Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 30 ian 2018 - Anul XXIII, nr. 22 (6732)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi și să nu crezi!

Nici π nu mai e π!

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O (prea!) lungă emisiune la Realitatea TV a adus în platou trei personalităţi de necontestat prestigiu academic: criticul literar Eugen Simion, fost ani în şir preşedinte al Academiei, romancierul şi articlierul Nicolae Breban şi farmacologul Victor Voicu, secretar general al Academiei. S-au spus lucruri tulburător de adevărate privind destinul românilor şi României în vremuri considerate a fi de răscruce pentru istoria Europei, şi chiar dacă, uneori, vehemenţa tonului putea lăsa bănuiala unei cronice iritări, dezbaterea în sine, moderată de Hoandră, s-a păstrat între limite considerate „academice”. Temperamentalul Breban a readus în discuţie o temă mai degrabă ocultată de presa română decât cercetată cu necesara investiţie de curaj şi obiectivitate: statutul umilitor de colonie atribuit tot mai evident ţării noastre de aliaţii occidentali. Nu vorbim numaidecât despre o chestiune anume, punctuală, ci de o atitudine generală pe care un stat cu ceva demnitate s-ar cuveni s-o respingă ferm şi, pe cât putinţă, elegant. Intervenţia de majordom a ambasadorului SUA nu-i prima de acest fel, nici, probabil, ultima.

Constat că, din considerente ce ţin de lupta politică internă, tinde a fi acceptată fără crâcnire, chiar cu o anume satisfacţie, fiind amendată nu inacceptabila intervenţie în treburile strict interne ale României, ci atitudinea celor care cutează s-o respingă. N-am pregătire juridică, nu mă pricep la treburile Justiţiei, nu mă amestec în controversele de fond. Bine ar fi fost dacă somaţia ambasadorului („to urge”!) m-ar fi lămurit care-s, de fapt, articolele contestate, numai că avertizarea rămâne să plutească într-un vag poate acceptabil în cazul unei demonstraţii stradale, dar nu şi într-un Comunicat oficial al „Marelui Licurici”.

Trebuie, desigur, să facem cuvenita distincţie între dreptul Uniunii Europene de a interveni în orice chestiuni majore, inclusiv legislative: suntem membri UE, am acceptat un regulament, trebuie să ne conformăm, atenţionările şi eventualele sancţiuni ale Bruxelles-ului au, ca să spun aşa, deplin „temei legal”. Relaţia cu SUA, însă, s-ar cuveni să fie deplin simetrică, fiindcă nu suntem al 77-lea stat american. Două ţări suverane au aceleaşi drepturi, iar egalitatea („dar nu pentru căţei!”, cum spunea fabulistul) de tratament se întemeiază pe elementarul respect chemat să guverneze conduita ambelor părţi. În SUA şi-n toată lumea funcţionează şi legi absurde, aiuristice, grav nedemocratice. Ce s-ar întâmpla dacă Ambasada noastră de la Washington şi-ar „manifesta îngrijorarea” şi ar „îndemna” oficialităţile să abroge legea prin care în statul Vermont se interzice negarea Divinităţii? De necrezut: în ţara tuturor libertăţilor, şi la a aproape un veac de la „Procesul maimuţelor”, dacă legea nu-ţi impune credinţa, te obligă, totuşi, să-ţi ascunzi concepţiile şi să accepţi, fie şi numai formal, teoria creaţionistă!

Nici nu cred că am fi onoraţi cu vreun răspuns oficial, intervenţia noastră fiind tratată cel mult ca simplă ghiduşie – nici măcar obrăznicie! Probabil că legile anticorupţie sunt mai eficiente peste ocean, regretabilul fenomen manifestându-se de-a dreptul terifiant acolo, câtă vreme, într-un singur an, numai băncile din SUA au plătit 150 de miliarde de dolari (!!) amenzi pentru astfel de infracţiuni. Orice sugestie de îmbunătăţire legislativă întemeiată pe bogata şi îndelunga experienţă americană nu poate fi decât bine-venită şi, sper, acceptată la noi – dar nu şi somaţiile complet lipsite de respect formulate pe ton inchizitorial, absolut de neîngăduit între ţări care, barem teoretic, se respectă reciproc.

Altfel, dacă ar avea ceva umor, ONG-urile noastre ar putea, la rându-le, să se arate îngrijorate faţă de legile americane. Cum ar fi: în Ohio nu-i permis să locuiască mai mult de cinci femei în aceeaşi casă, în Texas n-ai voie să împuşti un bivol de la etajul II al unui hotel, în Florida femeile care sar cu paraşuta duminică sunt pasibile de închisoare, în Nevada mustăcioşii n-au voie să sărute femei, în California nu-i voie, prin lege, să mănânci portocale în cadă, în Illinois este ilegal să mergi la Operă însoţit de un pudel, în Montana femeilor nu le este permis să acceseze adresele de e-mail ale soţilor, în New Mexico femeile n-au voie să iasă în public nebărbierite, în Arizona este interzis să vânezi cămile, în Illinois eşti amendat dacă dai câinilor să fumeze – etc., etc. Cireaşa de pe tort: În Idaho s-a decis, tot prin lege, că valoarea lui π nu mai este 3,1415, ci... 4.

 

PS

După finala din Australia, Simona Halep a ajuns la spital. Nu cumva cerem prea mult de la această fătucă de 1,68 m, toată numai suflet, nerv şi dăruire? 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nici π nu mai e π!.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.86/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.9 din 7 voturi
Nici π nu mai e π!3.957

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comentariu trimis de
(30 ian 2018, 14:42:34
Nu trebuie să fii mare jurist ca să-ți dai seama că legile unei țări trebuie să-i apere pe oamenii cinstiți de hoți și nu invers.

În ce privește intervenția ambasadelor, ar trebui să ne gândim nu de ce o fac, ci de ce a ajuns România în situația care să o impună. Fudulia asta de doi bani nu ne ajută la nimic. Și Ceaușescu denunța ”agenturili” și pretindea neamestecul în treburile interne.

Suveranitatea unei țări nu înseamnă dreptul guvernanților de a acționa discreționar asupra propriului popor.

În ce privește strict relația cu SUA, nu ei ne-au băgat cu de-a sila în NATO, ci noi am insistat să fim primiţi. Iar în caz de Doamne fereşte, ei fără noi se mai descurcă, dar noi fără ei nu prea cred...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei