Mircea Radu IACOBAN

Profesorul Nae Georgescu s-a străduit, cu ceva ani în urmă, să demonstreze că pe Eminescu l-a ucis alt nebun – de fapt, teza lui Călinescu, completată cu identificarea ucigașului, un anume Poenaru, și a presupusului mobil (soața dumisale, actrița Cleopatra Poenaru, a avut o legătură vinovată cu poetul). S-a străduit, s-a documentat, a convins. După care, a întors-o ca la Ploiești, la fel de documentat și argumentat: Eminescu n-a fost niciodată nebun, nu l-a ucis Poenaru, ci mafia politică românească în frunte cu Maiorescu, la comandă austriacă. (Unul dintre aprigii susținători ai teoriilor lui Georgescu, G. Roncea, afirmă într-un recent articol că asasinarea „a fost dictată de la Viena”; ai zice c-a decis-o Bismark, da-i vorba despre românașul nostru P.P. Carp, aflat în voiaj la Viena, care-și sfătuia colegii de partid „să-l mai potolească pe Eminescu”. Atât și nimic mai mult.)

Mai nou, iată că dl Georgescu o întoarce iar, tot ca la Ploiești, tot hotărât și documentat, adoptând teza asasinării de către masoni. De ce? Fiindcă s-au „descoperit (după 130 de ani!) pe placa mormântului de la Belu două basoreliefuri reprezentând torțe întoarse – simbolul masonic al lui Thanatos. Bun, și? O torță întoarsă străjuiește și mormântul lui Shakespeare. Fost-a ucis de masoni? Torța vie, cu flacără adică, simbolizează viața, torța stinsă și întoarsă, moartea. Nu uciderea, nu condamnarea la moarte, ci trecerea răposatului peste Styx. Și sfinți creștini sunt zugrăviți purtând torțe întoarse – de pildă, profetul Isaia. Va fi fost și el mason? Torța arzândă, torța întoarsă sunt simboluri vechi de când lumea, însușite de unii sau de alții, tot așa precum Hitler a confiscat vechiul semn hitit al soarelui, svastica, preschimbându-l în însemn nazist. De altfel, chiar la Bellu poate fi întâlnită torța întoarsă pe alte plăci funerare: sculptorul Ion Georgescu, autorul celor mai cunoscute monumente din cimitirul bucureștean, folosea motivul aproape cu regularitate. O fi vorba tot despre victime ale masonilor?

Dacă figurează și pe mormântul lui Eminescu, ce-i? Repet: simbolizează moartea, nu uciderea. Ca să nu mai vorbim despre lipsa unui mobil real apt să justifice acuzarea masoneriei de… crimă. Încă mai prăpăstioase sunt „descoperirile” lui Dan Toma Dulciu, considerat de Roncea „un eminent eminescolog” (?). În cartea „Misterele Ediției Princeps (1883)” dăm peste niște interpretări absolut fantasmagorice, menite, desigur, să susțină teza asasinării poetului. Astfel, prezența literei capitale ornamentale îngropate înconjurată de-un cerc ar simboliza „lipsa de libertate a poetului aflat în stare de recluziune într-un spațiu închis.” Trăsnaie mai mare nici c-am întâlnit! Cine cunoaște zestrea vechilor tipografii ce lucrau în plumb știe că astfel de litere ornamentale se găseau din belșug sub „regala” zețarului, cele mai multe fiind în chenar rotund sau pătrat. (Un fabulos om de tipografie ieșean, Valer Mitru, purta, în buzunarele halatului, tot soiul de bumbi, floricele și litere ornamentale rotund chenăruite, gata oricând să le toarne în pagină…) De altfel, în simbolistica Masoneriei, cercul semnifică perfecțiunea, lucrul împlinit!

O altă „descoperire” de senzație: într-un frontispiciu ornamental sunt figurate (iarăși!) două torțe. Să fie numaidecât masonice? Da-s așezate în poziție normală și arzând, ceea ce în masonerie simbolizează ”lumina adevărului” și „flacăra luminii” (vezi Statuia Libertății de la New York, cadou masonic). Și atunci? Încă o bizară născocire a „iscusitului decriptolog” Dulciu: urmând (cum voiește domnia sa) sugestiile desenului de pe coperta ediției princeps, crede că s-ar putea figura numele „Micle”. În primul rând, ei și ce? În al doilea, imposibil de crezut că Maiorescu, îngrijitorul ediției, care o detesta pe Veronica, ar fi îngăduit o astfel de sugerare, și încă pe copertă. În al treilea, s-ar fi grafiat „Veronica”, prenumele muzei, nu „Micle”, numele soțului. În al patrulea, rătăcind condeiul pe aceleași conture, se poate citi la fel de bine Mite (Kremnitz), ori „Mizil” – ori tot ce poftești.

În desenul copertei, „decriptologul” mai descoperă o… enormitate: văzând că un segment al piciorului literei M se încrucișează, parțial, cu litera E, concluzionează: „Decriptarea acestei alegorii grafice este extrem de simplă: existenței lui Eminescu i s-a pus cruce!”

Somnul rațiunii naște monștri.