Mircea Radu IACOBAN

S-au dat publicităţii învăţăturile lui Mirel Rădoi pentru turma ce-o păstoreşte: un Decalog părintesc, în care cele lumeşti şi materiale nu prea-s pomenite, ţinta constituind-o sufleţelul bărboşilor cu crampoane. Frumos, curat, nestricăcios. Cu supuşenie dârză urmate, poruncile vor izbuti să ţină diavolul departe de Ghencea şi, evident, să asigure echipei un parcurs european glorios – ceea ce a şi început să se vadă. Una dintre porunci invită la respectarea patronului: generos, Gigi bagă bani de la el în finanţele FCSB, ispravă pentru care se cuvine răsplătit cu rezultate pe măsură. Înţeleg să spună baliverna Becali, care ne consideră pe toţi, onorant, la nivelul lui de gândire, dar Mirel, chiar şi numai cu atestat oficial de şapte clase, bănuiesc a raţiona mai limpede decât autorul de cărţi creditat de Forbes, după ostoirea crizei, cu o avere de circa 400.000.000 de dolari. Adevărat, la aromâni rubedenia e sfântă, dar chiar să nu vezi ceea ce-i deplin la vedere şi să minţi în halul acesta doar pentru a-ţi apăra şi firitisi naşul? Cum adică, crede că Becali doar bagă bani, şi de scos, nu scoate? Scoate cu vârf şi-ndesat, cifrele-s la vedere: cu o mână dă (numai cu titlu de împrumut) şi scoate cu amândouă – pentru el şi ai săi. Cu ceea ce investeşte creditează Steaua; ce câştigă de pe urma campioanei sunt bănişorii lui şi numai ai lui! În 2013-2014, Gigi a băgat în adâncile-i buzunare, de pe urma fotbalului, 35,5 milioane de euro. A investit (citiţi: împrumutat) 1,8. În 2015, s-a ales cu 23,1 milioane; „investite”, 1,4. De ce să cumpere jucători în locul celor pe care tot el i-a vândut arabilor, stâlcind amarnic lotul echipei? Doar n-o să-şi lase fetele leftere! Domʹ Mirel, e ruşinos, las-o baltă!

*

Suspecte Jurnalele personale, mai ales cele care se-nvârt în jurul anului de răscruce 1989! Mărturii ale unei latente disidenţe precoce coboară până aproape de perioada intrauterină, de-ţi vine să crezi că nou-născutul, înainte de a spune „mama”, a gângurit „jos comunismul!”, fie şi numai în intimitatea călduţă a căruciorului. Surprinzător este că şi autori realmente serioşi par a cădea victime pârdalnicei dorinţe de a fi luaţi în seamă, imaginând isprăvi protocontestatare cărora ajung ei înşişi să le dea crezare. Revista păşcăneană „Spiritul critic”, diriguită de acelaşi inimos octogenar Leonard Gavriliu, este, ca totdeauna, atentă la aparent măruntele inadvertenţe, de regulă trecute împăciuitor la „falsă memorie”, „scăpări” ori tratate cu îngăduinţă prin introducere la capitolul erorilor de tipar.

În ediţia a doua a cărţii „Viaţă şi semn” (Ed. Herald, Bucureşti), autorul bucovinean Vasile Andru relatează întâlnirea pe care ar fi avut-o cu Raisa Gorbaciova, aflată cu soţul într-o vizită oficială la Bucureşti. Raisa ar fi oprit coloana oficială pe Calea Victoriei, a coborât din maşină, a dat mâna cu scriitorul şi a primit, în semn de omagiu (destul de rău văzut la vremea aceea), o carte cu dedicaţie. Întâmplare, de ce nu, posibilă. Fals! – denunţă „Spiritul critic” - Raisa s-a aflat la Bucureşti în 1990, iar Jurnalul este datat 1989. Urmează obişnuitele comentarii cu substrat ironic. Nu ştiu nici ce să cred, nici ce să spun. Poate doar atât: autorul, pe care continui să-l stimez şi a cărui onorabilitate n-aş pune-o la îndoială, rămâne dator cu o explicaţie. Dar, hai, totuşi, să ne documentăm: să vezi şi să nu crezi: după cum atestă „Scânteia”, vizita lui Gorbaciov s-a petrecut… în decembrie 1989. Deci, semnalul de alarmă-i fals: n-a greşit Andru. Rar se-ntâmplă „Spiritului critic”! De astă dată, nu-i un jurnal ante sau postdatat: eroarea aparţine revistei.

*

Am mai dat o raită prin satul strămoşilor, Comăneşti - Suceava. Uliţele în întregime asfaltate, tractoare şi automobile prin mai toate curţile, şcoală Zeiss, magazine, televiziune, tren electric de patru ori pe zi, în jumătate de ceas eşti în capitala judeţului, ba chiar şi gaz metan „propriu”, din sonde amplasate pe proprietăţile comăneştenilor. Dumnezeu, care din totdeauna a ocrotit Bucovina, a dat ploaie din belşug, nici urmă de secetă moldavă: verde sănătos pretutindeni. Cui îi trebuie oraş şi, mai ales, de ce? Văzduhul curat şi zâmbetul verde al Comăneştilor nu-l poţi afla în nici o urbe românească. Înapoi la ţară!