Mircea Radu IACOBAN

Două subiecte par de neclintit în eterul românesc: firește, primul nu poate fi altul decât coronavirusul. Al doilea: „Supramax articulații”. Cu timpul, tema dintâi se va slei, fiindcă odată și odată dispar și pandemiile. Reclama la Supramax însă pare veșnică, va prefața până la sfârșitul lumii radiojurnalele și buletinele de știri la Radio România. S-ar putea să fie vorba de o eroare tehnică: reclama încuibându-se cu atâta vehemență în măruntaiele electronice ale radioului, a devenit imună la tasta delete și prefațează obligatoriu emisiunile informative: nihil sine Supramax! Psihologic, este un nonsens: repetarea nemăsurată și obsesivă are efect invers: prin sastisire, creează firescul reflex de respingere și instalează senzația de lehamite. Într-atât mă enervează auzind-o de n ori pe zi, încât jur că n-o să cumpăr în viața mea Supramax articulații, oricât de avariate și suferinde mi-ar ajunge bătrânele încheieturi! Pe de altă parte, mă gândesc că nici o firmă cu contabilitate lucidă nu-și poate permite să plătească la infinit pipăratele tarife publicitare: ar fi mai mare daraua decât ocaua. Îmi amintesc că, lucrând prin 1996 la un cotidian, pentru a umple vreo știrbitură din pagină ceream să mi se aducă niscaiva reclame. „Nu mai avem!” se căina secretarul general de redacție, arătând cu degetul către achizitorul de publicitate. Soluția era din totdeauna aceeași: „pune una veche, dar n-o factura, că-i depășit de mult contractul”. Firma cu pricina n-avea de ce să protesteze, iar cârpeala astupa gaura. Toată lumea mulțumită! O fi Radioul public în asemenea pană de material publicitar, sau „calupul” odată alcătuit e mai comod să-l așezi în undă, chiar dacă Radio România devine... Radio Supramax?

*

Nu cumva suntem... cam fraieri? Din câte avem (mai degrabă n-avem!), continuăm să trimitem ajutoare în Republica Moldova. Ultimul, constând într-o tranșă de echipamente și materiale medicale (500.000 de măști, 50.000 de combinezoane de protecție, 11.500 de perechi de mănuși, 100 viziere, 10 izolete, în valoare totală de 3,5 milioane euro), precum și dintr-o echipă de 52 de persoane (medici și asistenți medicali) a ajuns săptămâna trecută la Chișinău. Reacția unor autorități basarabene: „Cât absurd nu pare, dar Republica Moldova în ultimii 20 de ani a devenit un donator de miliarde de euro U.E. și României. Întreținerea sistemului de învățământ anual ne costă 800 milioane de euro – circa 30% din absolvenți pleacă spre universitățile din Cluj, Iași, București, Constanța. Doar un procent infim revin după terminarea studiilor. Am primit în schimb autobuze, au fost modernizate grădinițe, școli, dar nu cred că în valoare de nici măcar 100 milioane euro din miliardele pe care trebuie să le recuperăm. În ultimii șase ani, poate sute sau chiar o mie de medici din Republica Moldova au plecat în România, să completeze posturile vacante. Fără ei, nu știu cum ar fi rezistat sistemul medical din țara vecină. Primim fonduri de circa 400 milioane euro de la U.E., dar importăm produse în Republica Moldova din această zonă de peste două miliarde euro anual (...) Nu-i cazul ca Iohannis să facă populism ieftin. România nu are potențialul SUA, Chinei, Rusiei, nici măcar al Ungariei. Toate aceste ajutoare să le păstreze pentru spitalele din București și Iași, unde lucrează și astăzi cetățeni ai Republicii Moldova” (consilierul Nicolae Țârdea – de astă dată, surpriză: Dodon s-a comportat mai civilizat). Nu-i cazul vreunei replici, fiindcă-i de tot stupidă afirmația potrivit căreia România și U.E. datorează Republicii Moldova miliarde de euro (!!), fiind opuse în ciudatul calcul cele 400 de milioane euro primite de la U.E. (ca să nu mai vorbim despre multilateralul sprijin generos al României) cu... achiziționarea de produse „din zonă”. în valoare de două miliarde. Absolut stupid: sutele de milioane cu pricina reprezintă ajutor nerambursabil, în vreme ce „miliardele” acoperă costul unor produse cumpărate de Chișinău; ce legătură logică ar putea exista între cele două cifre? Iar evocarea cheltuielilor de școlarizare ce „s-ar cuveni recuperate” amintește de mult înfierata politică de vânzare a evreilor practicată de Ceaușescu! Sute și sute de burse a acordat România pentru elevii și studenții basarabeni, nu se iau în calcul? Că absolvenții s-au întors ori nu acasă, asta ține de condițiile de lucru și de salarizare oferite de Republica Moldova - cauze care au determinat și risipirea medicilor români în cele patru vânturi. Ca să nu mai vorbim despre faptul că sprijinul constant oferit celor de peste Prut nici nu ține seama de elementara condiție pusă de România: menținerea parcursului european. Politica mielului ce s-a învățat să sugă la două (ba chiar trei!) oi explică și astfel de bădărane răspunsuri la un gest generos pe care, din păcate, nu toți basarabenii îl merită. Cât despre milionarul Usatâi, care a intenționat să ofere personalului medical venit din România un „bonus” în dolari și câte... un curcan, trebuie precizat că aceeași sumă Usatâi a donat-o fiecărui medic basarabean angajat în lupta cu Covid 19. Iar curcanul... În 1992, când lucram la departamentul cultural al unei firme din Chișinău, primeam în fiecare vineri... o gâscă. Acolo, se poartă.