Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 6 apr 2013 - Anul XVIII, nr. 80 (5287)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi și să nu crezi!

Trageți în pianist!

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Este de-a dreptul plicticos să mai scrii despre fotbalul românesc; și mai plicticos e să citești pretutindeni mereu același val de acuze trecute cu severitate în revistă de toată presa română. S-ar cuveni să recunoaștem că, în cazul unui rezultat onorabil la Amsterdam (de fapt, imposibil) nu s-ar mai fi vorbit nici despre criza valorilor, nici despre indisciplina echipierilor, nici despre morală în postata sportului-rege! Intervin încă o dată, acum și aici, întrucât am senzația că din cauza copacilor nu se mai vede pădurea. Nu cred că-i vorba despre o criză a valorilor, că nu s-o fi știrbit peste noapte gena românului, ci despre altceva: o criză de sistem (de altfel, derivând una din cealaltă).

Fotbalul românesc putrezește de la rădăcină și se exfoliază precum codrii în decembrie. Să le luăm pe rând. Nu mai repet argumentele pe care le-am tot înfățișat, ci încerc să trec în revistă doar principalele cauze care concură la instalarea și perpetuarea crizei de sistem. Mai întâi, cele cât se poate de evidente: nu mai avem așa-numita „bază de mase”, a dispărut campionatul-rezervor al echipelor de tineret, campionatul de juniori practic nu mai există competițional, echipele de pitici parcă n-au fost niciodată, centrele de copii viabile le numeri pe degete – așa că baza de selecție s-a îngustat până ce a devenit... lamă de cuțit, cluburile rezolvând situația prin import de jucători. Ceea ce Naționala n-are cum face. Antrenori, slavă Domnului, avem. Numai că acei valoroși lucrează „afară”, iar la reprezentativă a rămas barbugiul care atinge maximul productivității doar atunci când își pune în funcțiune aspiratorul personal de bani publici. Dar să trecem și peste asta, fiindcă, o spun din toată inima, nu pitorescul lumpen-selecționer Pițurcă poartă cea mai mare vină pentru degringolada fotbalului românesc (care, de altfel, abia își arată colții), ci decolmatarea, ceas de ceas, a unui sistem din totdeauna suspect, dar niciodată atât de flagrant avariat.

Nu despre o criză a valorilor poate fi vorba, ci despre criza identificării, cultivării și impunerii valorilor; altfel, de unde fond de selecție? După Revoluție (nu mai comentăm ce și cum a fost înainte de 1989, când am avut o echipă campioană a Europei!), Naționala și-a recrutat 22 de fotbaliști de la Universitatea Craiova. Unde-i, acum, Craiova? Prin tribunale? Alți nouă olteni au venit la Reprezentativă de la Electroputere. Tot Craiova. Unde-i Electroputere? 14 au fost selecționați de la FC Argeș. Pe unde mai „curge” Argeșul acum? Nu mai puțin de 16 proveneau de la Sportul Studențesc, echipă care nu mai face față nici în Liga II-a! Poli Timișoara a dat Naționalei 11 echipieri (cât Steaua). Ce mai știți despre Poli Timișoara?

Goian a venit de la Foresta. Care Foresta? Rusescu, de la Urziceni. Ce s-a ales din campioana Urziceni? De la Farul, care se știe în ce ape tulburi navighează acum, au venit la Națională Hagi, Mățel, M. Popa; de la Corvinul (cine-l mai vede?), Andone, Lobonț, Mateuț, Rednic, de la Reșița, Chivu, Iovan, Panduru, de la Progresul (vă mai amintiți de Pogresul?), Ciobotariu, Herea, Luțu, Ov. Petre, Săpunaru, de la Dej, Papp și Orac, de la CFR Timișoara, Latovlevici, de la Bocșa, Daniel Munteanu, de la Juventus, Tătărușanu, de la Slatina, Craioveanu...

Toate cluburile mai sus menționate abia își mai trag răsuflarea și sunt în pragul desființării (unii au și anunțat-o). „Inspirată”, Gazeta Sporturilor publică o poză a Naționalei în alcătuirea ei ultimă și menționează echipa de la care provine fotbalistul cutare. Grozav vine de la Alba Iulia, club dispărut în 2012, Tamaș de la Tractorul, club de asemenea dispărut, în 2013, Chiricheș de la Internațional, echipă răposată în 2011, Goian, cum spuneam, de la Foresta, decedată în 2011, Raț de la Rapid (suferințele Rapidului sunt binecunoscute), Torje de la Poli Timișoara, dispărută în 2012, Stancu de la FC Argeș (aproape de faliment), Pintilii de la Lugoj (regrete eterne, clubul nu mai viețuiește din 2007). Dacă ar mai tinde către afirmare și performanță, Torje 2, Chiricheș 2, Raț 2 etc. n-ar mai găsi clubul la ușa căruia să bată. Respectivele centre, mai mult sau mai puțin productive, și câte altele nemenționate aici, nu mai trimit nimic nou către Națională, iar trendul pare, irevocabil, orientat către continuă evoluție descendentă.

Și atunci, selecționerul ce să facă? Aș exclama „nu trageți în pianist, face și el ce poate!” luând în considerare tabloul general al fotbalului românesc. După cum aș striga și „trageți!”, fiindcă Pițurcă-i arghirofil, infatuat, lipsit de idei și de inspirație. Și într-un caz, și în celălalt, nu se rezolvă nimic. În România, sportul rege e pe ducă și peștele de la cap se-mpute. Poate ne calificăm la baraj. Dar trecem mai departe? Și dacă trecem...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Trageți în pianist!.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Trageți în pianist!5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei