Mircea Radu IACOBAN

Dacă ești profesor de fizică, poți aspira la titlul de fizician? Dacă predai muzica, ești muzician? Nu-i cam mult? Discuția a revenit în actualitate după decesul decanului de vârstă al intelectualității române, Mihai Șora, căruia i se contestă titulatura de filosof cu care a fost creditat în necrologuri și articole omagiale. Dicționarul spune că filosof este „o persoană care se ocupă sistematic de studiul filosofiei, care are ca profesie filosofia, persoană care are o concepție filosofică proprie.” Cerința dintâi („se ocupă sistematic de studiul filosofiei”) pare a fi  cumva îndeplinită, deși e imposibil de demonstrat caracterul „sistematic” al  preocupărilor în domeniu. Cea de a doua, „are ca profesie filosofia”, s-ar justifica ori printr-o susținută activitate în domeniu la catedră (nu este cazul), ori o prezență continuă și semnificativă în publicistica de specialitate. N-o fi riguros continuă, dar are relevanță și consistență, deci, poate valida respectiva exigență.

Mai dificilă se arată a fi condiția de bază: „are o concepție filosofică proprie”. Altfel spus, propune un sistem. Chiar de ni s-ar putea reproșa că stăm strâmb, barem încercăm a judeca drept: dacă eliminăm din discuție chestiunile de ordin strict politic, începând cu prezența lui Șora în garnitura de activiști ai Anei Pauker și terminând cu participarea activă la protestele antiguvernamentale din anii ˊ90, rămâne ceea ce cu adevărat interesează și contează: cărțile din ciclul „Sarea pământului” (în special „A fi, a face, a avea”, „Eu & tu, tu & el sau dialog personalizat”, „Clipa și timpul”), alcătuitoare ale unui sistem filosofic original și bine conturat, propus încă din anii ˊ70de către Mihai Șora, fenomenologul discipol al lui Nae Ionescu și Mircea Eliade. Este ceea ce s-ar cuveni să constituie temeiul dintâi al omagierii dispărutului, și nu recordul de vârstă unanim și excesiv evocat!

O amintire: mă aflam la Valea Vinului, considerată de breasla scriitorilor „casa de creație a săracilor” – de fapt, singura care oferea benefică izolare, liniște, modeste și totuși onorabile condiții de scris (și care, desigur, nu mai există). Venea și Șora mai în fiecare an. Într-o bună zi aflu că-i târg la Rodna, îi spun și-mi propune să mergem împreună. Pe atunci drumul de 8 km până la Rodna nu era asfaltat. Adânc brăzdat de camioanele minerilor, mai era și traversat de izvoare, plin de băltoace și de bolovani căzuți de pe coastă. Fiind duminică, basculantele cu minereu nu circulau, așa că, apostolorum, am ajuns după aproape trei ceasuri. Am poposit mai mult la taraba (cum altfel să-i zic?) „artistului popular” Ion Măric din Bacău – de unde ne-am cumpărat câte o compoziție de autentică și cuceritoare naivitate, ornată pe verso cu autograful pictorului. Pe a mea o am și acum pe perete. N-aș crede că pe a lui Șora, dacă a păstrat-o, o vor lua în seamă cei care dezbat masa succesorală atât de bine garnisită – dar asta-i altă discuție.

 *

Primesc reviste de la Chișinău: „Unghiul” (nu știam că apare o publicație și la Ungheni, ba chiar două, fiindcă mai aflu și un supliment de sine stătător!). „Argumentî i faktî” publică la loc de cinste și cu evidentă satisfacție un sondaj de opinie ce arată că 54% dintre basarabeni cetățeni „ai Republicii Moldova condusă de Maia Sandu consideră că o duc mai rău comparativ cu președinția lui Igor Dodon.” Propun o mică adnotare: pe vremea căruia n-a fost nici pandemie, nici război la graniță, nici criză energetică, nici… „Moldavskoe vedomosti” vorbește despre „deoligarhizație” (lipsind, totuși, trimiterile la Ilan Schor). Spre a ilustra proverbul latin „când erai fericit mulți prieteni aveai”, gazete care până acum păreau a o susține de Maia Sandu, par a se repoziționa, fie și numai aluziv.

Un articol „cu schepsis” semnat de Peter Singer (?) este intitulat „A te retrage în glorie” și vorbește în termeni elogioși despre Jacinda Arden, fost prim-ministru al Noii Zeelande, care și-a dat demisia „deși era susținută de o majoritate parlamentară solidă.” Continuă cu Asleigh Barty, care și-a anunțat retragerea, adică demisia din tenis. Concluzia autorului: „Liderii politici ezită uneori să-și dea demisia, din convingerea că pot face mai mult decât cei care vor veni în locul lor.” Și dacă tocmai așa-i? Numele Maiei Sandu nu apare în insidiosul articol, dar…

Din gazeta „Unghiul” aflăm că maica stareță Dumitra are „puteri, har, biruință, sfințenie și mântuiri”. Un oarecare Vladimir din Unghenii Noi (căutați-l!) îi mulțumește maicii care, „printr-o simplă rugăciune telefonică m-a vindecat de epilepsie și de diabetul zaharat.”

Măi, să fie!