Mircea Radu IACOBAN

De exclam cu mirare „ce s-a întâmplat?” (cum de-a defilat AUR în pas de front pe Calea Mare a Parlamentului?) ar însemna să acord prea mult rol și rang întâmplării. Exact întâmplare n-a fost, ci, mai întâi, încă o confirmare a zicalei-principiu „natura are oroare de vid”. Când apar în spectrul politic zone albe, abandonate și depopulate ideatic, parcă de la sine se produce o puternică re-colonizare informă, prea grăbită să-și mai pună întrebări privind legitimitatea și onorabilitatea fiecăruia dintre combatanți. Ca-n vremea cuceririi vestului sălbatic: colonistului ce bătea în pustietate țărușii noii proprietăți nu-i cerea nimeni diplome școlare și certificate de bună purtare. N-ar fi vorba numaidecât de resuscitarea radicalismului vadimist al „României Mari”, care pare un capitol deplin ofilit și istoricește închis, chiar dacă mai agită visele unor rămași de pluton. Mai degrabă s-ar putea aduce în discuție o reacție la abandonul PSD-ului, care, alertat de acuza anti-europenismului, a renunțat aproape total, încă de prin 2016, la componenta răspicat naționalistă a discursului său electoral. La noi, stăruie confuzia (consistent întreținută) între patriotism și naționalism ce provoacă deruta alegătorului îndreptățit să considere că nu merită reproșuri din partea gardienilor mondializării dacă înțelege să se considere mai întâi român și doar după aceea european. De altfel, nici AUR nu se declară anti-european, dimpotrivă chiar, însă cu o condiționare: „Da, dar nu o Europă neo-marxistă.” Nu-i numaidecât nevoie să cercetezi cu lupa pentru a distinge în concepția AUR trăsături neo-fasciste și atingeri cu doctrina legionară. Care, adevărat, nu transpar foarte deslușit, semn că nou-născutul partid parlamentar dispune de teoreticieni (ideologul Sorin Lavric de pildă, emul al lui Gabriel Liiceanu) capabili să camufleze ceea ce ar putea deveni teoretic incomod prin recurgere la protecția terminologiei sofisticat-blurate și a inocenței simulate – astfel păstrându-l mai greu de observat printre țintele asumate public S-ar putea alinia aici ideea potrivit căreia AUR ar fi unicul instrument politic ce reprezintă interesele tuturor românilor (teză susținută, la vremea ei, de „Legiunea Arhanghelului Mihail”), poziția fermă anti-sistem, naționalismul radical, respingerea uniformizării egalitare, elitismul, anti-corupția ș.a. Antisemitismul dominant în discursul legionar pare a fi înlocuit de anti-maghiarismul - totuși, cumva surdinizat (presa rusă îi numește pe adepții AUR „copiii lui Soros”, personaj deloc acceptat de Budapesta). Prioritar accent major, totdeauna lucrativ în plan electoral, este pus pe familie, patrie, credință, libertate, Basarabia și, mai ales, religie, credință, biserică, zonă surprinzător de puțin frecventată de partidele competitoare, cu momente inabil gestionate de Guvernul Orban chiar în preajma alegerilor. Interesant este faptul că AUR nu precizează nicăieri despre care biserică face vorbire, astfel evitându-se situația în care BOR ar fi vreodată obligată să se delimiteze de pozițiile ferventului susținător. S-ar mai cuveni adăugate întru lămurirea ascensiunii necunoscutului AUR că a ținut totdeauna seama de publicul căruia i se adresa, alcătuit cu precădere de votanți cu studii elementare și medii, (cel mai mic procentaj dintre toate partidele la capitolul votanți cu studii superioare – doar 8%), de vârstă apropiată cu susținătorii USR-PLUS (40-45 de ani). Dacă PNL s-a comportat de parcă doar trebuia așteptată căderea din cer a voturilor ce i se cuvin, AUR a practicat un activism fervent și agresiv, mai întâi on-line, apoi direct, de la om la om, în țară și-n străinătate, apropiindu-și diaspora și diminuând numărul voturilor direcționate către PNL-USR. Spre AUR s-au îndreptat și cei agasați de implicarea cotidiană, flagrant neconstituțională, a lui Iohannis, devenit agent electoral PNL, precum și, către finalul campaniei, nehotărâții. Nesperatul și surprinzătorul procentaj obținut la parlamentare este și efectul strădaniei trudnice a activiștilor AUR, dar și al abandonării de către adversari a unor sectoare, direcții, teme, astfel rămânând spațiu slobod la dispoziția noilor veniți – până la urmă autori ai unei „surprize neplăcute pentru întreg establishmentul european” (consideră Oleg Havici în presa rusă). Primul semn al noutăților absolute introduse de AUR în politica română este fenomenul Șoșoacă, apt să propună un alt „modus vivendi” parlamentar și un alt tip de mesaj în relațiile cu „puterea”, deocamdată greu de acceptat. Personajul Șoșoacă pare a se revendica, contradictoriu, din modele total diferite (Coana Chirița - Ecaterina Teodoroiu, Soldatul Svejk- Sofia Nădejde, Romulus Zăroni – Dan Diaconescu); scos prea mult în față, va complica procesul de credibilizare pe care AUR trebuie să-l susțină într-un context general nu tocmai îngăduitor și favorabil. Până una-alta, senatoarea Șoșoacă a izbutit ceea ce și-a propus, da-i cam puțin: ne-a lăsat… mască!