Arhiva partidului era la aeroportul din Salcea. În afară de dosarele de cadre, cum se spune, ale activiştilor şi membrilor PCR simpli, mai conţinea şi toate planurile de muncă, toate procesele-verbale ale şedinţelor de partid, care erau scrise de fapt de secretarul BOB după şedinţele propriu-zise. Trebuiau puse şi în ele minciuni. Angajamentele semnate de toţi membrii de partid sunt acolo? Cei care erau promovaţi aveau dosare lungi de cadre, erau cercetate rudele până la a patra spiţă. Totul avea titulatura faimoasă: „originea sănătoasă“. Cei cu originea nesănătoasă erau luaţi la întrebări de ce nu au origine sănătoasă. Şi cei primiţi în partid erau cercetaţi privind originea sănătoasă sau nesănătoasă, dar şi felul cum s-au purtat la locurile de muncă avute. Aici, am mai spus, parcă încep să fiu de acord cu politica de cadre a partidului. În prezent ar trebui aplicată această cercetare a isprăvilor profesionale şi morale ale tuturor politicienilor. Nu CNSAS, nu Curtea Constituţională, nu altcineva trebuie să cerceteze trecutul cam negru al cam tuturor demnitarilor, ci noii şefi de cadre ai fiecărui partid, după modelul comunist. Dacă tot s-a preluat până acum ceea ce a fost rău în comunism, să se preia şi o măsură bună, cea a temuţilor şefi de cadre.

Dar oare ce-o fi zis tovarăşul Panaitiu când a aflat că secretarul general a fost împuşcat încă în drumul spre plutonul de execuţie? „S-a luptat o viaţă bietul secretar general să ne ducă în comunism şi n-a reuşit, mama lor de bandiţi, i-au dat un elicopter fără benzină. Am zis eu demult să n-ai încredere în tablagiii de la armată!”

 

Vestiţii ceişti, adică securiştii armatei

Folclorul românesc are cântece frumoase despre cătănie, începând cu încorporarea prin prinderea cu arcanul, la horele din sate, în secolul al XIX-lea. În copilăria mea tinerii se temeau încă de bătaia din armată. Cum am precizat anterior, comuniştii au desfiinţat bătaia. Un flăcău ajuns la armată prin 1951, care-i scria scrisori surorii mele se exprima foarte diplomatic într-una dintre ele, întrucât funcţionau încă de atunci vestiţii ceişti, adică securiştii armatei, care citeau ce scriau ostaşii, numai pe cărţi poştale. Flăcăul din Costâna spunea următoarele: îmi merge foarte bine în armată, avem mâncare foarte bună, sunt gras ca mătuşa Domnica Bumbăcioaia. Era bunica mea şi era slabă ca o scândură, cum spuneau plastic ţăranii. Atunci se constituia armata populară, cu ofiţeri luaţi direct de la strung, pe care i-am cunoscut şi eu mulţi ani mai târziu. Ei erau un fel de activişti de partid în armată. Instrucţia propriu-zisă o făceau tablagiii, subofiţerii de carieră şcoliţi cât de cât şi sergenţii avansaţi în anul II din rândul soldaţilor. Pentru tinerii recruţi aceşti soldaţi sergenţi erau o adevărată teroare. Foştii ofiţeri din timpul lui Antonescu, chiar şi cei care nu luptaseră împotriva Uniunii Sovietice au făcut multă puşcărie. Alături de ei au înfundat puşcăriile comuniste foştii ofiţeri ai poliţiei şi jandarmeriei. Tot în 1948 a început crearea miliţiei populare, cu ofiţerii ei luaţi tot de la strung, care au ajuns în folclorul nou, cel care nu se putea publica. Miliţia populară, creaţie a regimului democrat popular (adică bolşevic) era şi ea în prima linie a luptei de clasă contra duşmanilor poporului din interiorul ţării, a sabotorilor şi chiaburilor, a „cozilor de topor ale imperialismului“.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii