Mircea Radu IACOBAN

În săptămâna în care, de ziua culturii naționale, românii îl omagiau cu prețuirea cuvenită pe Mihai Eminescu, „Realitatea” tv a găsit de cuviință să difuzeze o emisiune de nivel jenant amatoristic, menită, chipurile, să lămurească până la capăt misterul morții poetului național. Burtiera incendiară avertiza insistent că „în sfârșit” s-a aflat ceea ce a fost până acum mișelește ascuns, că „dezvăluirile” bombă pun capăt tuturor incertitudinilor și că realitatea uciderii lui Eminescu cu sinistră premeditare de sorginte politică nu mai poate fi contestată. Complet aiurea!

Și la orice m-aș fi așteptat, dar niciodată ca la o emisiune dedicată lui Eminescu să-l văd invitat să „combată” pe… omniprezentul guraliv Dumitru Coarnă, fostul șef al sindicatului polițiștilor!! Nu pun la îndoială bunele intenții ale tuturor participanților, nici dreptul la opinie al fiecăruia, și-mi place să cred că toți cei implicați au făcut-o cu drag de Eminescu, numai că nu-i de-ajuns să știi „Pe lângă plopii fără soț” pe de rost pentru a te angaja într-o dispută de istorie literară fantezistă. Care a debutat în 1992 în paginile suplimentului „Magazin cultural” al gazetei „Românul”, în redacția căruia lucram pe atunci. Într-un fel, s-ar zice că aș fi cumva implicat: autorul, un eminescolog reputat, Nicolae Georgescu, afirma că „nu punem la îndoială câtuși de puțin boala poetului, nu încercăm o altă definire a ei, un alt model de manifestare decât cel stabilit de specialiști.” Cu dublu înțeles: care specialiști, cei de atunci sau cei de acum?

Încă în 1972 (confirmându-se convingător apoi) medicul militar ieșean Ion Nica a demonstrat într-o carte că luesul n-a existat. Numai că, într-un climat în care foamea vulgară și primitivă de senzațional atâta aștepta, a prevalat ideea asasinatului, Coarnă & comp. urmând să reașeze în drepturi adevărul adevărat! Cu cine polemizează Coarnă în direct la „Realitatea”? Pură insolență: cu acad. Irinel Popescu, probabil cel mai avizat eminescolog român pe latura medicală a cercetării de istorie literară! Și, indirect, cu acad. Eugen Simion, amândoi autori ai cărții fundamentale din 2021 „Maladia lui Eminescu”, în sumarul căreia întâlnim cele mai prestigioase nume ale medicinii române, in corpore susținătoare ale tezei inexistenței luesului și declarat împotriva inventatului „asasinat”.

Dar n-au cum să-i convingă nici pe Coarnă, nici pe Marius Marinescu, de la fosta „Românie mare”, nici pe ceilalți doi parlamentari aflați în platou dimpreună cu o doamnă de bun-simț ce părea excedată, pur și simplu jenându-se să mai intervină (scuze, nu le-am reținut tuturor numele). Irinel Popescu a rezistat cu stoicism asaltului „eminescologilor” parlamentari, care se vădea că n-au nici informația, nici capacitatea de analiză necesară. Regretatul Eugen Simion considera că Eminescu a fost atacat din trei direcții: 1 – agresat de delatori, 2 – dar și de zelatori și adulatori, și 3 – cu o biografie afectată de neelucidarea bolilor de care a suferit în 1883-1889 și cauzelor morții. Dacă valul contestatar s-a mai stins strivit de propria-i enormitate, iar cea de a doua teză subzistă doar rezidual, până se vor potoli sonurile receptării festiviste promovate cândva mai ales de școală, chestiunea asasinării, susținută de Coarnă și emulii săi, încă-i la ordinea zilei. De pildă, dl Marinescu nu pricepe în ruptul capului refuzul eminescologilor de a stabili o legătură cauzală între internarea poetului „la nebuni” și încheierea Tratatului cu Austro-Ungaria din 1883, deși, zic eu, o cauzalitate similară ar putea fi invocată și cu referire la Răscoala de la Bobâlna ori inaugurarea Canalului de Suez.

Iar un deputat al cărui nume nu l-am reținut, deși-i mereu prezent pe sticlă, declară că a văzut de 30 de ori filmulețul tv „minunat” imaginat, regizat și jucat de Andrei Gheorghe (și dedicat susținerii poetului în competiția idioată „Mari români”, unde, prin votul nației, pe locurile fruntașe îl găsim pe Becali la poziția 13, în vreme ce Caragiale este pe 16, Enescu pe 19, Decebal pe 26, Blaga pe 47!). O peliculă penibilă, ce bate recordurile de spectaculos morbid: îl vedem pe răposatul autor al „documentarului” cântărind în palmă creierul lui Eminescu – și cum sunt sigur că nu se filma un encefal uman, mă-ntreb din ce țeastă de animal, porc, oaie, capră, o fi procurat recuziterul creierul prezentat ca fiind al lui Eminescu!

„Argumentele”  susținătorilor tezei asasinatului sunt ori aberant speculative, ori de-a dreptul ridicole, iar Eminescu n-are nicicum nevoie de un prezumtiv spor de aură ce i l-ar conferi rolul de victimă inocentă a unui asasinat murdar și atroce; de altfel, văd că ideea bolnăvicioasă a uciderii scriitorilor români propune constant noi nume pe listă, de la Rebreanu la Sadoveanu, de la Labiș la Preda. Devine consistentă susținerea televiziunilor: iat-o pe dna Păcuraru rămasă cu un zâmbet impersonal lipit cu pap și lăsându-l pe Coarnă să se „contreze” cu Irinel Popescu…

La  întrebarea unui inocent din platou: „a mai fost vreun scriitor ucis de tratamentul cu mercur?”, încerc să răspund, cu întârziere, de la Iași: cum de nu, între alții, și bănățeanul Nikolaus Lenau, mort în sanatoriul Oberdobling, unde avea să fie internat și tratat aidoma Eminescu. Mercurul fiind considerat remediul veacului!