Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În aceste zile se află în România Norman Manea, scriitor bucovinean, născut în anul 1936. Norman Manea este, în acest moment, cel mai tradus şi celebru scriitor român în străinătate, cărţile sale, publicate în 20 de limbi, însumând peste 50 de volume. A debutat cu o operă de ficţiune în anul 1966, publicată în revista „Povestea vorbii”, publicând ulterior numeroase scrieri, romane de critică socială, povestiri şi eseuri între care “Anii de ucenicie ai lui August Prostul” (1979: Engl: The Years of Apprenticeship of Augustus the Fool), “Octombrie, ora opt” (1981; Engl: October, Eight O'Clock, 1992) şi “Plicul negru” (1986; Engl: The Black Envelope, 1995). În anul 2005 Manea a fost Holtzbrinck Fellow la Academia Americană din Berlin.
Stimate domnule Norman Manea, ce este pentru dumneavoastră România, acum, după douăzeci de ani de exil şi după atâtea împliniri adăugate unei cariere literare spectaculoase?
Este un esenţial reper biografic şi literar. Am plecat din România la 50 de ani, deja format şi deformat în cultura română. În ciuda tuturor schimbărilor şi influenţelor, am rămas scriitor român, indiferent dacă asta îmi convine sau nu, indiferent dacă ar conveni altora sau nu.
Aţi declarat mereu în timpul exilului american că patria dumneavoastră a rămas doar limba şi literatura română. Faptul acesta a condus la creşterea prestigiului internaţional al acestei patrii, al limbii române. Pilda acestei poveşti de viaţă este o mare generozitate salvatoare. Este aceasta salvarea celui etern persecutat?
Cel "etern persecutat", dacă este să acceptăm această formulă dureroasă şi descurajantă, nu este mereu unul şi acelaşi, de vreme ce ne referim nu doar la un concept, ci la oameni, diferiţi unul de altul chiar când, prin destin, aparţin unei anume comunităţi. Deci salvarea nu este doar o dilemă colectivă, ci şi una individuală, ceea ce înseamnă că are şi o componentă uneori minoră, alteori mai puţin minoră, de opţiune individuală. Dacă există o salvare sau măcar o terapie a salvarii, atunci, în cazul meu, a fost literatura, cu tot ce conţine, inclusiv suferinţă, devoţiune, bucurie, surprize. Pentru alţii, poate fi religia, călătoriile, copiii, sportul, contul în bancă, aventura şi tot aşa.
„Am devenit "călător" la 5 ani, spre lagărul Transnistria, nu printr-o opţiune personală, ci printr-o "vină" de care habar nu aveam”
Cum s-a manifestat în existenţa domniei voastre forţa destinală a evreului etern călător şi rătăcitor?
Evreul nu şi-a dorit, nici în vechime, nici ulterior, să devină călător, rătăcitor, nu era o pasiune a navigaţiei, să zicem, sau a cuceririi de colonii sau a căutării aurului. Cum ştiţi, am devenit "călător" la 5 ani, spre lagărul Transnistria, nu printr-o opţiune personală, ci printr-o "vină" de care habar nu aveam. La 50 ani am redevenit "rătăcitor" prin deşertul exilului tot prin voinţa altora. Sunt 20 ani de atunci şi am avut ocazia să descopăr şi în această experienţă traumatică şi extremă şanse nebănuite, o pedagogie a reevaluărilor şi a regenerării, deschiderea fastă de orizonturi, doar visate în trecut.
Sunteţi un vizionar moderat, deşi construiţi viitor pe materialul fascinant al memoriei de calitate. Care sunt, în opinia dumneavoastră, marile teme ale literaturii viitorului?
Profeţii au murit acum 2000 ani şi nici ei nu au prevăzut exact viitorul. Mai mult ca pricind, viitorul tulburatei noastre planete şi al zbuciumatei noastre specii umane stă azi sub un mare semn de întrebare, sub ameninţarea unui cataclism global, provocat nu de explozia naturii isterizate de agresiunea omului, ci prin chiar impulsurile autodestructive ale omului însuşi, fanatismul morbid, nevoia de a ucide "infidelii" de tot soiul. Literatura viitorului depinde de viitorul omenirii, deci se află şi ea în aceeaşi extremă incertitudine.
„M-aş bucura ca actuala vizita în ţară să-mi sporească, la senectute, amintirile luminoase”
De la programul ce urmărea să vă distrugă… la o carieră literară excepţională. America vă salută, Europa vă salută, România vă primeşte acum cu lauri, sunteţi scriitorul predestinat unui Premiu Nobel pentru Literatură: o viaţă, o epopee. Care este amintirea cea mai importantă, a acestui traseu ieşit din comun?
După o viaţă deja lungă, ar fi greu să aleg doar o singură imagine. M-aş bucura ca actuala vizită în ţară să-mi sporească, la senectute, amintirile luminoase.
Sunteţi mentorul unor generaţii care au nevoie acută de ideal. Ce pilde lăsaţi tinerilor scriitori, tinerilor artişti?
M-aş feri de rolul de sfetnic al artiştilor de orice vârsta ar fi. Sunt convins că îşi vor găsi singuri calea, cum s-a întâmplat totdeauna. Mă mulţumesc cu rolul didactic de a transmite studenţilor de la Bard College, New York, câte ceva din experienţa umană şi literară a încercatei mele generaţii.
„Bucovina, azi, este locul în care se află mormântul mamei mele, deci un reper esenţial”
Care sunt proiectele de viitor la care lucraţi, căci sunteţi un om dominat de o mare putere de muncă şi de un entuziasm colosal (şi, în fond, urarea evreiască ad mea veesrim, până la 120 de ani, include şi proiecte de muncă împlinite pe termen lung)?
Editura Polirom va publica, începând cu această primăvară, în "seria de autor", mai mult de 20 volume ale mele, vechi şi noi. Este un proiect amplu şi dificil, un efort mutual de anvergură al autorului şi editurii.
Bucovina. Ce vă spune astăzi acest cuvânt?
Sunt nerăbdător şi bucuros să revăd locurile de demult şi de azi. Bucovina îmi evocă anii de şcoală, bucuria învăţăturii şi a colegialităţii, familia şi prietenii ei, iubirea juvenilă cu elanul şi sincopele sale, peisajul mereu fermecător în care mi-am trăit adolescenţa şi pe care îl revedeam, măcar o dată pe an, în timpul domiciliului meu bucureştean. Azi, este locul în care se află mormântul mamei mele, deci un reper esenţial.
(23 apr 2008, 17:19:22