Mircea Radu IACOBAN

Una dintre cele mai serioase şi mai bine scrise reviste din lume, „Foreign Policy”, anunţă încă un atentat la vechile obiceiuri şi credinţe: apariţia oficială a... genului neutru, astfel menţionat în documente. Încă din 2011, australienii informau că acceptă declararea celui de al treilea gen, X, precum şi înscrierea lui în paşapoarte. Terminologic, avem în lumea vie (vegetală) câte un buclucaş neutru (un măr, două mere) dar operează numai în postata lexical-gramaticală, fiindcă polenizarea şi rodirea nu-s cu putinţă fără implicarea distinctă a celor două sexe. Interesant este că genul X nu se confundă cu homosexualitatea, care, pe alocuri, încă rămâne pasibilă de condamnări severe. În Iran se aplică şi acum pedeapsa capitală, dar acelaşi Iran, fără a recunoaşte genul alternativ X, acceptă operaţia schimbării de sex. Este, desigur, o altă discuţie, dar cumva conjunctă.

Americanii încă ezită, vorbind despre „tulburarea identităţii de gen”, afecţiune (?) marcată prin neconcordanţa între sexul atribuit unei persoane „şi identitatea sexuală exprimată”, în vreme ce nemţii permit înregistrarea nou-născutului cu indicativul sexual X, astfel considerând că se elimină intervenţiile chirurgicale traumatizante imediat după naştere. N-aş zice că lucrurile-s chiar limpezi – dimpotrivă. Când un prunc vine pe lume cu organe sexuale indistincte ori malformate e una, dar în cazul normalităţii anatomice, „identitatea sexuală exprimată” cum s-o constaţi în fragedă pruncie? Pot fi doar revelaţii târzii, dar în Pakistan şi în Nepal, sexul X se consemnează prin apartenenţă la „hijras” încă de la naştere.

Un teoretician al celui de al treilea gen, endocrinologul Harry Benjamin, declară ritos că „importanţa dominantă a organelor genitale pentru determinarea sexului cuiva a fost zdruncinată”. Măi, să fie! Nu mai contează, deci, păsărica, ci cuibul în care (mental) este aşezată! Trebuie, probabil, să fii de modă foarte veche ca să mai crezi că trăieşti într-o lume alcătuită din bărbaţi şi din femei şi că porunca Dumnezeiască „Creşteţi şi vă înmulţiţi!” nu se cuvine aruncată la lada de gunoi a istoriei omenirii şi creştinătăţii! Nu-mi prea pot închipui cum arată o partidă de amor cu un X, dar încă şi-ntre doi X! Dacă nu-i nici bărbat, nici femeie, înseamnă, probabil, că-i şi bărbat şi femeie, urmând să se convină de la bun început „azi sunt eu Lenuţa, mâine eşti tu”. Iar dacă nu s-a procedat la operaţia schimbării de sex, organul genital distinct fizic mai degrabă împiedică decât mijloceşte actul sexual. Şi mai este corect să-l denumim act sexual?

Nu-i mai puţin adevărat că încă din zorii umanităţii s-a întrevăzut fiinţarea androginului, pe care Aristofan îl definea ca „unire a masculinului cu femininul”.

În subcontinentul indian, despre hijras se aminteşte în Kama Sutra, în Ramayana, în Mahabharata. Şi nu-i vorba aici despre heterosexualitate, ci de intersexualitate, termeni dificil de departajat în zăpăceala actuală de concepte apărute sub aripa ocrotitoare a „drepturilor omului” şi a nelimitării libertăţilor individului. Aşa numiţii hijras nu-şi propun rezolvări chirurgicale, întrucât definirea sexului este o chestiune strict personală, pasibilă de oscilaţii şi modificări în timp, urmând a decide fiecare ce-i, cum şi când crede de cuviinţă. Oricum, ei nu simt nici o chemare pentru unul din sexele „tradiţionale” .Vor să rămână X şi, prin militantismul insistent practicat, se pare c-au izbutit. Să fie vorba despre înfrângerea unor păguboase prejudecăţi ori de simplă şi abuzivă legitimare a patologicului şi includerea anormalului în normalitate? Întrebarea s-a mai pus şi-n cazul homosexualităţii; răspunsul şi deciziile în cauză sunt cunoscute.

Mentalitatea noastră balcanică nu cred c-ar accepta barem discuţii pe-o astfel de temă, darămite iniţierea celor mai timide gesturi tolerante – şi nu-i vorba despre badea Gheorghe de la Pocreaca, ci chiar de vârfuri ale intelectualităţii, care-şi pun întrebări de genul: ce se va întâmpla în armată, mai ales în marină şi-n corpurile expediţionare, vom avea mănăstiri hijras, ce se mai alege din sport, unde s-ar cuveni incluse şi competiţii destinate celui de al treilea sex, muzica şi poezia vor trebui să-şi adauge, alături de eterna temă „un băiat iubea o fată” şi incursiuni în spaţiul încă necartografiat al „iubirii X”, ce se mai alege din valorile familiei, cum se rezolvă sporul negativ al natalităţii continentului, unde-l aşezăm pe X între Adam şi Eva etc., etc., etc. Dar, la urma urmei, ce-i cu toată vânzoleala asta? Creangă avea o vorbă: „şoarecele, când nu încape în bortă, îşi mai leagă şi-o tidvă de coadă”. Mapamondul arde, convulsionat de conflicte, iar nehotărâţii sexuali... se piaptănă! Îmi închipui ce „Poveste a poveştilor” ar scrie humuleşteanul despre... sexul X!