Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Viceprimarul câmpulungean Mihăiţă Negură continuă să îi contrarieze pe amatorii de bârfe mondene, pentru că nu i se cunoaşte vreo slăbiciune omenească. Şi totuşi, căutătorii de senzaţii au rămas cu convingerea că trebuie să aibă şi el vreo dambla ascunsă, din cele care oferă omului un refugiu din stres şi îl repun în mişcare. Şi are...
Nu şi-a mai putut satisface pasiunea de vreo patru ani, pentru că nu mai are timp. Şi recunoaşte că situaţia îl face uneori să sufere în tăcere, pentru că patima asta, pentru cei pe care i-a „prins”, e mistuitoare.
Mihăiţă Negură e fascinat de pictură şi nu ca simplu colecţionar de frumos, ci ca pictor amator cu o activitate necunoscută, dar uimitor de vastă. Inginerul ordonat, preocupat până la detaliu de organizări gospodăreşti şi de alte meştereli obişnuite bărbăteşti este şi autorul sensibil a sute de picturi în ulei, unele chiar de dimensiuni mari. Nu a avut niciodată o expoziţie personală şi nu se consideră un artist, dar lucrările lui au ajuns deja, prin prietenii cărora le-a dăruit, pe două continente.
Pasiunea pentru pictură, din copilărie
Mihăiţă Negură îşi aminteşte zâmbind de vremea când era doar un puştan căruia nici nu îi trecea prin minte să facă politică sau să ajungă pe scaun de şef câmpulungean. Pe atunci a apărut, de nicăieri, atracţia pentru pictură.
„Nu ştiu să fi moştenit aşa ceva de la ai mei. Nimeni din familie nu a avut vreodată talent pentru pictură. Nici eu nu credeam că pot picta până prin adolescenţă. Nici nu am avut norocul să stau prin preajma vreunui pictor de la care să învăţ secretele. Când am făcut primul şevalet nu aveam nici cele mai mici noţiuni tehnice, nu ştiam nici să pregătesc o pânză şi ştiam doar că există la librărie tuburi cu vopsele de ulei. Am început în clasa a VIII-a, după ce am cumpărat un album de artă. Picturile lui Grigorescu au fost prima mea dragoste şi le iubesc şi azi”, mărturiseşte Negură.
Preferă clasicii
Primele lucrări au fost reproduceri după Grigorescu. „Carul cu boi” a apărut scârţâind pe prima pânză. A învăţat să pregătească pânzele după metoda clasică, cu clei, a studiat după cât a putut şi operele altor pictori celebri şi a înţeles că preferinţa lui va rămâne mereu orientată spre clasici. Admiră operele unor pictori ruşi, între care crângurile din picturile de dimensiuni impresionante ale lui Ivan Şişkin sau tablourile altora, care inspiră forţă şi tristeţe din imagini cu valuri zbuciumate şi naufragii.
Dar nu a renunţat nici acum la luminişurile calde şi farmecul patriarhal al lumii rurale româneşti din opera lui Nicolae Grigorescu. Nici lui nu-i place să stilizeze şi să inoveze imagini nenaturale. Preferă frumuseţea perfectă a naturii şi a lucrurilor din jur aşa cum este ea, naturală, neîncorsetată de fiţe artistice trecătoare.
Şi-a dorit o carieră în artele plastice
O vreme s-a dedicat picturii religioase. „Am pictat icoane la biserica din Frumosu. A fost vorba despre restaurare, dar şi despre pictură. Ulterior mă căutau oameni care voiau să doneze bisericii obiecte pictate. Tot într-un lăcaş de cult se află şi cea mai mare lucrare a mea, ca dimensiuni. Este o reproducere a unei scene biblice după o imagine oferită de client, tabloul fiind de 3,75 pe 2,25 metri”, explică pictorul amator.
Mihăiţă Negură povesteşte chiar că a dorit să îşi facă o carieră în arte plastice, dar s-a opus familia, care se temea că vopseaua şi uleiurile îl vor otrăvi până la urmă pe junele care nu se mai sătura de ele. Aşa că s-a făcut inginer, dar după ce a terminat facultatea a luat-o de la capăt cu pictura.
Dar lipsa timpului i-a jucat o festă în 2005. „De atunci nu mai am vreme. Şi eu nu-s omul să las baltă ceea ce am de făcut sau să mă gândesc numai la pictură. Îmi văd de treaba din politică şi administraţie şi la pasiunea vieţii mele voi reveni când timpul îmi va permite”.
„Poate la pensie”, glumesc cei ce îl cunosc pe viceprimarul care este acum un om tânăr. Viceprimarul-artist zâmbeşte modest. Poate au dreptate.
