Mircea Radu IACOBAN

Actorii din marile seriale ale tinereţii noastre trec Styxul unul după altul. Din „Dallas” au mai rămas în viaţă doi – cei care interpretau personajele mai tinerele, pe Bobby şi Pamela Ewing. Colombo nu mai este. Au murit şi Samantha şi Kojak şi... şi... Într-un ascuns sertăraş al memoriei, imaginile lor stăruie şi par pe veci aşezaţi în fericita grădină a tinereţii fără bătrâneţe, acolo unde se preumblă exceptaţii neatinşi de scurgerea anilor şi exoneraţi de divina pedeapsă cu moartea. Cum să dispară Samantha, răpusă de un banal şi plebeu cancer colono-rectal? Ea (adică, Elisabeth Montgomery) care, dacă-şi strâmba năsucul, schimba ordinea lumii acesteia? În România, când se transmitea serialul „Dallas” se goleau crâşmele, nici o petrecanie aniversară nu se programa sâmbătă seara, cu o oră înainte toate maşinile goneau aprig către case, o pană de electricitate însemna sfârşitul lumii, schimbarea canalului, motiv de divorţ (şi, la urma urmei, ce şi de ce să schimbi?), iar un milionar din Slobozia a construit o copie fidelă a ranch-ului Southfork!

Se ţine tare doar Roger Moore, născut în 1927. Imposibil de recunoscut în fotografia de acum, care înfăţişează un bătrânel intens ridat, ostenit, cu colţurile gurii prăbuşite şi ochi spălăciţi. În tinereţe a fost model – prezenta tricotaje la parada modei – acum, Comandorul Ordinului Imperiului Britanic şi actorul cu cea mai lungă şi rodnică activitate în televiziune (de-ar fi să vorbim doar despre serialele „Sfântul”, „Ivanhoe”, „James Bond”) este marele aliat al neamului gâştelor, organizând demonstraţii de protest împotriva producţiei industriale de foie gras...

Dintre realizatorii serialului „Aventurile lui Robin Hood”, difuzat şi la noi în anii ’60, n-a mai rămas nimeni în viaţă. I-a răpus fie stopul cardiac (Richard Green – Robin, A. Weately), fie cancerul (O’Farel), fie barbituricele cu care s-a sinucis A. Gange (în certificatul de deces scrie, pentru uzul presei, „tumoare cerebrală malignă”). În afară de Moore, nici unul dintre interpreţii rolurilor principale în serialul „Ivanhoe” nu mai trăieşte. Adevărat miracol în cazul serialului „Răzbunătorii” (câteva episoade din cele 161 turnate în Anglia au rulat şi la noi): încă mai pot „principalii” sărbători împreună împlinirea unei jumătăţi de veac de la turnarea primului episod. Patrick Macnee – în film, John Steel – a trecut de 90 de ani, iar Diana Riggs (v-o mai amintiţi pe Ema Peel?) a împlinit 75.

Nimeni n-a mai rămas din „Bonanza” – 430 de episoade între 1959-1973. S-au mutat în altă lume şi toţi cei care-l acompaniau pe Roger Moore în „Sfântul”. N-au prea avut succes tentativele de resuscitare, după decenii, a serialelor faimoase cândva. Warner Bros a încercat un nou „Dallas” în 2012. După ce a fost lansat cu tam-tam în Canada, Marea Britanie şi Australia, a fost considerat neinteresant. Se pregăteşte revenirea Samanthei din „Ce vrăji a mai făcut nevastă-mea?”, film care, deşi cu scenariu subţirel şi fără replică „spumantă”, a obţinut patru Globuri de aur şi 12 trofee ale industriei cinematografice tv. Totuşi, supa reîncălzită nu prea entuziasmează, „Dallas”-ul rămâne prin ce au fost şi însemnat cândva cele 357 de episoade din perioada 1978-1991. S-a putut difuza la noi (cu tăieturi ale cenzurii) datorită artei româneşti a „mistificării necesare”: notele de prezentare vorbeau despre un film care dezvăluie „putreziciunea lumii burgheze”, când, de fapt, ne îngăduia să tragem cu ochiul la mult dorita realitate interzisă. Dar nici nu-i cazul să exagerăm în halul în care o face Larry Hagman: „Dallas este responsabil pentru declanşarea revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu”. Să fim serioşi!...

Când a murit blajinul Colombo, parcă mi-a dispărut un prieten. Şi, de fapt, vedeam şi regretam nu atât actorul, fiu al unei familii de evrei emigraţi din pricina persecuţiilor naziste, cât eroul căruia îi dădea viaţă, transferul de simpatie făcându-se instinctiv şi automat – de fapt, şi gazetele n-au menţionat decesul lui Peter Falk, ci moartea lui „Colombo”. La trei ani, Peter a fost diagnosticat cu cancer şi a pierdut un ochi. Ajunge bucătar marinar pe un vas comercial şi, ani în şir, a curăţat morcovi şi a porţionat pilaful. Norocul lui, în 1967, a fost că Bing Crosby a refuzat, găsindu-l neinteresant, rolul ce i se propunea în serialul „Colombo”. La nevoie şi la înghesuială, regizorul (Spielberg!) a recurs la serviciile actorului amator Peter Falk, cel care avea să obţină apoi patru premii Emmy şi două nominalizări la Oscar! „Colombo” a izbutit să întoarcă pe dos imaginea-standard a justiţiarului tradiţional, aşezând în loc o făptură voit insipidă şi aparent vulnerabilă, înfăşurată în acelaşi trenci boţit şi morfolind acelaşi trabuc stins şi reaprins. A murit de Alzheimer, nu mai cunoştea pe nimeni, nu ştia cine-a fost Colombo...

Formidabilă forţa serialelor! Din păcate, nici unul de Doamne ajută în toată producţia românească tv a ultimului sfert de secol...