Aprilie milanez (II)

Rămăsesem la momentul începerii jocului dintre „Internazionale” și „Dinamo” București (16 decembrie 1965), reprogramat din pricina pâclei care, cu o zi  înainte, învăluise deplin cartierul milanez San Siro. Minune mare: după ce, în ediția precedentă, același „Inter” le administrase un umilitor 6-0 la Milano și 1-0 la București, de data asta dinamoviștii câștigaseră cu 2-1 la București și le era de-ajuns un meci egal pentru a scoate din cursa europeană una dintre principalele candidate la titlu. Ceea ce neliniștea profund întreaga capitală a Lombardiei, deși în fața cvasinecunoscuților din Balcani gazdele aliniau un strălucitor șir de vedete, între care Fachetti, Guarneri, Picchi, Jair, Mazzola, Domenghini, Suarez, Peiro. Ce formidabil buchet de nume! Noi îi aveam cât de cât cunoscuți pe cei doi Nunweilleri, Pârcălab, Frățilă, Hajdu și cam atât. Antrenori: Helenio Herera și Angelo Niculescu. Arbitra austriacul Mayer. Nomina odiosa: elvețianul Urs Meier, tot un Mayer, dar scris altfel, ne-a arbitrat la Euro 2000 când am pierdut cu Anglia după ce a inventat un penalti pentru gazde și ne-a refuzat unul vizibil de la Honolulu. În fine, un alt Mayer ne-a scos din competiție acordând un 11 metri inventat în favoarea echipei RDG. În afara celor 5-10 procente acordate prin tradiție gazdelor, Mayerul III de la Milano nu ne-a fost prea deschis ostil, ba chiar era cât pe ce să întoarcă meciul complet pe dos!

În prima repriză, „Inter”, jucând modest și dezamăgitor, tot a avut o ocazie clară prin Domenghini, care a șutat alături de la 7-8 metri. Italienii aveau de recuperat  un handicap și nu puteau să-și permită luxul tacticii bazate pe dictonul lui Herrera „câștigă cel care primește un gol mai puțin.” Au atacat dezlănțuit din primele secunde, numai că dinamoviștii n-au așezat în poartă autocarul echipei, ci toată autobaza adusă din Ștefan cel Mare, așa că minge după minge se-ntorcea ca lovită de perete la squash.

Mi-au rămas în amintire câteva imagini, între care fuleul uriaș al lui Jair: alerga ca la 100 de metri când la o tușă, când la cealaltă, izbutind să treacă lesne de apărători – până când Angelo a imaginat un soi de scară în fața lui, și dacă trecea de primul adversar, ieșea oarecum dezechilibrat din dribling și nu se putea lansa corect în cel  de al doilea sau al treilea. Deși dinamoviștii riscau mult mutând jucători din dispozitivul defensiv, soluția a ținut și, până la capătul primei reprize, nici un eveniment n-a clătinat cifrele tabelei de marcaj: 0-0. În tot acest răstimp, ca de altfel și în restul meciului, înaintarea dinamovistă n-a făcut mai nimic. „Freccia dei Carpazi, timid și, parcă, neajutorat, trimitea de departe centrări oarbe în locul curselor pe extremă, Hajdu era mereu depășit în viteză, Frățilă ziceai că-i speriat de tot ce vede și se-ntâmplă.

Totuși, la pauză păreau a exista și ceva speranțe pentru o imensă surpriză (în caz de egalitate la scorul general, se juca un al treilea meci pe același stadion). În repriza a doua, odată cu trecerea îngrijorătoare a minutelor, Mayer a devenit mult mai activ, evident, favorizând gazdele. Terenul era ud, în fața porții chiar mocirlos, și mai orice intrare era fluierată. În minutul 68 Ivan face o alunecare în careu și-l faultează pe Mazzola. Mayer fie că n-a observat, fie n-a considerat că-i fault. Moment în care toți italienii se precipită către arbitru pentru cuvenitele proteste vehemente. Până și portarul Sarti! Adevărat meleu! Mayer izbutește să se elibereze și face semn că jocul poate continua. Numai că până la poarta lui Sarti, câmp gol, nu mai era țipenie de apărător! Pârcălab sesizează și-i trimite lui Frățilă, care înaintează nestingherit către poarta goală și trage de la șase metri. Culmea culmilor: alături!!

Cu 3-1 la general, „Dinamo” putea spera nu numai într-un scor general egal, ci chiar la calificare! La întoarcere, am văzut că gazetele noastre descriau faza doar  de la pasa lui Pârcălab încolo. Nimic despre proteste, ieșirea gazdelor din dispozitiv ș.a.m.d. Speriat de-a binelea, Mayer dictează imediat penalti la o fază oarecare (Popa îl deposedase pe Suarez). Mazzola înscrie. Urmează o ploaie de lovituri libere la poarta lui Datcu, dar minutele se scurg implacabil fără situații realmente periculoase. Și s-a ajuns la ultimul! Centrare în careu, Fachetti se înalță, lovește balonul cu capul, mingea atinge pământul și sare în plasă – 2-0. În ultima clipă, „Inter” s-a calificat.

Declarații după meci: Suarez: „Dacă nu obțineam acel 11 m, nu cred că reușeam să deschidem scorul”; Picchi: „Dinamo a fost pe punctul de a realiza una dintre cele mai mari performanțe din istoria Cupei Campionilor Europeni”. Mi-a rămas pe retină imaginea fotbalistului român Frățilă, care, în parcare, îmbrățișa un stâlp al iluminatului public și plângea în hohote, cu sughițuri. L-am pozat atunci, dar era lumină puțină, și bietul meu aparat „Smena” n-a înregistrat decât o umbră rezemată  de un stâlp. L-am căutat săptămâna trecută: nici stâlpul nu mai este.

Toate se mistuie, toate se duc…