Mircea Radu IACOBAN

Primesc prin e-mail, în aceeași zi, un set de articole alarmante: potrivit autorilor, nu mai încape nici o îndoială că Eminescu a fost asasinat, Labiș, asasinat, Marin Preda, asasinat – teze șubrede, la care ne-am referit cu diverse prilejuri chiar la această rubrică. Dar aflăm o noutate: și Amza Pelea a fost ucis mișelește! Motivul: cupletul „Leana lui Zăpăcitu’ din capul satului” i-a pricinuit tragicul sfârșit, fiindcă Ceaușeasca l-a interpretat ca un atac direct la adresa „savantei de recunoaștere mondială”. Imediat, Amza a fost trecut pe lista celor cărora „li se va da Radu”, adică, vor fi supuși unei fatale iradieri. Tot așa cum au fost lichidați, se spune în articol, Dan Coe, Gh. Ursu, Virgil Trofin, Vasile Patilinețș.a. Din câte știm, Dan Coe s-a spânzurat, Trofin s-a împușcat, Patilineța răposat într-un accident de mașină, iar pe Ursu l-au ucis colegii de celulă. Se exclude, așadar, apelarea la soluția „Radu”, dar rămâne ipoteza amestecului Securității ca prezumtivă autoare a respectivelor puneri în scenă.

Un personaj al lui Marin Preda (cum se va vedea, și el victimă a unui infam asasinat) a pus în circulație întrebarea ce avea să devină emblematică pentru psihologia românului, de atâtea ori mințit, manipulat, amețit, păcălit: „pă ce te bazezi?” Ei, aici e aici. Nu poate pune nimeni mâna în foc că, într-un caz sau altul, au fost (ori n-au fost) implicate „organele”, numai că prea de tot se ignoră interogația moromețiană!

Sunt lucruri triste și mult prea serioase pentru a fi tratate amatoristic, după inspirația și fantezia oricui!

Leanța Găliceanu, din Băilești, era un personaj cu existență reală, atestat ca atare. Amza, mai ales după „Mihai Viteazul”, se afla în grațiile ceaușeștilor. O simplă potrivire de pronume (voită?, nevoită?) să-i aducă teribila condamnare? Am putea crede, dacă ar exista cel mai mic indiciu. Și nu-i.

În aceeași revistă („Piața”) este copios dezvoltată teza asasinării lui Marin Preda. Motivele: l-a readus în atenție pe Antonescu (n.n.: cu voie de la stăpânire...), i-a deranjat pe ruși, pentru care „devenise teribil de incomod”, i-a publicat un roman lui Breban, deși autorul era „ostracizat în țară” (și sussemnatul, tot director de editură, i-a publicat un roman „ostracizatului”; cum se vede, am scăpat cu zile). Proba asasinării? Fotografia cadavrului, care prezenta o nuanță ce poate sugera otrăvirea cu stricnină. Autopsia a stabilit altă cauză a decesului și, oricum, examenele toxicologice n-au evidențiat urmă de stricnină, dar dacă sunt înclinate să susțină teza asasinării chiar fostele soții ale romancierului (Aurora Cornu, Elena Preda), ceva-ceva merită să se intre la bănuieli. Nu există nici măcar probe circumstanțiale, darămite vreun răspuns la întrebarea „pă ce te bazezi?”

Cum terifiantele dezvăluiri au apărut într-o revistă ce n-o prea citim, „Piața”, am căutat să-i aflăm profilul apt s-o îndrituiască a se implica în astfel de dezbateri. Spicuim din sumarul ultimului număr, 83, al „revistei bunurilor de larg consum”: articole despre Crama Oprișor, Târgul Trufandalelor, Cramele Recaș, Piața semi-preparatelor, Consumul de pate vegetal, precum și investigații specifice de tipul „Ce determină consumatorul final să cumpere mezeluri?” Se vede că o temă precum asasinarea unui cunoscut scriitor aduce o notă de intelectualitate în „revista bunurilor de larg consum”, pliată și pe apetitul pentru senzațional ieftin propriu celor care ne vând scump morcovi și salam.

Un alt articol (parc-ar fi ziua asasinatelor!) dezbate pe larg, cu patosul implicării directe în destinul lui Labiș, circumstanțele morții poetului de la Mălini, împins cu premeditare de „organe” între tramvaie. Nu mai reluăm discuția, fiindcă ne-am pronunțat cu alt prilej. Ținem doar să remarcăm, ca și în cazul Eminescu, flagranta și obstinata ignorare a evidenței: autorul „Luceafărului” n-ar fi fost luetic și cu mintea răvășită (afirmație ce probează incultură; mai citiți-i pe Călinescu, Mitte Kremnitz, Torouțiu, A.Z.N. Pop, documentele de familie publicate de G. Muntean și Gh. Ungureanu etc., etc.), iar Labiș, în noaptea accidentului, n-ar fi fost beat. Din păcate, era: a băut la Capșa, inclusiv întreaga sticlă de țuică pe care o avea la el, iar la ieșire, a scandalizat localul dărâmând garderoba cu paltoane...

Ciudat apetit pentru fantazări morbide! Pă ce s-or fi bazând?