Mircea Radu IACOBAN

Nouă rectificare bugetară. A nu știu câta în 2020. Cîțu vorbește atât de grăbit, de bolborosit și de precipitat, de-ți vine să spui că se bat calicii la gura lui – numai că nu prea sună bine: care calici? Și taman la gura lui Cîțu! Toată țara-i calicită, nu-i colțișor mioritic iertat de pandemie și ceea ce-i mai grav, până la întronizarea vaccinului va mai curge, ehei, multă apă pe Siret. După care, nu se știe când și cum prindem un loc pe listele injectabililor, și nici dacă n-om avea parte de vreun răs-Covid 3,4,5…(păzește-ne, Doamne!). Sigur că prima speranță e-n eprubetele laboratoarelor. A doua e-n capacitatea statelor de a-și afla căile proprii pentru revenirea la normalitatea atât de contestată până mai ieri… și atât de râvnită azi. Revenind la nevoile noastre, mă tem că la acest nou ceas de rectificare bugetară ar merita amintită și cât de cât luată în seamă o rețetă simplă, radicală și, pare-se, cu generală aplicabilitate. Sună cam așa: „Bugetul trebuie echilibrat. Tezaurul trebuie reaprovizionat. Datoria publică trebuie micșorată. Aroganța funcționarilor publici trebuie moderată și controlată (…). Oamenii trebuie să învețe din nou să muncească, în loc să trăiască pe spinarea statului.” Nu-s concluziile unui tratat elaborat în 2020 de economiștii Academiei, ci-s spusele lui Cicero. În anul 55 înainte de Hristos! De unde se vede că, în materie de politică, de morală (pentru necesitatea demonstrației, îmi asum nefireasca alăturare de cuvinte politică/morală) și organizare statală, nimic nu-i nou pe lume! Ce vreți mai actual decât cerința de acum 2750 de ani ca „oamenii să învețe din nou să muncească, în loc să trăiască pe spinarea statului”? Democrația, care-i cel mai prost dintre sistemele politice, dar altul mai bun până acum încă nu s-a aflat, a nutrit populismul lui „să ni se dea!”, sarcina lui „să facem prin truda noastră!” lăsând-o aproape exclusiv în cârca celor invitați doar ca rubedenii scăpătate la ospățul abundenței. Și dacă tot ne-am reamintit de „ăi bătrâni”, să-l luăm în seamă și pe Carl von Clausewitz, considerat marele clasic al strategiei militare (a luptat în armata imperială rusă împotriva lui Napoleon – 1812), autor al faimoaselor „Șase lecții pentru strategul modern”. În 2020 nu bubuie tunul, nu cad bombe, dar ne aflăm în plin război pe viață și pe moarte cu pandemia și-i interesant de văzut cum „rimează” principiile de bază ale strategiei lui Clausewitz cu ansamblul măsurilor întreprinse la noi în lupta cu inamicul nevăzut. O primă „lecție”: „Strategia câștigătoare necesită o minte disciplinată și un caracter ferm. Fără distrageri, fără spectacole colaterale. Trebuie să păstrăm totdeauna principalul, țelul principal.” Rămâne analiștilor ce vor veni după Covid 19 să aprecieze fermitatea, legitimitatea și rectitudinea reacției statului; deocamdată, se poate discuta pe tema țelului principal. De n-ar fi fost iminența alegerilor, cu siguranță că duritatea și directețea măsurilor era și altfel gândită, și altfel proporționată. Țelul principal s-a aflat în permanență relaționat cu un țel secund, dacă nu la fel de important pentru decidenți, oricum, pe aproape: asta o facem până la capăt, asta deocamdată nu, aici strângem șurubul, dincolo mai relaxăm, fiindcă nu numai pandemia se cuvine avută în vedere, ci și urnele la 6 decembrie. În cele șase lecții ale lui Clausewitz se recomandă conduita opusă: „identificarea punctului decisiv, concentrându-se totul asupra acestuia, prin îndepărtarea forțelor de pe fronturile secundare și ignorarea obiectivele mai mici.” Tot Clausewitz: „O strategie trebuie distilată în cel mai simplu limbaj posibil.” Alt „clasic”, Drucker: „Prima sarcină a unui lider e să fie trâmbița care sună clar.” Ceea ce s-a și făcut, simplu și pe înțelesul tuturor: mască, distanțare, săpun. Nu s-a reușit, din păcate, și „concentrarea tuturor resurselor noastre fizice, inimile și mințile oamenilor noștri”: însăși existența inamicului este contestată, măsurile de protecție așijderea. „Factorul moral – susține strategul – este determinantul final în soarta războiului”. Și, din păcate, se cântă partituri diferite, chiar protejații contestând vehement protecția! Mai departe, Clausewitz recurge la pilde: „Observați maestrul la șah: nici o mișcare nu este ad-hoc, succesul vine doar din gândirea câtorva pași înainte.” După năuceala din februarie-martie („Nici o strategie nu supraviețuiește vreodată primului angajament cu inamicul”), abia acum se pare că privirile sunt îndreptate mai decis către înainte, Orban și Arafat anunțând adoptarea de măsuri consistente pentru eventualitatea „cazului cel mai rău.” Dacă, într-adevăr, cum spun specialiști americani, pandemia e pe sfârșite și Covid-ul și-a dat duhul, ne rămân barem cu învățămintele!