Comunismul se aseamănă, în esenţa lui totalitaristă, în promovarea minciunii, a terorii şi opresiunii, cu alte regimuri totalitare. A fost mai dur într-un domeniu: cel economic. Bogaţilor li s-a luat totul, iar ţăranilor la fel. Dar vechii bolşevici nomenclatorişti şi urmaşii lor direcţi sau spirituali nu vor să recunoască acest lucru. Mai mult, pentru ca absurdul să fie desăvârşit, vin tot ei, încărcaţi de crime şi teroare şi agresiune, să studieze ororile comunismului.

Comunismul, spun în esenţă vechii şi noii bolşevici, a desfiinţat ura de rasă, în numele internaţionalismului proletar. La puşcării a mers în primul rând elita naţiunii, inclusiv în Suceava noastră cu vestitul ei penitenciar. La şcoală nu ne-a spus nimeni despre faptul că bandiţii legionari şi exploatatori stau în celulele puşcăriei făcute de austrieci. Tovarăşul Ene Ţurcanu era văzut zilnic de noi, elevii şcolii de meserii, la vila albă de lângă internatul şi cantina noastră de pe str. Dragoş Vodă nr. 11. Avea şi o mică grădină şi găini în curte. Interesant este că în acea casă au revenit peste câţiva ani adevăraţii proprietari, iar tovarăşul prim-secretar al regiunii de partid s-a mutat pe str. 6 Noiembrie, unde locuieşte familia doctorului Andriu, renumitul chirurg al Sucevei. Multă bătaie de cap le-a dat activiştilor şi multor cetăţeni denumirea acestei străzi.Mulţi confundau zilele de 6 şi 7 noiembrie, declanşarea revoluţiei bolşevice în Rusia. Nici Ene Ţurcanu, nici alţi activişti nu ştiau de fapt ce însemna 6 Noiembrie. În acea dată au intrat în Suceava, în 1918, trupele române conduse de generalul Zadik, în drum spre Cernăuţi, care era bântuit de fel de fel de bande înarmate.

Dacă ştia răposatul Ene Ţurcanu, cu toate organele de partid şi de stat, că au lăsat numele unei străzi legată de ocuparea samavolnică a Bucovinei de nord de burghezia română, cum spunea propaganda  sovietică, îi schimbau numele rapid. Puteau fi destituiţi şi trimişi la canalul Dunăre-Marea Neagră de generalii Pantiuşa şi Alexandru Drăghici. Dacă au ştiut, au avut un mare curaj. Faptul că n-au ştiut e demonstrat de faptul că în Suceava nu era nici o altă stradă cu numele 7 Noiembrie, ceea ce era obligatoriu până şi în cel mai mic oraş. Mai târziu, activiştii ceauşişti au aflat adevărul. Dar naţionalismul marelui cârmaci le-a permis să păstreze numele străzii până azi.

 În copilăria mea, actuala stradă Mihai Eminescu se chema, până la fosta baie comunală, Nicoară Prăjescu, după numele boierului care a refăcut biserica Sf. Nicolae în forma de azi. Biserica a fost refăcută şi în comunism, cu aprobare specială pentru tabla de cupru de la tovarăşul prim-vicepreşedinte Ion Siminiceanu. Dar cineva a şters numele fostului boier, exact după fosta revoluţie culturală din 1971. Nu ştiu care a fost reacţia tovarăşului secretar Panaitiu şi dacă a fost întrebat. Mi se pare că schimbarea s-a făcut la consiliul popular al municipiului, unde preşedinte nu era acelaşi domn Ion Siminiceanu?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii