Mircea Radu IACOBAN

Am trăit s-o văd și p-asta! Absolut  incredibil: în eterna și fascinanta Românie se fură statuile marilor personalități spre a fi vândute la fier vechi! Ceea ce s-a petrecut în parcul Copou întrece orice închipuire: busturile lui Ciprian Porumbescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea și N. Gane au fost furate!

Dac-am ajuns să ne șterpelim statuile, atunci chiar că am coborât dincolo de limita limitelor –  sub imperiul revoltei, spun vorbe prea mari: iată, chiar cred că astfel de evenimente bizare pot fi considerate adevărate semne ale disoluției nației! Busturile marilor înaintași n-au fost sfeterisite simplu, într-un moment de neatenție al Iașilor, ci smulse trudnic din legăturile metalice încastrate în socluri, transportate cumva cu vreun cărucior (cântăresc între 100 și 150 kg.!), în miez de noapte, până la una dintre ieșirile parcului, unde aștepta o furgonetă sau ceva similar. N-a văzut nimeni fiindcă, de fapt... n-avea cine să vadă.

 În căutarea stabilirii vinovățiilor imediate, s-a arătat cu degetul în direcția Boc: concedierile din Poliție au determinat renunțarea la patrulări în grădina Copou. Până la un punct, așa-i, numai că Boc n-a indicat care anume obiectiv să fie lăsat în voia sorții. Boc nu-i de vină nici pentru nefuncționarea, de luni bune, camerei de supraveghere tv. Bronzul este material tentant, scump și căutat (pentru fiecare bust, hoțomanii ar urma să primească între 2000 și 3000 de lei noi.) Numai că una este să se fure clanțe și sfeșnice, alta să se atenteze cu nerușinare la simboluri,  la însăși memoria nației! Iașul este oripilat și, căutând vinovății, va găsi niscaiva acari Păun; oricum, pe autenticii infractori nu-i paște decât acuza de furt calificat, aceeași care li s-ar pune în cârcă și dacă ar fi șterpelit țevi ruginite din ruinele Fabricii de bere. Legiuitorul nu se încurcă cu subtilități și, în cazul de față,  poate opera cel mult cu niscaiva circumstanțe agravante. De altfel, în nici un cod penal de pe mapamond n-aș crede să fie prevăzut delictul furtului de statui, pentru simplul motiv că infamia depășește imaginația legiuitorilor. (Ironia coincidenței: în 1923, când se așeza pe soclu bustul lui Delavrancea, la Viena tocmai lua naștere Interpolul...)

Ca și în cazul disparițiilor de persoane, primele 24 de ore sunt hotărâtoare. Nimeni nu va duce la centrele de colectare ditamai statuile: ori le sfărâmă, ori le topesc. (Fătucile deștepte de pe sticlă nu mai contenesc să turuie despre „centrele de prelucrare a fierului vechi” Nu-i vorba de prelucrare, dragele tatii, ci de preluare. De prelucrat mă tem c-or să se apuce tocmai făptuitorii!) Sigur că investigația primă se cuvine întreprinsă la aceste Centre – numai că acolo totdeauna lucrurile par a fi în regulă și nimeni nu poate fi găsit vinovat de mistuirea capacelor de canal ori a șinelor de cale ferată... Inițiativa turnării bustului lui Ciprian Porumbescu datează din 1953, cu prilejul Centenarului nașterii autorului „Baladei”, și s-a finalizat în 1956. Iată că în 2013, când ar trebui să marcăm sărbătorește împlinirea a 130 de ani de la moartea compozitorului bucovinean, niște derbedei i-au furat statuia! Cine urmează? Eminescu, Topârceanu, Creangă, Vieru? Și bustul lui Delavrancea, și cel al lui Porumbescu figurează pe lista monumentelor istorice. Ei, și ce? La topit cu ele, că ne aflăm în țara lui Papură Vodă! Probabil că infractorii vor aștepta să se mai potolească zarva, emoția, și vor apela, cum se obișnuiește, la Centre de preluare din alte județe. Găsește-i! Prinderea nemernicilor s-ar constitui într-un memorabil succes al Poliției. De-or fi dibuiți, mă-ncumet să zic c-ar merita să fie expuși, în cușcă, chiar pe aleea statuilor! Mai trist este că dincolo de toată tevatura se află o pricină mai adâncă și mai dureroasă. Se fură statui și pentru că lăsăm să fie banalizate, ironizate și peste poate minimalizate valori naționale. Că ne străduim să demonetizăm modelele, atâtea câte aveam și câte au mai rămas, punând în loc gogoși umflate, dacă nu chiar caricaturi ale tranziției.

N-aș crede că Delavrancea a fost dat jos de pe soclu doar după ce furul a citit opiniile critice ale hiper-esteților, dar sunt sigur că, într-un climat de respect pentru tezaurul cultural constituit prin veac, gândul rău pus statuilor ar tremura și s-ar stinge. Într-un discurs din 1915, Delavrancea se întreba: „...ce este patria, ce este patriotismul? Ce este acest sentiment care răscolește toate puterile din om și, în anumite clipe, îl aruncă mai presus de existența lui și-l face să moară de bună voie pentru liniștea și mărirea unor urmași pe care nu-i cunoaște și nu-i va cunoaște...”

Bine că nu i-a cunoscut!