Mircea Radu IACOBAN

Sigur că m-a mâhnit profund pățania Simonei, care pur și simplu a fost spulberată la turneul parizian. Pe de altă parte, am fost pur și simplu uimit de perfecțiunea și vitalitatea polonezei. Dacă prima constatare se înscrie între marginile posibilului (așa-i în sport, se-ntâmplă de când lumea, și la case mai mari, nu se moare din asta), cea de a doua ar comporta ceva discuții. Le luăm pe rând. Să pierzi într-o fază superioară la Rolland Garros nu-i deloc o rușine. Să fii învinsă într-o astfel de manieră și la asemenea scor este, însă, o rușinică ... dodoloață – cu atât mai mult cu cât cvasi-unanimitatea comentatorilor o dădeau pe Simona drept sigură și autoritară câștigătoare a turneului. Numai că sportivul n-are cum funcționa precum un mecanism programat pe etern înaltă performanță – de unde și atractivitatea competițiilor, interesul publicului, ineditul meciurilor. Impresia mea a fost că în jocul precedent, câștigat la scor de Simona, adversara a venit ca la eșafod, știind că o să piardă, iar Halep, în întâlnirea cu Swiatek, a venit ca la nuntă, convinsă că are rezultatul în buzunar. Nu poți să-i reproșezi vedetei autentice că-și asumă statutul de vedetă; rămâne de văzut, de la caz la caz, dacă-s suficiente argumentele care să justifice excesul de încredere și, mai ales, absența soluțiilor de rezolvare a unor situații din teren ce au redus-o pur și simplu la tăcere. Nu-mi prea plac cei care acum pozează mustrător cu degetul la tâmplă prin cotloanele presei: „Nu v-am spus eu?” De fapt, n-a zis nimeni nimic altceva decât „Halep câștigă!” Deși, cinstit vorbind, mai era și câte ceva de cârtit, numai că, în entuziasmul general de după Roma, nu-ți prea venea să observi că au cam dispărut din jocul Simonei armele ei principale, în special acel dificil, prețuit și mult aplaudat „lung de linie”. Venirile la fileu au fost rare, scurtele, multe eșuate, iar serviciul n-a dat semne de învigorare (nu spun „revigorare”, fiindcă niciodată n-a fost pentru ea un adevărat atu). A te baza doar pe jocul din spatele terenului, adevărat, remarcabil, chiar unic, înseamnă a miza mai mult pe eroarea neforțată a adversarei decât pe propria-ți inventivitate tactică. Poate, cine știe, urmează o altă vârstă a tenisului: după cum s-a demodat și devenit prea puțin eficient tiki-taka Barcelonei, așa s-or fi sleit și posibilitățile schimbului prelungit și monoton din tușă-n tușă. A apărut o generație care pare a lucra într-o altă viteză, nu așteaptă numaidecât eroarea, ci speculează la maximum și aproape instantaneu fiecare sfert de oportunitate. Poate s-ar cuveni luate în seamă și observațiile potrivit cărora au început să se vadă, în jocul Simonei, carențe de ordin fizic, cumva explicabile, câtă vreme tenismena noastră a avut gânduri și preocupări de ordin personal mai accentuate ca niciodată, Romeo al ei cel cărunt neizbutind să obțină până la capăt acordul tatătului Capulet – recte, Stere Halep. Marile vedete din sportul alb sunt adevărați dictatori în regatul lor: ei își plătesc cât consideră suita, antrenorii, sponsorii, ei își decid investițiile, programul zilnic, participarea la marile turnee ș.a.m.d. Până s-o trece pe on line și pregătirea fizică (s-o văd și –asta!) cât și cum se antrenează zilnic Simona n-are cum decide Cahil din Australia, ci doar performera în cauză - vocile timide din trupa ei n-au cum să se impună. Poate vara asta ciudată a mai renunțat la salahoria pregătirii fizice, poate-i doar o ipoteză. Oricum ar fi omenește explicabil: pentru oricine, preocupările maritale, mai ales când este vorba de amor primejduit, trec în prim plan. Ceea ce nu înseamnă că Simona n-a rămas Simona, că prețuirea românilor pentru singurul lor mare performer furnizor de bucurii adevărate n-ar fi îndreptățită și așteptările neștirbite. Cu siguranță, după cum a avut, are în continuare de spus cuvânt greu în tenisul feminin al lumii. Cred în Simona! Acum, despre Swiatek. N-aș zice că i-ar fi putut face față, în meciul cu pricina, absolut nimeni! Parcă era conectată la un șteker miraculos furnizor de nestăvilită forță și inspirație! Are valoare certă, dar a și prins o zi de formidabilă excepție: aproape tot ce a trimis peste fileu a fost impecabil și greu returnabil. Nu cred că o tenismenă de 19 ani ar avea numaidecât nevoie de ilicită susținere medicamentoasă, dar nici nu poți să eviți întrebarea dacă o asemenea evoluție nu lasă loc și unei oarecari suspiciuni. Multe astfel de prestații în teren, când și unde pe așteptai mai puțin, au primit târzie confirmare a bănuielii – de la Șarapova la Venus Williams ș.a.m.d. E-o întrebare răutăcioasă, pentru care cer iertăciune, și care cam aduce cu vocea neputinței; totuși, o pun – să fie. Nu schimbă nimic: controalele anti-doping nu știu cum și după ce criterii se fac, Swiatek a evoluat formidabil, bravo ei și tărie de caracter Simonei, care are prilejul să-și revadă mental întreg filmul verii. Dacă are ceva să-și reproșeze, s-o facă. Noi o iubim sincer ca și până acum.