Mircea Radu IACOBAN

Mă-ntreb cum ar fi reacționat pudicii noștri condeieri în cazul în care Corina Crețu ar fi avut o relație, fie și platonică, nu cu generalul, ci cu șoferul lui Powell. Mamă, ce de reacții ofuscate, câte voci scandalizate n-ar fi sancționat „relația nepotrivită” dintre un europarlamentar și un biet amploaiat oarecare! Drept „nepotrivită” este categorisită și aventura (consumată, pare-se, doar electronic) cu un fost secretar de stat. De data asta, Corina a țintit prea sus, și nu se cuvine! De ce nu se cuvine? N-are dreptul o femeie necăsătorită să viseze generali pe pereți și să se îndrăgostească de cine poftește? Corina, noua „Mata Hari” descoperită de senilul Pacepa, nu-i deloc irezistibila vampă sex-simbol, are o înfățișare onorabilă și-atât, fără a țâșni numaidecât în relief și a magnetiza dramatic privirile asistenței.

Dacă e s-o spunem până la capăt, atunci, poftim: are, biata, un ochi de sticlă și oasele hrentuite după un cumplit accident de mașină. Așa că, probabil, nu atracția fizică a fost numaidecât hotărâtoare în înfiriparea relației transoceanice, ci o anume compatibilitate sufletească și intelectuală, repere care, de regulă, într-o astfel de intimă ecuație, rămân cu statutul necunoscutei X. În jurul lui Clinton roiau zeci de gazetărițe mai piciorongate și mai fosforescente; totuși, președintele SUA, cel mai puternic om din lume, i-a acordat interviul Corinei. A rămas, până acum, singurul gazetar român care a intervievat un președinte american. Va fi având fata asta ceva și în afara pletelor blonde, că nu-i de colo să te remarce prezidentul Americii și să-ți accepte mesajele amoroase Secretarul de stat!

A o trata, cum scrie Mihăescu, drept o „curtezană versată” care și-a construit cariera „cocoțându-se pe umerii bărbaților” (arătați-mi-o pe aceea care a făcut carieră „cocoțându-se” pe umerii… femeilor!) e-o prostie indecentă. Nu-s avocatul Corinei Crețu, n-am cunoscut-o decât fugitiv, într-o călătorie la Chișinău, dar, oricum, nu-i de crezut că astfel de tratament (Roncea: „Corina Crețu devine pe zi ce trece un simbol fanion al femeii de moravuri ușoare în politică”) se cuvine aplicat unei persoane ce provine dintr-o familie de profesori universitari, a absolvit o Facultate de Cibernetică Economică, vorbește engleza, franceza, rusa, germana și italiana, a absolvit College of Security and International Studies în Germania, este autoarea cărții „România europeană” (2009), a fost de patru ori Raportor în Parlamentul European etc., etc.

De ce „femeie de moravuri ușoare”, fiindcă s-a îndrăgostit de Powell? Într-o anume țară europeană se consideră, neoficial, desigur, politică de stat plasarea de amante și neveste în paturile politicienilor de vază din țări și prietene, și neprietene. Corina se pare că nici n-a ajuns în această postură - și dacă ajungea, ce? Este (adică, atunci, era) femeie singură, n-avea nevoie să-i ceară lui Roncea & comp. să-i scrie lui Powell! Culmea culmilor este intervenția lui Pacepa, care, la 85 de ani, dă semne de gravă senilizare afirmând că „există informații” potrivit cărora Powell a fost „ținta unei capcane întinse de serviciile secrete”, Corina fiind „turnată în matrița KGB”. Singura „informație-probă”: tatăl ei, matematician, a studiat cândva la Moscova. Numai pe vremea lui Gheorghiu-Dej funcționa autoritar „proba” rezumată în sintagma „nu întâmplător”: primeai o scrisoare din străinătate, erai de bună seamă spion englez.

Unul dintre cele 13 precepte ale lui Powell (publicat de revista „Parade” în 1988) sună astfel: „Nu poți face alegerea altcuiva”. În dragoste, rămâne lege! Și bătrânul Colin, și matura Corina, au avut dreptul la proprie opțiune. Fiecare dintre noi îl are. Oricum, dacă încap ceva reproșuri din perspectiva moralei, ele s-ar putea îndrepta cu precădere către fostul Secretar de stat. Nimeni nu știe care era realitatea căsniciei sale în acel moment și care-s temeiurile întemeierii unei prezumtive relații consumate (se pare) doar în e-mail-uri de liceeni amorezați. Când avea 14 ani, eleva Corina Crețu s-a ales cu un ac în ochi, slobozit glumeț din praștia unui coleg. A rămas cu un singur ochi. Și pe ăsta i-l scot acum, după decenii, puritanii și posedații de scenarită, care descoperă spioni și când deschid frigiderul. Se uită că, în lumea libertății totale, numai atât ne-a rămas: dreptul la dragoste. Necenzurată.