Devansând cu o săptămână ziua în care se împlinesc doi ani de când jurnalistul şi scriitorul Mircea Motrici s-a despărţit de noi, cufundându-se în tăcere (16 mai 2007), s-a săvârşit sâmbătă, în Udeştiul natal, pomenirea creştină de cuviinţă şi s-a inaugurat, ca semn de preţuire şi neuitare, Casa Memorială care îi poartă numele.

 

„A plecat să culeagă boabe de rouă printre stele”

O zi însorită de mai în care cei care-au venit să-l comemoreze pe cel care (aşa cum i-au rămas cuvintele gravate în marmura veşniciei) „a plecat să culeagă boabe de rouă printre stele”, au fost întâmpinaţi în faţa Bisericii Sf. Dimitrie de un grup de copii îmbrăcaţi în straie populare, ţinând în mâini ramuri înflorite de liliac şi buchete de narcise şi lăcrămioare.

Au venit cei care l-au îndrăgit, l-au stimat şi nu l-au uitat, oameni cu profesii şi preocupări diferite, care s-au însoţit cu el şi-au trăit întâmplări comune, au împărţit de-a lungul anilor clipe care-au lăsat semn pe răbojul amintirii, oameni cărora Mircea Motrici le-a zâmbit întotdeauna prietenos şi tonic.

 

„Pământ eşti şi-n pământ vei merge”

S-a făcut slujbă de pomenire după obiceiul creştin, cu slujire oficiată de un sobor de 12 preoţi, şi s-a citit, pentru cel care s-a înălţat către Domnul, Sfânta Evanghelie de către Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna. Exarhul a rememorat câteva momente de comuniune sufletească trăite alături de Mircea, „care a fost un consilier, un mărturisitor din lumea laică al bisericii noastre”, pentru care s-a rugat şi s-a închinat ca „bunul Dumnezeu să-l primească în împărăţia lui ca pe un fiu iubit al Bucovinei”.

„Pământ eşti şi-n pământ vei merge” sunt vorbele Domnului şi Mircea Motrici, „care a lăsat în urma lui şi un cuvânt scris şi o faptă bună” a plecat dintre noi după ce şi-a atins „vârful duhovnicesc”.

 

Popas de pomenire la mormântul din cimitirul satului

Popas de pomenire s-a făcut şi la mormântul din cimitirul satului, la monumentul funerar care îngemănează două plăci de marmură neagră vegheate, la o margine, de efigia în basorelief a lui Mircea Motrici, cu microfonul său de slujitor, până-n ultimul moment, al postului Radio România Actualităţi.

S-au aprins lumânări pentru sufletul lui şi s-a vărsat lacrimă de vin pe pământul în care se odihneşte trupul său ostenit prea devreme.

Pe piatra geamănă celei pe care se află fotografia ceramică a lui Mircea e scris numele tatălui, Vasile, cu anul de naştere 1917.

92 de ani a împlinit, în luna februarie a acestui an, venerabilul Vasile Motrici şi aprinde acum, la căpătâiul fiului său, lumină de pomenire.

 

„Casa Memorială Mircea Motrici, 1953-2007, Udeşti”

Copiii, cu ramuri de liliac înflorit, ne-au întâmpinat şi în curtea casei părinteşti. Casă pe peretele căreia s-a dezvelit, de către Melchisedec Velnic, stareţul mănăstirii Putna, placa pe care s-a scris: „Casa Memorială Mircea Motrici, 1953-2007, Udeşti”.

Soţia, Rozalia, şi tatăl nonagenar, Vasile, au împlinit aici, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al comunei Udeşti, visul lui Mircea („un cuib în care să viseze şi să scrie”) de care acesta nu a mai apucat să se bucure.

S-au amenajat două încăperi, una care reconstituie biroul său de lucru (cu biblioteca, maşina de scris şi alte obiecte personale) şi o cameră tradiţională cu atât de preţuita lui colecţie de obiecte populare.

 

„Într-o zi i-am spus tatei să vină cu mine...”

S-au rostit la inaugurare cuvinte întru neuitarea lui Mircea Motrici, de către soţia sa, scriitorii Ion Beldeanu şi Nicolae Cârlan, colecţionarul câmpulungean Ion Grămadă (care şi l-a imaginat transmiţând, pe toate lungimile de undă, de la Radio Galaxia Univers), profesorul Emil Simion (care, cu zece zile în urmă, şi-a lansat volumul „Urme în oglinda vremii” în care i-a dedicat lui Mircea Motrici câteva secvenţe memorabile) şi nu în ultimul rând primarul Savel Botezaru, care a subliniat faptul că „udeştenii îi vor cinsti mereu memoria”.

Şi-am plecat păstrând pe retină imaginea copiilor ţinând în mâini flori de liliac (care-au recitat, îndrumaţi de învăţătoarea Aneta Iacob, din poeziile lui Mircea şi au cântat „Hristos a înviat!”) lăsându-l în pragul casei pe tatăl nonagenar, privind parcă dincolo de noi, cu gândul la ce scria fiul într-unul din poemele sale: „Într-o zi i-am spus tatei să vină cu mine / poate în popasurile noastre o întâlnim pe mama, sau poate ea ne întâlneşte pe noi...”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mircea Motrici, la doi ani de când s-a înălţat către Domnul.

Comentarii