat un timp la ziar, unde nu se mai puneau maşinile sau orele în ordinul de deplasare şi de aici probabil neatenţia şi chiar superficialitatea mea. Altfel, garanta el că eram un tânăr cinstit şi serios. Activiştii, ziariştii erau pe crezuţi pe cuvânt în chestiunea deplasărilor pe teren.
La uteceul judeţean fostul meu coleg Amăriucăi, secretar judeţean, s-a trezit la control cu două rânduri de diurne pe o aceeaşi lună. Controlul gospodăriei de partid nu-i ierta nici pe ei, aşa că i-a luat banii. Dacă nimerea la revizorul de stat Baciu se trezea precis în faţa procurorilor cu fals, uz de fals etc., şi eventual cu puşcărie între 3 şi 8 ani. Miliţia economică căuta hoţii sau delapidatorii din avutul obştesc.
Problema cu inventarierea avutului obştesc era interesantă în sensul că atât minusul, cât şi plusul în gestiune erau infracţiuni penale. Minusul îl înţeleg, dar plusul? Care era filozofia plusului în gestiune? Legea spunea că cei care-şi fac plus în gestiune o fac încălcând legea fără să se observe în acte, gestionarul pregătind plusul pentru valorificare personală. Ceea ce era adevărat.
Am fost şi eu martor, la fostul URCM Suceava, al unei asemenea situaţii. Un depozit de stofe le primea din fabrică cu o mică cantitate în plus, care se numea cupon. La un val de 50 m stofă de lână sau tergal cuponul era de 1-2 m, care nu erau trecuţi în acte. Dar gestionarul era obligat să adune acele cupoane şi să le înregistreze. Un asemenea gestionar a păţit-o la un inventar. Cupoanele nu erau înregistrate, ci vândute cu plusuri, fără acte. S-a lăsat cu 1-2 ani de puşcărie şi cu recuperarea valorii cupoanelor care parcă erau oferite cadou de fabrici gestionarilor. Aveau şi ei legile lor. Stofa putea să fie udată şi să intre la apă.
Oricum, legea în comunism era dură şi era bine aşa. Încă o bilă albă pentru comunism.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii