Mircea Radu IACOBAN

Încercaţi să-i clătinaţi unui intelectual din oricare mediu, chiar universitar-academic, convingerea că Malraux n-a spus niciodată „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”: veţi fi privit cu milă, suspectat de incultură şi bănuit de vinovată neducere la  biserică. Citatul cu pricina s-a lipit de mentalul naţiei mai strâns decât marca de scrisoare: pas de-l mai desprinde! Reciteam zilele trecute „Convorbirile de la Rohia”, unde învăţăcelul încearcă să-l aducă pe monahul Steinhardt în matca propriei sale suficienţe: „Se ştie bine că Malraux zicea că secolul XXI va fi religios ori nu va fi deloc”. Va să zică, odată că „se ştie” (deci, nu se discută) şi-n al doilea rând că „se ştie bine” (adică, nu-ncape nici o îndoială). A primit un răspuns total neaşteptat, Steinhardt asigurându-l că astfel de prognoze „le bănuieşte de o oarecare neseriozitate”. Nu ştiu dacă monahul era la curent atunci cu dezminţirile de-a dreptul vehemente ale lui Malraux („Mi-au pus în gură că secolul XXI va fi religios. N-am spus asta niciodată, bineînţeles, pentru că n-am de unde să ştiu” – interviu în „Le Point”, dec. 1975), dar pentru el era limpede că nu se poate acorda credit unor astfel de afirmaţii categorice riscante, aventuriste chiar.

Bine cunoscuta sentinţă, Malraux, ministru al Culturii fără diplomă de liceu (închipuiţi-vă ce ar însemna asta la noi!), ar fi formulat-o într-o conversaţie dintr-un birou, fiind redată apoi în fel şi chip de diverşi conlocutori. Scriitorul îşi corecta ades spusele, revenind spre a le nuanţa ori chiar nega în totalitate, conform unei conduite lejere ce-i permitea să trateze „en passant” teme de (prea) mare gravitate pentru destinul omenirii. Oricum, nu-i vorba despre un citat. De scris, Malraux n-a scris niciodată propoziţia silnic atribuită, ba, de câte ori a avut prilejul, a protestat şi a dezminţit.

Să zicem, însă, că afirmaţia ar fi reală şi-i aparţine. Va fi secolul XXI fatalmente religios? Ce trebuie înţeles prin „religios”? Lecţiunea cvasigenerală de până acum a fost religios = creştin, drept pentru care a fost entuziast acceptată atât de catolici, cât şi de ortodocşi. Clericii noştri o păstrează cu evlavie în rastelul cu armele cele mai eficace, utilă şi-n apărare, şi la atac. Ar fi rămas probabil bună-n grad dacă evenimentele ultimului deceniu n-ar fi atras dramatic atenţia Europei că „musulman” tot religios înseamnă, ba încă iscându-se şi ameninţarea fanatismului. Coranul va oblădui religiile lumii? Negându-şi paternitatea predicţiei, Malraux a ratat accederea la râvnita calitate de vizionar: trăind destulă vreme în Indonezia, experienţa din lumea musulmană l-ar fi îndreptăţit să emită proorocirile catastrofice pentru Europa şi europeni. Culmea: nu-i exclus ca viaţa să confirme... ceea ce n-a prezis!

A doua chestiune se referă la exactitatea traducerii: dacă a spus cele ce i se atribuie, oricum, nu „religios” era cuvântul, ci „mistic”. Şi nu-i deloc tot una! Cartea lui Jean Vernette, apărută în traducerea la noi (Editura „Corint”) chiar aşa se intitulează, „Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc”. Greu de înţeles cum şi de ce s-a preschimbat „mistic” („ascuns, neştiut, tainic”, din gr. mystikos) în „creştin” („care aparţine creştinismului”), sinonimia fiind exclusă; după care intră în scenă şi al treilea termen: „spiritual”, ce trimite discuţia în complicate meandre filosoficeşti şi, până la urmă, într-o aporie: Marlaux ar fi rostit „mistic” şi nu „creştin”, dar poate mai degrabă „spiritual”... De fapt, n-a spus nici una, nici alta, nici cealaltă. Dacă nu cumva ar trebui citit, cum sugerează unii, în cheia „Secolul XXI va fi creştin, sau deloc creştin”. Oricum, de convins lumea că Malraux n-a spus... ceea ce n-a spus va fi aproape imposibil.

PS

Pamblica ministrului Valentin Popa face... valuri! Demnitarul a primit cadou o Gramatică a limbii române – nu era rău dacă cei care i-au înmânat-o îi dădeau citire mai înainte: ar fi putut constata că nu acuzatul, ci chiar domniile lor sunt cei care o încalcă. „Pamblică” figurează în DEX ca variantă la „panglică”. Tot ce-i tezaurizat în DEX este acceptat ca viu şi corect în limba română. Decizia aparţine utilizatorului şi includerea cuvântului într-un text n-are cum fi eroare... „gramaticală”. Profund incultă şi incorectă a fost însă adresarea „(Valentin Popa) CA ŞI MINISTRU”, utilizată din belşug de zeflemisitori. N-o recomandă şi n-o acceptă nici o gramatică; abia aici avem de a face cu un semn clar al urechismului primitiv, gata oricând să adopte orice prostioară dacă-i rostită (tot de un semialfabetizat) la radio sau la tv. Vorbim, nu gândim!