Organizatorii „Salonului anual 2007 al artiştilor plastici amatori din judeţul Suceava”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) şi Complexul Muzeal Bucovina, au stabilit locaţia, data şi ora vernisajului: Galeria dedicată expoziţiilor temporare din incinta Muzeului de Istorie din municipiul Suceava, vineri 21 decembrie a.c., ora 12:00.
Aşa cum stipulează „Regulamentul” salonului, participarea este deschisă tuturor artiştilor plastici amatori din judeţ, independenţi sau membri ai unor cenacluri şi asociaţii artistice.
La cele patru secţiuni de concurs, pictură, grafică (excepţie face grafica umoristică pentru care s-a organizat, în mod special, Salonul de Umor), sculptură şi artă decorativă, fiecare expozant poate participa cu minimum două lucrări (artiştii se pot înscrie în paralel la mai multe secţiuni). Lucrările vor fi predate la sediul CJCPCT Suceava (str. Universităţii, nr.48), până pe data de 17 decembrie, când lista participanţilor se închide din considerente tehnice vizând conţinutul şi realizarea afişului manifestării.
Condiţie imperativă: lucrări din anul 2007
Spre deosebire de anii anteriori, când nu exista o condiţie imperativă de admitere a lucrărilor la salon, începând din acest an sunt acceptate numai lucrări realizate pe parcursul anului 2007. Această condiţionare, aşa cum subliniază organizatorii, „creează premisele justificative pentru tipărirea catalogului, precum şi pentru acordarea premiilor anuale de către CJCPCT Suceava”.
Pentru prima dată cerinţa este ca lucrările să fie însoţite de fotografiile color ale acestora, de o fotografie a artistului precum şi de un CV sintetic (dactilografiat), materiale necesare pentru elaborarea catalogului.
Organizatorii au alocate sume pentru premierea celor mai merituoşi plasticieni amatori, competenţa şi responsabilitatea aprecierii, ierarhizării şi acordării acestor premii revenind unui juriu alcătuit din personalităţi ale artei plastice profesioniste din judeţ.
Lucrările premiate rămân în proprietatea organizatorilor. Înscrierea şi predarea lucrărilor pentru salon presupune acceptarea condiţiilor din „Regulament”.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele de contact sunt Corina Scîntei (tel. 530.126; e-mail: culturatraditionala @ suceava.astral.ro) şi cons. art. Mihai Pânzaru-PIM (tel.0744-161.174; e-mail: mihaipanzarupim @ gmail.com).